februarie 2016

O imensă pierdere pentru cultura românească. Compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu ne-a părăsit la 88 de ani, în data de 21 februarie 2016. Personalitatea şi creaţia sa a marcat profund spaţiul şi timpul muzical de la sfârşitul secolului al XX-lea.


Pascal Bentoiu s-a născut la Bucureşti, în 22 aprilie 1927. A urmat studiile gimnaziale şi liceale la Colegiul Naţional Sf. Sava, apoi a frecventat Facultatea de Drept din Bucureşti, făcând studii muzicale în particular. I-a avut profesori pe Vasile Filip (vioară), Teofil Demetriescu (pian) şi Mihail Jora (compoziţie, orchestraţie, armonie şi contrapunct). S-a înscris la Conservatorul din Bucureşti, dar din cauza taxelor mari impuse de regim copiilor personalităţilor din perioada interbelică, nu a putut să-l termine. A activat apoi, ca cercetător la Institutul de Folclor din Bucureşti. În cadrul Uniunii Compozitorilor din România a fost secretar al secţiei de muzică simfonică, muzică de cameră şi operă, iar după 1989, a fost primul Preşedinte ales al Uniunii Compozitorilor din România.

O serie de premii i-au marcat cariera componistică: Premiul de Stat (1964), Premiul Italia, (Roma 1968), Premiul Guido Valcarenghi (Roma, 1970), Premiul Academiei Române pentru compoziţie şi pentru muzicologie (1974, 1987), Premii ale Uniunii Compozitorilor din România, Premiul Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România, Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor pentru întreaga activitate (1992). A primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi şi al Central College Pella, din Iowa, S.U.A. A fost distins cu Meritul Cultural, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer (2000) şi Ordinul Steaua României, în grad de Mare Ofiţer.

Dintre principalele sale creaţii amintim: trei opere - Amorul doctor, Jertfirea Ifigeniei, Hamlet; opt simfonii; două concerte pentru pian, unul pentru violoncel şi unul pentru vioară, şase cvartete de coarde, sonate cu pian, poemele simfonice Luceafărul şi Eminesciana III; Suita Imagini bucureştene, Suita Arelenească; muzică de scenă Nunta lui Figaro, Femeia îndărătnică, Fântâna Blanduziei; lieduri şi cântece pe versuri de Mihai Eminescu, George Topârceanu şi Nina Cassian.

Pascal Bentoiu are marele merit de a fi completat unele opere ale lui George Enescu: Simfoniile nr. 4 şi nr. 5, precum şi Trio-ul cu pian.

Limbajul său muzical a parcurs "drumul de la relativ simplu la ultracomplex, de la tonal către modal - trecând prin serial -, de la formele tradiţionale la alcătuirile mai complicate, integral inventate" [1]. Melodica sa urmează în general filonul clasico-romantic.

Pascal Bentoiu este apreciat drept unul dintre cei mai reputaţi experţi în muzica lui George Enescu. Activitatea sa muzicologică începută în anul 1954 cu studii de folclor a fost punctată de publicarea cărţilor Imagine şi sens (1971), Deschideri spre lumea muzicală (1973), Gândirea muzicală (1975), Capodopere enesciene (1984), Breviar enescian (2005), Opt simfonii şi un poem (2007) şi Masterworks of George Enescu (2010). A publicat numeroase articole, studii în reviste de specialitate, a susţinut conferinţe, cursuri de măiestrie, a participat la emisiuni de radio şi televiziune şi a fost invitat în jurii ale unor concursuri din ţară şi străinătate.

Am cântat ca solist Concertul pentru vioară şi orchestră, op. 9 în vremea studenţiei mele, în anul 1973, la sala Mihail Jora a Radiodifuziunii Române. Maestrul George Manoliu m-a iniţiat în tainele violonistice ale acestei lucrări deosebit de frumoase, scrise de Pascal Bentoiu în anul 1958 şi dedicate violonistului Ştefan Gheorghiu. A fost o mare bucurie să pot interpreta o muzică plină de culori, armonii şi ritmuri stranii, expansivă pe alocuri, cu ritmuri şi aluzii jazz-istice, tulburătoare şi introspectivă în unele secvenţe, beneficiind de o orchestraţie măiestrit concepută.

Prin plecarea lui Pascal Bentoiu dintre cei vii, rămâne un imens gol în muzica românească.

NOTE:
[1] Larousse Dicţionar de mari muzicieni, coordonatori Antoine Goléa şi Marc Vignal, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 2000, pag. 47.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus