mai 2016
Articole diverse
I.D. Festul îţi bate-n geam! Până pe 20 iunie 2016, te poţi înscrie la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalul Naţional de Teatru în Limba Română pentru Tineri Ingenious Drama Festival!

Începând din 1997, I.D. Festul pune Bacăul pe harta festivalurilor de teatru pentru tineri. La fiecare ediţie, se adaugă un număr impresionant de concurenţi, traineri şi un juriu profesionist, pentru a construi împreună acest fenomen de teatru amatoricesc, care depăşeşte cu mult o manifestare de liceu. Festivalul promovează spiritul tânăr şi dorinţa acestuia de a se manifesta prin teatru, oferind şansa sutelor de participanţi să joace pe o scena de teatru,  să-şi depăşească limitele în cadrul atelierelor susţinute de către traineri profesionişti şi să întâlnească tineri entuziaşti care împărtăşesc aceeaşi pasiune. În urma celor 10 zile de spectacole, se vor oferi premii celor mai ingenioase reprezentaţii.

Organizat în totalitate de adolescenţii din Asociaţia Ingenious Drama, festivalul se va desfăşura anul acesta între 10-20 iulie 2016, pe scena Teatrului Municipal Bacovia, Bacău, sub sloganul "Un festival cât un carnaval".

"Prin intermediul festivalului urmărim atât să implicăm o echipă tânără în organizare, cât şi să atragem un public variat, la nivel local, contribuind la dezvoltarea culturală a oraşului Bacău. Festivalul va include atât spectacole invitate, cât şi piese de teatru ale trupelor participante, venite din toate colţurile ţării. Urmărim prin aceasta, să întărim semnificaţia pe care acest eveniment o are în cadrul comunităţii închegate a lumii I.D. Fest. Festivalul antreanează o schimbare ce are ca scop clădirea unor generaţii mai vii, capabile să ţină piept provocărilor şi să iniţieze la rândul lor schimbarea. Din propria experienţă, pot spune că ansamblul de trăiri în cadrul unei trupe de teatru, al unei echipe organizatorice, al unui grup închegat este singurul care poate întregi dezvoltarea individuală, completând astfel sistemul educaţional clasic" - Bejan George-Bogdan, preşedintele Asociaţiei Ingenious Drama.

Dacă îţi place teatrul, faci parte dintr-o trupă de adolescenţi, ai un spectacol sau ai scris o piesă de teatru, este şansa ta să participi la noua ediţie I.D. Fest. Sunt trei secţiuni la care eşti invitat să te înscrii cu mult entuziasm:

Secţiunea Spectacol - este destinată trupelor de adolescenţi din ţară. Pentru a putea aplica, următoarele cerinţe trebuie îndeplinite:
- Fiecare trupă trebuie să fie însoţită de un coordonator adult (peste 18 ani)
- Piesa trebuie să dureze între 40 şi 60 de minute
- Spectacolul trebuie să fie în premieră la Ingenious Drama Festival
Portofoliul de înscriere trebuie să conţină următoarele:
- Numele trupei
- Oraşul de provenienţă
- Un scurt istoric al trupei
- Datele de contact ale coordonatorului (nume, prenume, număr de telefon, e-mail)
- Numărul de participanţi precum şi câteva informaţii despre fiecare (nume, prenume, vârstă, clasă)
- O filmare de 15 de minute a unei părţi din spectacolul înscris în festival
- Scriptul
- Sinopsisul
- Lista cu toate propsurile
- O filmare de prezentare a trupei

Secţiunea One Man Show - vizează doar elevii de liceu, fie că fac parte dintr-o trupă de teatru sau nu. Spectacolele vor avea o limită minimă de 15 minunte şi maxim 30. 
Portofoliul de înscriere trebuie să conţină:
- Datele de contact ale participantului (nume, prenume, oraş, clasa, vârsta)
- O filmare de 15 minute a unei părţi din spectacolul pregătit
- O scurtă descriere a textului
- Scriptul
- Lista cu toate propsurile

Secţiunea Dramaturgie - eşti liceean şi ai scris o piesă de teatru? Atunci te poţi înscrie în această secţiune.
Portofoliul de înscriere trebuie să conţină următoarele:
- Datele de contact ale participantului (nume, prenume, oraş, clasa, vârsta)
- O scurtă descriere a textului
- Scriptul

Participaníi care sunt acceptaţi la secţiunea One Man Show cu text propriu, intră direct în concursul de Dramaturgie.

Aceste informaţii trebuie ataşate într-un document şi trimise la adresa de e-mail [email protected] până pe data de 20 iunie, aşa că lasă restul că ai timp destul, dar I.D. Festul îţi bate-n geam!

Pentru mai multe detalii, te invităm să ne urmăreşti pe:
Site: www.idfest.ro
Facebook: www.facebook.com/idfest 
Blog: www.deprinfestadunate.wordpress.com

***
Festivalul Naţional de Teatru în Limba Română pentru Tineri Ingenious Drama Festival este organizat în totalitate de către liceenii din cadrul Asociaţiei Ingenious Drama, cu sprijinul Primăriei Bacău şi Teatrului Municipal Bacovia. Pe parcursul anului, voluntarii organizează în oraşul Bacău şi alte activităţi menite să promoveze iniţiativa festivalului şi să apropie publicul de teatrul tânăr: tabăra de antrenament I.D. Fest Challenge (simulare a festivalului, având rolul de introduce organizatorii în atmosfera din luna iulie şi de a-i ajuta să-şi perfecţioneze lucrul în echipă şi abilităţile organizatorice), Flashmobul organizat de Ziua Mondială a Teatrului (27 martie), diverse standuri şi activităţi interactive realizate în parcuri şi licee. 

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus