Europa Season - unica stagiune muzicală paneuropeană - este o iniţiativă craioveană care susţine valorile culturale ale Uniunii Europene prin programarea a 28 de concerte în tot atâtea ţări membre.
Ca orice competiţie, şi cea pentru obţinerea posturii de "capitală europeană a culturii" pentru anul 2021 îşi va cunoaşte, în curând, învingătoarea. Lista scurtă a oraşelor preselectate a fost definitivată şi, în pofida aşteptărilor sale, Craiova nu s-a numărat printre cele patru municipii rămase în cursa pentru răspunsul final, deşi ar fi meritat-o din plin. Iar unul din cele mai elocvente motive ale acestei aprecieri virtuale îl constituie, indubitabil, ineditul concept Europa Season / Stagiunea Europa, care a stat la baza stagiunii de concerte 2015-2016 a Filarmonicii "Oltenia", un concept unicat în Europa.
Ca încadrare în timp, ne aflăm deja în miezul derulării acestui proiect dificil - dar incitant în acelaşi timp - ce şi-a propus să susţină fenomenologia valorilor culturale ale Uniunii Europene prin programarea a 28 de concerte, fiecare dintre acestea imaginând prezentarea, prin muzică, a câte unui stat, membru al U.E. Astfel, săptămână de săptămână, partituri aparţinând unor nume importante ale creaţiei naţionale au fost şi vor fi interpretate de către unii din cei mai cunoscuţi artişti provenind din ţara respectivă (acestor partituri alăturându-li-se, în câteva seri, mostre reprezentative ale componisticii europene şi universale, cu evident impact asupra publicului).
Pe lângă concertele orchestrei Filarmonicii "Oltenia" din fiecare joi, programul manifestărilor apartenente "Stagiunii Europa" include săptămânal, în diverse alte spaţii publice (din incinta Muzeului de artă, a Filarmonicii, etc.), întâlniri neconvenţionale şi recitaluri instrumentale adiacente susţinute de soliştii invitaţi, precum şi multiple evenimente culturale colaterale - expoziţii, lansări de carte şi alte activităţi cu finalitate instructiv-educativă adresate copiilor şi tinerilor, prilejuite de contactul cu studenţii institutelor de învăţământ superior din întreaga Europă.
Unul din cele mai deosebite aspecte conceptuale ale acestui proiect complex este reflectarea sa imediată în mass-media, reprezentată prin transmisiunile directe ale concertelor la TVR Craiova şi Radio "Oltenia" Craiova, cu preluare pe TVR 3, TVR Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical şi Radio România Internaţional (şi, în plus faţă de acestea, concertul dedicat Portugaliei a fost deja preluat şi transmis în direct în Portugalia, cu sprijinul ICR Lisabona!). Ca o notă distinctivă a potenţialului contact live cu o audienţă cât mai numeroasă, muzicologul Radu Jianu (consultant artistic la Filarmonica "Oltenia") a avut ideea ca toate cele 28 de concerte să fie comentate săptămânal de către muzicologul şi cercetătorul Constantin Secară, care a acceptat provocarea, bucuros să intre în această "aventură" intelectuală iniţiind un dialog cu managerul Filarmonicii "Oltenia", Vlad Drăgulescu, dar şi cu multe alte personalităţi marcante ale componisticii şi muzicologiei româneşti din generaţii diferite. Propunându-şi o tematică variată, dar nu eclectică, ocolind capcana unui vocabular ermetic, dar şi a unui ton simplist, muzicologul Constantin Secară a ales să-şi susţină aici crezul artistic, menţinând fiecare rundă de prezentări la un nivel calitativ ridicat, perfect acordat cu evoluţia scenică a protagoniştilor-interpreţi.
Invitaţii acestor manifestări, enumeraţi în ordine cronologică începând din 23 octombrie 2015 până în 20 mai 2016 - compozitorii Ioan Dobrinescu, Olguţa Lupu, Diana Vodă-Nuţeanu, Carmen Cârneci, Laura Manolache, Dan Dediu, Doina Rotaru, Elena Apostol, Irinel Anghel, Andrei Tănăsescu, Maia Ciobanu, Grigore Cudalbu, Bogdan Vodă, Sabina Ulubeanu, Irina Hasnaş, alături de muzicologii şi realizatorii de emisiuni radiofonice Sorina Goia, Andreea Chiselev, Ruxandra Arzoiu, Monica Isăcescu, Ioana Marghita, scriitoarea şi realizatoarea TVR Cristina Andrei, criticul Luiza Barcan, preotul-profesor şi muzicolog Vasile Grăjdian şi subsemnata (muzicolog Loredana Baltazar) - i-au stat şi îi vor mai sta alături lui Constantin Secară, susţinând structura non-conformistă a discuţiilor bazate pe o documentare extrem de serioasă asupra culturii ţării respective, asupra muzicii ei, dar şi a autorilor cântaţi în concert, asupra partiturilor precum şi a interpreţilor care s-au încumetat să le personalizeze.
Alcătuind un sumar catalog, printre numele deja apreciate de spectatori de la începutul stagiunii se numără dirijorii Michael Zlabinger, Martin Peschik, Yiannis Hadjiloizou (şi compozitor), Jacek Rogala, Gints Glinka, Vinzenz Weissenburger, Jukka Iisakkila, Isabel Lopez Calzada, Susanna Pescetti, Thord Svedlund, Rui Pinheiro, Maria Badstue, Carlo Jans, Modestas Barkauskas, Juri Alperten, Plamen Djouroff (de asemenea, compozitor), Simon Dvorsak, Derek Gleeson, Eugenia Manolides, alături de violonceliştii Stefan Jess-Kropfitsch, Vaclav Zak, violoniştii Andreas Zinonos, Patrycja Piekutowska, Kristine Balanas, Anite Stroh, Liviu Prunaru, Constantin Riccardi şi Héloïse Geoghegan, flautistul Sami Junnonen, pianiştii Edoardo Maria Strabbioli, Kasparas Uinskas şi Mihkel Poll, mezzosopranele Rocio Bazan şi Andrea Pellegrini, soprana Evdokia Moisidou, trompetiştii Per Ivarsson şi Jure Gradisnik, clarinetistul Carlos Picarra Alves şi saxofonistul Boris Petrov.
Amplitudinea acestui proiect ambiţios, bine structurat ca derulare în timp pe parcursul întregii stagiuni de concerte, reprezintă exclusiv rodul muncii echipei organizatorice a Filarmonicii "Oltenia", ale cărei consecinţe depăşesc, evident, cadrul unui complex obişnuit de evenimente muzicale la nivel de oraş, şi chiar la nivel de ţară. Din câte ştiu, este singura stagiune de acest tip a "bătrânului" nostru continent, iar faptul că ideea aparţine unui oraş românesc este cu atât mai important, nu doar pentru universul muzicii clasice ci şi pentru întregul perimetru cultural european, al cărui ansamblu de direcţii şi orientări plurinaţionale îl promovează selectiv, spre cunoaştere şi apreciere publică.
Singurul aspect de care Europa Season încă nu beneficiază suficient este mediatizarea pe care o aşteaptă în contextul unor manifestări de gen apropiat din întreaga lume, şi pe care a demonstrat, cu succes, că o merită! Iar dacă până acum predominantă a fost tăcerea, să încercăm măcar de acum înainte să-i oferim aplauzele noastre româneşti, al căror ecou se va propaga, cu siguranţă, şi dincolo de graniţe.
http://www.europaseason.eu/