Ziua / septembrie 2005
Ca să parafrazăm un text nu foarte comic, comedia se vinde bine cam peste tot, de la teleplay-urile posturilor noastre mai mult sau mai puţin naţionale la şuşele de stradă şi "evenimentele" organizate de marile firme pentru lansarea de noi produse. La teatru, teoretic cel puţin, comedia se purta de mult, de aceea avem o instituţie numită astfel şi dedicată ei (Teatrul de Comedie din Bucureşti), singura "specializată" într-un anume gen spectacular.

Oricum, vreo jumătate din producţia teatrală anuală e "comică" (uneori, ce-i drept, e umor involuntar), de la montări de clasici la texte bulevardiere, comedii negre, "stand-up comedy" etc. De curând, avem parte chiar de o infuzie programatică de comic intensiv, mulţumită proiectului Comedia ţine la tine(ri), în care absolvenţi proaspeţi ai şcolii de regie montează la... Teatrul de Comedie spectacole jucate într-o serie limitată de reprezentaţii. Prima etapă a proiectului a debutat cu Ce tipe mişto! de Laura Cunnigham, în regia Iuliei Stănescu, a continuat cu Domnul Masure de Claude Magnier (regia Mihaela Triboi) şi va merge mai departe cu Edmond de David Mamet (regia Marcel Ţop). Altfel spus, o comedie pseudo-feministă, una bulevardieră şi o piesă "neagră", din care vom alege de astă dată bulevardul.

Unii dintre noi s-au mai întâlnit cu autorul francez Claude Magnier la Braşov (se pare că s-a montat cândva şi la Odeon), unde anul trecut a avut loc premiera piesei O afacere sentimentală, în regia basarabeanului Petru Hadârcă. O experienţă de teatru lung şi fără haz, urât şi cu actori pe care nu-i auzi vorbind pe scenă (nu c-ar fi vreo diferenţă când devin audibili), într-un stil dramaturgic antediluvian.

De altminteri, nici Domnul Masure nu e o capodoperă, dar măcar, mare diferenţă!, e tocmai cât trebuie de scurt (spectacolul, nu textul original) ca să rămână distractiv. E distractiv exclusiv datorită actorilor, studenţi în anul III la UNATC, ieşiţi pentru prima dată pe o scenă profesionistă (dacă excludem platoul de filmare – Tudor Munteanu "joacă" într-una din reclamele de la Zapp), iar naturaleţea lor neîndemânatică e absolut inocent nostimă (Alexandra Stan şi, mai ales, Munteanu fiind nişte oameni talentaţi).
În rest, decor clasic al stilului bulevardier (interior mic-burghez, aici o casă la ţară), o nevastă infidelă, dar drăgăstoasă, un soţ care-şi iubeşte prea mult serviciul şi un musafir neaşteptat, o idilă şi un "malentendu", plus "happy end"-ul previzibil. Nu e prea sigur despre cine sau ce e vorba în spectacol, dar hazos e.

O altă comedie cu (foşti) studenţi s-a transferat de un an de la Studioul Casandra al UNATC-ului la Sala "George Constantin" a Teatrului Nottara. Se numeşte Bădăranii (de Carlo Goldoni), şi în ea joacă zece actori de la clasa lui Adrian Pintea (regizorul spectacolului). La Bădăranii, biletele se vând ca pâinea caldă, iar publicul aplaudă şi acum de parcă ar fi la premieră. E o colecţie exemplară de "cioace", extratexte de amorul commediei dell'arte şi replici date direct spectatorului (pe deasupra, un moment de teatru în teatru – ieşire din convenţie cam ca nuca-n perete). Cu unii dintre cei care joacă te resemnezi că n-o să înţelegi niciodată mai mult de 20% din ce spun (sau poate depinde de la o reprezentaţie la alta), dar face şi asta parte din distracţie. Care e, pur şi simplu, una a vervei unui gen aparte, commedia dell'arte, cu perucile, aparte-urile şi aluziile ei. Îşi mai aminteşte cineva de Hangiţa, tot a lui Goldoni, tot la Nottara, acum nu se ştie câţi ani?

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus