Soluţii pentru spectatorul dezamăgit - Fotoliul spectatorului de teatru (II)

La teatru se suferă. Şi pe scenă, şi în sală. Diferenţa e că atunci când cei din sală suferă mai mult decât cei de pe scenă, la mijloc se află un bilet cumpărat, un timp pierdut şi mulţi nervi storşi. Da, azi vorbim despre soluţiile - puţine, ce-i drept - pe care spectatorii le au din secunda în care îşi dau seama că nu le place ceea ce văd. Excludem din start varianta ieşirii din sală sau, pe model antic, a linşării actorilor. Deci, dacă un spectacol nu vă place...

 ... aţi putea să-i daţi o şansă, neglijând acţiunile secundare şi axându-vă strict pe subiectul poveştii. Încercaţi să-l înţelegeţi în linii cât se poate de mari. În felul ăsta, vă veţi putea explica o serie de detalii anterioare.

 ... aţi putea să-i daţi o şansă, încercând să vedeţi mesajul de adâncime al poveştii şi debarasându-vă, de fapt, de modalitatea scenică defectuoasă în care el e transmis.

 ... aţi putea să-i daţi o şansă, încercând să înţelegeţi că orice viziune artistică este legitimă şi, în limitele genului ei, poate fi excelentă. Uitaţi tot ceea ce aţi văzut până în acel moment. Incompatibilitatea între aşteptările voastre şi viziunea regizorului trebuie depăşită, de fapt, de către voi.

 ... aţi putea să vă resemnaţi, evitând, totuşi, "să daţi vina" pe ceea ce vedeţi în mod direct. Şi anume pe actori. Ei sunt, să zicem, executanţii cuminţi ai unei viziuni. Dacă există vreo vină artistică a ansamblului, atunci ea aparţine în principal autorului acelei viziuni, adică regizorului.

 ... aţi putea să nu aplaudaţi. Sau, eventual, să aplaudaţi simbolic, în semn de minim respect pentru munca actorilor, a scenografului, a compozitorului, a luminiştilor, a sunetiştilor, a garderobierilor.