Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bucuria comuniunii prin muzică


, cu un interviu cu

ianuarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"ARCHAEUS = o călătorie de treizeci de ani printr-o lume întreagă, plină de muzici, experimente, aventuri (muzicale şi nu numai), trăiri intense, întâlniri excepţionale şi momente memorabile, alături de un grup de "nebuni frumoşi", care au devenit o a doua familie." (Anca Vartolomei)

Anca Vartolomei

La trei decenii de la înfiinţare, sărbătorite spre finalul anului 2015, ansamblul Archaeus şi-a propus să călătorească în timp prin cele patru concertele aniversare ale sale, amintindu-şi de studenţie (primul concert s-a derulat la Conservator), de perioada de "tinereţe" matură a muzicii culte (al doilea concert, de la Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română"), de ascensiunea majoră a fiecăruia din membrii săi către vârfuri interpretative (în următoarea manifestare, cea de la Ateneul Român) şi, nu în cele din urmă, de apartenenţa lor naţională (căci ultimul eveniment marca Archaeus s-a desfăşurat în Studioul "Horia Bernea" al Muzeului Ţăranului Român). Cei care au asistat la toate cele patru performanţe artistice au putut, deopotrivă, audia şi aprecia tot atâtea programe diferit alcătuite, rod al dorinţei lui Liviu Dănceanu, Rodica Dănceanu, Anca Vartolomei, Marius Lăcraru, Dorin Gliga, Ion Nedelciu, Şerban Novac şi Sorin Rotaru de a dărui publicului o selecţie din cele mai apreciate momente ale carierei lor, ca formaţie-atelier de muzică contemporană.

Ascultându-i, am simţit o dublă bucurie: aceea de a fi martorii unei premiere interpretative de o calitate remarcabilă datorată cvadruplei lor evoluţii scenice pe deplin reuşite şi, totodată, de a ne apropia, pe rând, de fiecare dintre cei şapte "archei", iniţiind un dialog cu conducătorul ansamblului, Liviu Dănceanu, dar şi cu membrii săi, expresie a interrelaţiei extrem de benefice care-i caracterizează.


Loredana Baltazar: Traiectoria artistică a compozitorului şi profesorului Liviu Dănceanu se regăseşte, în mare măsură, în destinul ansamblului Archaeus. Maestre, aţi împlinit de curând trei decenii de când, alături de câţiva muzicieni devotaţi artei contemporane, aţi înfiinţat acest "Atelier de muzică contemporană"...
Liviu Dănceanu: Archaeus sărbătoreşte trei decenii de existenţă neîntreruptă. Se spune că sărbătorile sunt hanuri pe drumul vieţii. Dar orice sărbătoare există doar pentru cine este capabil să o simtă ca atare, să beneficieze de ea. Din păcate, mulţi dintre noi nu mai ştiu să savureze o sărbătoare; poate pentru că suntem tot mai blazaţi, mai uzaţi şi mai timoraţi de pândele cotidiene.

L.B.: Atelier, ansamblu, comuniune de artişti-profesori care au ales să se dedice neîntrerupt lucrului în echipă, promovând muzica de calitate, cultivând valoarea. Aş putea spune că atmosfera de lucru din acest Atelier este una familială, fiecare membru din cei şapte ai săi demonstrându-şi apartenenţa la acest nucleu prin modul în care serveşte coeziunii ansamblului...
L.D.: Anca Vartolomei se pliază perfect sensului pe care l-a dat George Enescu tinereţii: "o stare a spiritului, un efect al voinţei, o calitate a imaginaţiei, o intensitate emotivă, o victorie a curajului asupra timidităţii, a gustului aventurii asupra dorinţei de confort". Anca este membru fondator al Archaeus-ului. Ceea ce înseamnă că de trei decenii devotamentul ei aduce cu jertfa de sine faţă de proiectul asumat. Se vede la ea de la o poştă acutul respect al datoriei. Aşa se face că acceptă să-i înalţe pe ceilalţi pe umerii săi, nu să se înalţe ea pe umerii celorlalţi. E o nobilă revanşă: nu a unei acceptări necesare, ci a unei necesităţi acceptate. Uneori, zgomotul motoarelor e tot atât de prezent ca şi muzica sferelor. Anca, a dovedit-o statornic, nu acceptă decât muzica sferelor. Orice serviciu le-am face oamenilor, nu le producem niciodată atât bine cât cred ei că merită.
Rodica Dănceanu a făcut destul bine muzicii româneşti, fără să aştepte nu ştiu ce lauri sau gratificaţii. A considerat că privilegiul de a face bine în jurul tău e o chestiune de perimetru: cu cât e mai întins, cu atât e mai folositor ţie însuţi. În fond, binefacerea e foarte admirată la cei ce o practică, dar pe care o practică foarte anemic cei ce o admiră. Rodica este disciplinată fără să-şi propună aceasta. În schimb îşi propune să fie discretă, fiind la discreţia unei claviaturi pe cât de extinsă, pe atât de imprevizibilă. Discret e cel ce ştie mai mult decât spune, cel ce nu cercetează cugetul altora ori doreşte să afle mai mult decât vor ei să-ţi împărtăşească. Dimpotrivă, în interpretarea muzicală e bine, câteodată, să spui chiar mai mult decât pare că ştii. E un fel de a exersa gramatica exprimării alese, pe care o întăreşte bunul obicei.
În Marius Lăcraru întotdeauna am văzut un meşter ce ridică o schelărie în faţa fiecărei construcţii şi pe care o demontează atunci când edificiul e gata. O schelărie indispensabilă oricărui lucrător, dar pe care Marius nu o confundă niciodată cu însăşi construcţia. Asta pentru că nu încurcă nicicum punctele de vedere. E un testimoniu de inteligenţă. O descentralizare a gândirii. Dar şi un lustru care acoperă sentimentele fără a le transforma. Marius deţine, astfel, la purtător, o monedă de schimb ce poate fi folosită în aproape orice ocazie. Având darul de a dezvolta structuri, structurând realul sonor, ori facultatea de a prelucra anumite experienţe empirice în concepte, de a se ridica la abstracţiune şi, în cele din urmă, la idee, Marius pare a înţelege că, în definitiv, nimic nu e de neînţeles.
Despre Dorin Gliga aş menţiona, în primul rând, că este un mare altruist. Dărnicia lui nu constă atât în ceea ce oferă, cât în sentimentul cu care oferă. Poate de aceea întreprinderile sale nu sunt simple servicii perfect făcute, ci datorii imperfect achitate. Ori, pur şi simplu, o plăcere, căci a da e mai durabil decât a primi; dintre cei doi, cel ce dă este acela care-şi va aminti mai mult timp. În al doilea rând, Dorin este un mare prieten. Pentru el, prietenia este cea mai scumpă comoară, puţini fiind cei ce se pot lăuda că o deţin. Iar el e, cu siguranţă, printre ei, cultivând consecvent acest sentiment slab, dar trainic, spre deosebire de dragoste care e un sentiment puternic, dar puţin rezistent. În calitate de prieten, Dorin, când faci rău, te previne, când faci bine, te îndeamnă să perseverezi, când eşti în primejdie, te asistă şi te despovărează. Mai mult, pare că ghiceşte de câte ori ai nevoie de el.

L.B.: Aţi adus în discuţie Violoncelul, Pianul, Vioara şi Oboiul, patru din cele şapte "caractere" longevive care compun, deloc incidental, ansamblul instrumental Archaeus. Sunt completate, firesc, de celelalte trei: Fagotul, Clarinetul şi Percuţia...
L.D.: Poate părea ciudat, dar Şerban Novac e un poet care, cel puţin aşa ştiu eu, nu a scris nici o poezie. Şi totuşi e un poet autentic, pentru că se depărtează de la formele cotidiene ale adevărului spre a crea o formă superioară de adevăr. Din această perspectivă, e o figură eroică, situându-se deasupra realităţii prin relevarea unui lux ce nu e la-ndemâna celor slabi ori a celor fără de principii. Dar şi o figură plină de erotism, căci rar mi-a fost dat să cunosc pe cineva care să-şi iubească mai pătimaş instrumentul. Şerban adoră fagotul. E o uimire transcendentă care nu mai are nici o margine, ceea ce mă face să cred că şi fagotul îl divinizează pe Şerban. Între ei există o aleasă dorinţă reciprocă: când e acceptată înseamnă poruncă, iar când nu e acceptată înseamnă cerere. Doar precaritatea anciilor mai iscă, uneori, o boare de zâzanie.
Ion Nedelciu a ajuns mai târziu în Archaeus, ceea ce nu arată că e un "întârziat". Dimpotrivă, sângele lui de vână campestră, dar şi cazonă, îi prilejuieşte o aşezare temeinică, mereu în avans. Pentru Jean, prezentul este singurul fel de proprietate pe care îl concede voluptos coechipierilor. De aici toleranţa cu care îşi vertebrează spiritul critic în numele modestiei şi carităţii. Cunosc destule persoane care predică toleranţa, dar o practică mai puţin. Jean, din contră, o practică fără să o predice cu tot dinadinsul. Nu ştiu cum, dar de multe ori ne înfruptăm din fructe înainte de a se coace. De la Jean am învăţat că răbdarea este cea mai călduroasă haină de drum, cu care se călătoreşte prin lume. Cu clarinetul lui a ajuns, iată, într-un port în care a debarcat patimile şi a descărcat pasiunile inutile.
Iar Sorin Rotaru este ultimul venit în Archaeus. Dar nu cel din urmă. A prezervat involuntar, desigur, înclinarea balanţei de partea ardelenilor din formaţie, impunând prin tenacitate, adică prin forţa constituită pe unitatea dintre voinţă şi raţiune. Având atu-ul tinereţii, Sorin e suficient de matur ca să ştie că acesta reprezintă singurul "defect" pe care îl va corija fără voia lui. Mai ştie că tinereţea e un sport pe care se cade să-l practici toată viaţa. Şi zilnic. Cine încetează antrenamentul îşi pierde forma. Relaţia lui cu actul restitutiv seamănă cu un torent care aleargă, sare, se lansează, se loveşte de pietre, ceartă florile şi se linişteşte odată ce a devenit fluviu. Ce poate fi mai strălucitor decât tinereţea la care ai ajuns prin maturitate? Talentul lui se îndreaptă către lume, iar lumea e musai să-l primească. Cu talentul nu trebuie să te porţi aşa cum îţi vine, ci aşa cum se cuvine.


L.B.: Şi acum, la ceas aniversar, alături de toţi cei care vă apreciază efortul de a susţine arta contemporană, vă urăm ca anul care tocmai a început să fie unul din cele mai rodnice ale întregii dumneavoastră cariere, şi, în acelaşi timp, o suită de succese pentru formaţia căreia îi sunteţi, la rândul dumneavoastră, devotat.

Slalom între generaţii

"ARCHAEUS - o familie de interpreţi în faţa muzicii care tocmai se naşte..." (Marius Lăcraru)


Circuitul aniversar al "archeilor" începea după mijlocul lunii noiembrie 2015, în Sala "George Enescu" a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Nu era o seară obişnuită de concert, ci una din cele şapte, special dedicate muzicii contemporane, în cadrul celei de-a unsprezecea ediţii a festivalului internaţional "Meridian, zilele SNR-SIMC". Programul lor reunea, atunci, piese aparţinând unor autori din generaţii diferite, într-un puzzle de stiluri edificator pentru o posibilă schiţă de portret a ultimei jumătăţi de veac de muzică nouă.

Traseul interpretativ al Archaeus-ului a străbătut cu lejeritate zone componistice caracteristice fiecărui creator în parte, fie că a fost vorba de Pieralberto Cattaneo, Elena Apostol, Călin Ioachimescu, Martin Q. Larsson, Bogdan Vodă, Horia Şurianu, Laura Ana Mânzat ori Liviu Dănceanu. De la disparitatea macrostructurală din lucrarea lui Pieralberto Cattaneo (Thin Shadows Rags) la amprenta ludică a ritmicităţii "à propos-urilor" microstructurale din Quasisuita lui Liviu Dănceanu, cei şapte "archei" (aceiaşi Anca Vartolomei, Rodica Dănceanu, Marius Lăcraru, Dorin Gliga, Ion Nedelciu, Şerban Novac şi Sorin Rotaru) au practicat şi jocul "cu mâţa" - aşa cum a făcut-o, într-o evoluţie gestuală extrem de sugestivă, fagotul lui Şerban Novac (în Play with cat de Elena Apostol), dar şi juxtapunerea şi suprapunerea morfologică nuanţat polistilistică a Tetrachords-urilor pentru clarinet, vioară, violoncel aparţinând lui Călin Ioachimescu, repetitivitatea "în buclă" agrementată cu explicaţii verbale ale demersului conceptual (din Gyration Point 3.1 de Martin Q. Larsson), aluziile cu aspect evolutiv dramatizant, de factură - din nou - polistilistică, conturate de Dualismele lui Bogdan Vodă, pendularea diacronic-sincronică ritmizată, cu irizări neoclasice, caracteristică Antonimelor sonore semnate de Horia Şurianu şi poetica liniilor melodice cochetând subtil cu atracţia tonală din Bergamo-ul Laurei Ana Mânzat.

Respectându-şi promisiunea de a promova compoziţiile contemporane, precum în oricare din festivalurile internaţionale pe care le-a onorat cu prezenţa, şi în această ultimă ediţie a "Zilelor SNR-SIMC" nu mai puţin de jumătate din programul concertului "archeilor" s-a constituit din prime audiţii absolute şi prime audiţii româneşti, mergând pe ideea de a reuni, printr-o relevantă performanţă interpretativă, creaţii proaspete, minuţios elaborate, cu valori reprezentative ale componisticii româneşti şi europene.

De la Bach la Cantemir

"ARCHAEUS este tărâmul din mine care m-a dus spre cele mai profunde şi nobile trăiri, e locul unde, de mai bine de 20 de ani, mă simt împlinit, e formaţia care mi-a dăruit bucuria de-a cânta şi de-a explora zone estetice noi." (Şerban Novac)


În cadrul ediţiei a patra a Galei "Tinerimea Română", itinerarul ansamblului Archaeus (ce funcţionează, de un deceniu şi jumătate, sub egida Centrului Naţional de Artă "Tinerimea Română", sub conducerea compozitorului Liviu Dănceanu) şi-a modificat coordonatele, pentru a iniţia alt tip de relaţionare cu publicul, prin re-contextualizarea contemporană a unor "moşteniri" paradigmatice aparent incongruente.

"De la Bach la Cantemir" - tema propusă auditoriului spre reflecţie, către sfârşitul lunii noiembrie 2015 - a alăturat, într-o interpretare ce evidenţia caracteristicile fiecărui tipar stilistic în parte, pagini bachiene de referinţă pentru diverse instrumente precum Fuga nr. 2 din primul caiet al Clavecinului bine temperat (special orchestrată pentru ansamblu instrumental), Sarabanda din Suita nr. 5 pentru violoncel solo, Menuetul din Suita nr. 1 pentru violoncel solo (într-o variantă pentru fagot), o parte din Concertul pentru oboi, vioară şi ansamblu (din care au făcut parte pianul şi violoncelul) şi Contrapunctul nr. 1 din Arta fugii, intercalate cu câteva compoziţii ale lui Dimitrie Cantemir - un Beşte (transpus pentru oboi solo), Aria dervişilor (pentru pian şi vibrafon), o Monodie în stil bizantin (pentru violoncel, pian şi percuţie) - Cantemir scriind foarte puţine melodii de nuanţă bizantină, şi nu sub influenţa filonului grecesc ci a celui egiptean, asiro-babilonian şi persan, un Peşrev (în varianta pentru clarinet solo) şi un Şemai (rearanjat pentru vibrafon solo). Încheierea evoluţiei "archeilor" s-a materializat într-un Cantebachmir pentru ansamblu, o partitură sugestiv concepută de Liviu Dănceanu în stil fusion (un cap tematic aparţinând lui Bach şi un altul lui Dimitrie Cantemir, ambele aşezate, cu un anume farmec, într-o ramă formală aparţinând barocului - "corsetul" stilistic al formei de fugă).

Alăturarea celor două personalităţi artistice extrem de complexe, adevăraţi enciclopedişti ai veacurilor pe care ambii le-au traversat (din ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, către jumătatea secolului următor) s-a dovedit a fi relevantă în evidenţierea amprentei mediului social asupra sferelor de interes ale amândurora, contextele geografice în care s-au afirmat drept creatori fiind total diferite. În ciuda acestei diferenţe şi a unor coordonate stilistice particularizate ale creaţiei fiecăruia, s-a putut cu uşurinţă trage concluzia că unul din numitoarele comune ale abordării genurilor muzicale a fost interesul acordat, atât de către Cantemir cât şi de către Bach, structurilor dansante (fie ele clasice vest-europene - ca sarabanda şi menuetul, sau tradiţional-orientale - precum beşte-ul, peşrev-ul şi şemai-ul). Diferenţierea dintre cei doi creatori apare însă concludentă atunci când se vorbeşte despre reperul concertului instrumental, ca şi despre apogeul formei de fugă - ambele la Johann Sebastian Bach -, versus tiparul monodic de sorginte bizantină, personalizat de către Dimitrie Cantemir în compoziţiile sale.

Ornamentica la nivel microstructural, alături de particularizarea stilistică ce marchează definitoriu realizările componistice ale ambilor autori menţionaţi, au reprezentat, pentru "archei" (violoncelista Anca Vartolomei, pianista Rodica Dănceanu, violonistul Marius Lăcraru, oboistul Dorin Gliga, clarinetistul Ion Nedelciu, fagotistul Şerban Novac şi, de această dată, percuţionistul Alexandru Stroe), virtuţi valorificate din plin în migălosul proces interpretativ. Sfârşitul concertului, cu trimiteri preponderente la caracterul dansant oriental, a adus - din perspectiva partiturii lui Liviu Dănceanu, ce corobora cele două stiluri amintite - nota de amuzament specifică unei comunicări familiare, ca amprentă originală a autorului (şi comentatorului întregii seri), prin teatralitatea unui punct final care reduce, ironic dar fără echivoc, la tăcere: "Sşşşşşt....."

ARCHAEUS "en détail"...

"ARCHAEUS - pasiune, explorare, satisfacţii" (Dorin Gliga)


"Orice sărbătoare este un rod al amintirilor, sărbătoarea nu este un dat, ceva predeterminat, ci ea vine ca un cumul, ca o însumare a reiterării unei memorii, care porneşte dintr-un eveniment. Aş vrea ca în această seară să fiţi, pentru un ceas, din nou copii, şi să vă bucuraţi de darurile pe care vi le oferă membrii ansamblului Archaeus! "Archeii" vă vor dărui ceea ce au ei mai de preţ: muzica lor, pe care o poartă cu ei şi iată de treizeci de ani cântă în familie şi cântă şi pentru dumneavoastră", afirma Liviu Dănceanu, în deschiderea celei de-a treia seri cu nuanţă aniversară a ansamblului, din 30 noiembrie 2015, programată pe scena Ateneului Român, în cadrul ediţiei a XVII-a a festivalului ce poartă acelaşi nume - "Archaeus". ARCHAEUS "en détail" s-a tradus, în fapt, printr-o serie de portrete instrumentale individuale, care au pus în lumină specificul personalităţii fiecăruia din cei şapte protagonişti.

Pentru început, performanţa lui Ion Nedelciu din Satya 4 pentru clarinet solo a Violetei Dinescu a evocat, în esenţă, ţara pe care compozitoarea o poartă în suflet, odată cu muzica ei; Satya se încadrează în estetica non-finitului şi a direcţiei arhetipale, una din sursele sale de inspiraţie reprezentând-o rezonanţele speciale ale bocetului din folclorul românesc. Prin intermediul Sonatei pentru violoncel solo a Doinei Rotaru (lucrare ce face parte de aproximativ două decenii, ca şi precedenta, din repertoriul Archaeus-ului), Anca Vartolomei s-a apropiat de acel ethos dramatic ce reliefează - prin intermediul vocabularului propriu autoarei - un cumul de trăiri interioare, valorificându-i experienţa interpretativă de formaţie clasică.

În primă audiţie absolută, La umbra îndoielii pentru fagot solo de Tudor Misdolea i-a prilejuit lui Şerban Novac întâlnirea cu o monodie de factură liric-discursivă aptă de a introduce auditoriul în universul modal sinuos, de o poetică aparte, al autorului său.

Creat în 1977 de Ştefan Niculescu, Echos 1 pentru vioară solo conţine o substanţă muzicală de profundă emoţie, a cărei esenţă spectrală este extrasă din microstructuri de sorginte folclorică; densitatea materialului sonor, necesitând o tratare specială de factură virtuozistică, l-a provocat pe Marius Lăcraru la arhitecturarea unui demers interpretativ care i-a etalat, deopotrivă, virtuţile tehnice dar şi potenţialul afectiv.

Invitat de către "archei" să împărtăşească un gând despre clipele petrecute împreună, fostul lor coleg, percuţionistul Alexandru Matei, le-a răspuns public printr-un cadou aniversar insolit, aducând pe scenă o nouă versiune a ansamblului "Game", alcătuită din cei mai proaspeţi studenţi ai săi care-şi utilizează propriul corp ca instrument de percuţie, o apariţie revigorantă, excepţional de bine coordonată gestual şi expresiv de către acelaşi Alexandru Matei.

I-a urmat, cu delicateţea dar şi energia interioară specifică, pianista Rodica Dănceanu care, Fără cuvinte, a creionat admirabil sugestiva rugăciune în veşmânt muzical a lui Viorel Munteanu, apelând simultan la efecte sonore particulare precum cel de toacă, clustere-clopot, structuri cu trimiteri isonice, alăturări repetitive, contururi melismatice, toate contopite într-o expunere dramaturgică de intensitate deosebită.

Optând pentru Aria 3 pentru oboi solo de Liviu Dănceanu, Dorin Gliga şi-a propus să schiţeze o melopee cu alură poetică, meditativă, îmbinând inspirat tipologia bocetului cu cea a cântecului doinit, în timp ce, pentru final, Sorin Rotaru a preferat amplul exerciţiu de virtuozitate de tip metastilistic conceput de Keiko Abe al Marimbei d`amore, un excurs contemporan rafinat asupra vechii romanţe Plaisir d'amour, care a rezonat sensibil în fiecare din cei aflaţi în sală în acea seară a sfârşitului de toamnă.

....şi ARCHAEUS "en gros"

"Ansamblul Archaeus reprezintă o filozofie de viaţă, bazată pe empatia unui grup de prieteni inventivi, iubitori de nou şi căutători de frumos, într-un domeniu extrem de dinamic - muzica contemporană. La zi aniversară, doresc membrilor ansamblului şi celui care coagulează energiile lor, Liviu Dănceanu, să se bucure de ceea ce au realizat şi să privească în viitor cu speranţă şi optimism." (Ion Nedelciu)


Ultima seară aniversară a Archaeus-ului, pusă din nou sub semnul festivalului care le poartă numele, s-a derulat în luna decembrie 2015, în incinta ofertantă a Muzeului Ţăranului Român şi, evident, a avut în program exclusiv lucrări ale compozitorilor de naţionalitate română, foarte dragi "archeilor". Au fost lucrări pe care, în majoritatea lor, Anca Vartolomei, Rodica Dănceanu, Marius Lăcraru, Dorin Gliga, Ion Nedelciu, Şerban Novac şi Liviu Dănceanu le socotesc "de cursă lungă" şi le cântă, de ani buni, cu plăcere şi interes, spre bucuria auditoriului lor.

Am putut asculta atunci, în contextul celui de-al 500-lea concert al ansamblului (!), Sincronie 1 de Ştefan Niculescu, Legenda viselor de Ulpiu Vlad, Orient Fuga Express de Liviu Dănceanu, Muzică pentru Archaeus de George Balint şi Diffractions brisées de Horia Şurianu, toate aceste piese vizând, de fapt, concepte componistice centrate pe antinomiile unu-multiplu, individualitate-colectivitate, diacronie-sincronie, juxtapunere-suprapunere.

Compusă în anii '70 ai secolului trecut, Sincronie 1 îşi certifică valoarea în faţa oricărui auditoriu, atât din punctul de vedere al tehnicii componistice cât şi din cel al valenţei artistice, demersul său heterofonic reprezentând un exemplu de scriitură pentru acei ani în care Ştefan Niculescu s-a afirmat ca un veritabil creator de şcoală. Trei dintre creatorii prezenţi pe afişul ultimului concert al formaţiei Archaeus (Liviu Dănceanu, George Balint şi Horia Şurianu) l-au cunoscut ca profesor, maestrul Ştefan Niculescu fiind, totodată, într-un anume fel, şi liantul spiritual al întregului concert.

Explorând o zonă a stărilor contrastante ce-şi trage seva din frământările cotidiene, Legenda viselor lui Ulpiu Vlad (dedicată chiar ansamblului Archaeus) a adus în prim plan preocuparea asupra reacţiilor subconştientului ca depozitar nemijlocit al sentimentelor, percepţiilor, senzaţiilor, amintirilor, al creuzetului atemporal de mesaje subliminale care influenţează în mod direct comportamentul uman.

Dimensiunii meditative, cu o poetică aparte, a acestei Legende i-a urmat, în contrapartidă, tributul concis adus clasicităţii normelor tipologice ale formei de fugă de către Liviu Dănceanu în a sa recentă Orient Fuga Express, şi, apoi, replicile lui George Balint (din Muzica pentru Archaeus) şi Horia Şurianu (din Diffractions brisées), jalonate, fiecare, de contraste la nivel macro şi microstructural, dar şi de rapeluri arhetipale; reproporţionând raporturile dintre parametrul ritmic şi cel melodic, dintre disonanţă şi consonanţă, partiturile lui George Balint şi Horia Şurianu s-au completat reciproc în căutarea unui echilibru între disparitate şi continuitate, între libertatea rubato-ului individual şi obsesivitatea repetiţiei asimilate univoc de întregul ansamblu (amintind de comportamentul ritualic), între laborioasele căutări intelectuale şi firescul necesităţilor afective.

Sfidând trecerea timpului în favoarea slujirii culturii contemporane, Atelierul "archeilor" rămâne, în continuare, deschis... Nu doar pentru iniţiaţi sau pentru cunoscători, ci şi pentru cei care vor să afle mai multe despre artă la timpul prezent, împărtăşind, de fiecare dată, bucuria celor care o practică şi ne-o dăruiesc spre ascultare în concertele lor.

"Archaeus e o poveste frumoasă din viaţa mea... iar ei vor cânta şi vor încânta (publicul) până la adânci bătrâneţi..." (Rodica Dănceanu)


(Foto: Marius Vâjoaica)



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Loredana Baltazar
 Alte articole de Liviu Dănceanu


Alte articole

 Totul e bine când se termină cu bine... - Filarmonica din Paris, 2018, Marius Constantinescu
 Portrait - primul album a cappella din România marca Blue Noise, Comunicat de presă
 Chacun à son centenaire - Hughenoţii la Opera din Paris, 2019, Marius Constantinescu
 Basme sonore povestite de ansamblul SonoMania - Festivalul 3Sound, 2018, Vlad-Cristian Ghinea
 Mostly Mozart şi Mark Morris , Roxana Pavnotescu
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer