Trei zile, criticii de teatru au stat de vorbă ei între ei despre chestiuni ale profesiei, despre teatru în general şi teatru în special. Adică, aplicat, despre stagiunea trecută. Colocviul Naţional al Criticilor de Teatru, ediţia a II-a, Cluj: 23-25 septembrie 2005.
 Moralitate şi deontologie
Prima temă a discuţiilor a fost "Moralitatea criticului de teatru", decisă anul trecut, dar de care nimeni nu s-a mai considerat responsabil anul acesta. Vorbe multe, generale şi totale, cerere mare de exemple practice. Adică, cine e şi cine nu e moral dintre criticii de teatru. Subteme: partizanatul, grupurile de interese, generaţiile. Dacă este sau nu moral (deontologic) gestul criticului de a deveni vehiculul unor asemenea realităţi sociale şi artistice. Spectacolul primei seri, Julieta de Visky Andras, regia Mihai Măniuţiu, interpretă unică Vava Ştefănescu, a răzbunat lungile tirade şi rătăciri pe plaiuri doar vecine subiectului enunţat şi moderat de Florica Ichim şi, din cînd în cînd, de subsemnatul.
 Cum a fost stagiunea 2004-2005
Moderatoarea celei de-a doua teme, Alice Georgescu, a început prin a spune că stagiunea respectivă nu s-a prea (auto)definit, neputînd fi, prin urmare, definită în vreun fel nici de critici. Co-moderatorul Ion Parhon, mai practic, a evocat realizările acestei stagiuni, care nu au fost puţine, stabilind şi teme ale stagiunii, cum ar fi colaborarea regizorilor şi actorilor români cu cei maghiari, în spectacole de răsunet uneori. Desigur, Pirandello i-a prilejuit lui Liviu Ciulei, la "Bulandra", două spectacole remarcabile, dar şi, la "Nottara", lui Bocsardi László, unul de asemenea de răsunet. Pînă la urmă, s-a cam pus la îndoială faptul că o stagiune tetrală se poate defini foarte precis, deşi din ceea ce au spus alţi vorbitori, prezenţi în număr mare la Cluj, la chemarea Teatrului Naţional, s-au descoperit trăsături principale ale stagiunii, care ar putea-o singulariza între celelalte.
 "Perspective" şi "Concluzii"
Aşa s-au numit temele ultimei zile, după un spectacol eşuat, cel puţin în opinia majorităţii publicului, în seara precedentă: Ivanca de Lucian Blaga, în regia Ancăi Bradu. Perspectivele luate în discuţie au fost, de fapt, ale colocviului, mai mult decât ale teatrului românesc; cît despre concluzii, acestea, moderate de Magdalena Boiangiu, s-au împletit cu primele, moderate de regizorul-organizator Mihai Măniuţiu. Oarecum, în umbră s-a pus, până în ultima zi, profesorul Ion Vartic, directorul Naţionalului clujean şi conducător al şcolii clujene de teatru, aferente Facultăţii de Litere. Dar în această zi domnia sa a pus câteva probleme ale teatrului şi ale teatrologiei, numai bune de discutat la ediţia următoare, dar şi de gândit între timp.
Ultima zi, duminică, a oferit criticilor o reprezentaţie la Teatrul din Turda, cu Omul cu valize de Eugen Ionescu, în regia lui Alexandru Dabija, care era nici mai mult, nici mai puţin decât ultima la acel teatru, deşi doar a treia. Grosul trupei care a realizat acest eveniment pentru teatrul respectiv pleacă de la Turda, din cauza neînţelegerilor direcţiei, deţinută de actorul Cornel Răileanu, cu oficialii locali. Atmosfera era una de sfîrşit de lume, într-un teatru şi aşa văduvit de fonduri, părăginit şi trist în toate cele. Cîndva, aici a montat Aureliu Manea cîteva spectacole remarcate în epocă, printre care şi interzisul Tigru de Murray Shisgall.
Mai vesel a fost spectacolul de la Naţionalul clujean, realizat de coregraful belgian Marc Bogaerts, cu Frumoasa din pădurea adormită, o feerie glumeaţă şi dansantă care i-a încîntat mai ales pe tinerii spectatori, prezenţi în număr mare în sala, cam nerenovată şi ea, a faimoasei zidiri transilvane.