Pentru mine, Omul Pernă este un spectacol care a stat mult timp "la dospit", în diferite variante, până să prindă contur în forma de la Teatrul Act. Am făcut cunoştinţă cu piesa prin 2008, când am şi lucrat la o montare cu un parcurs destul de zbuciumat, cu schimbări de distribuţie - din care, probabil deloc întâmplător, au făcut parte şi actualii colegi Lucian Iftime şi Cătălin Babliuc. Acea montare a fost abandonată, dar Omul Pernă a rămas undeva, într-un sertar, aşteptând momentul potrivit. În paralel, Eugen Gyemant gândise la rândul lui o variantă de spectacol pe textul ăsta. Şi, în cele din urmă, în 2015, toate aceste drumuri s-au întâlnit. A fost pur şi simplu o chestiune de timing perfect, în care elementele s-au adunat: echipa, textul, spaţiul, finanţarea. Ceea ce se întâmplă destul de rar în cazul unui proiect independent.
Repetiţiile au avut loc în vara lui 2015, pe caniculă, în sala de lectură a Teatrului Act, într-o ambianţă foarte relaxa(n)tă. În contrast cu tematica întunecată şi atmosfera opresivă a piesei. Ceea ce ne-a permis, într-un fel, să lucrăm împotriva textului, să ne jucăm cu personajele şi să nu cădem pradă zonei grave, serioase ale piesei. Deşi e o poveste sumbră despre anchete poliţieneşti, basme macabre şi crime, piesa are foarte mult umor şi emoţie şi candoare. Este thriller poliţist, fantasy şi poveste de(spre) dragoste, în acelaşi timp. Iar meritul lui Eugen e că a reuşit să dozeze şi să orchestreze în detaliu toate aceste elemente şi să creeze un spectacol "pe muchie", tensionant, comic, dar şi emoţionant.
Personajul meu, Katurian, scriitorul care se trezeşte brusc în mijlocul unui interogatoriu la poliţie, este tipul artistului ratat, sensibil dar autoironic, inteligent dar mereu depăşit de situaţie. Un mic geniu neînţeles pasionat de poveşti de groază, care descoperă că a devenit la rândul lui personaj principal într-o astfel de poveste. Şi decide că, pentru a se salva, trebuie să scrie el însuşi finalul propriei poveşti. Katurian e pus într-o postură uşor ingrată de-a lungul piesei, fiind în mare parte un receptor de informaţii şocante şi de traume fizice şi psihice - de cele mai multe ori în situaţii care devin comice pentru spectator. Ceea ce a fost delicat, în lucrul la rol. Ca actor, ţii până la capăt cu personajul pe care îl joci şi îţi doreşti ca publicul să empatizeze cu suferinţa lui. Dar ajungi să îţi dai seama că, în situaţii absurde, personajul poate fi chinuit, traumatizat şi foarte amuzant în acelaşi timp. Mai ales într-o astfel de piesă.
Dincolo de intrigi poliţiste şi de basme sinistre, Omul Pernă este o piesă despre creaţie, despre relaţia creator-operă şi despre sensul actului artistic în general. Este povestea unui scriitor care scrie pentru că poate, pentru că iubeşte scrisul şi pentru că se regăseşte pe sine în asta. Dar răspunsul lui la întrebarea "Ce încerci să ne transmiţi cu povestea asta?" este întotdeauna "Nimic!", o dezicere totală de orice tentativă de a educa, de a schimba mentalităţi sau de a instiga prin artă. Suntem obişnuiţi din şcoală să ne punem întrebarea "Ce a vrut să spună autorul?", să căutăm încontinuu explicaţii şi substraturi şi sensuri pentru orice fenomen artistic, natural, social, politic etc. Pentru a putea înţelege demersul şi consecinţele. Şi nu vom crede niciodată un răspuns de genul "Nu am vrut să spun nimic, pur şi simplu aşa mi-a ieşit", pentru că avem nevoie de o justificare, de o "vină". Omul Pernă este un fel de parabolă în care vina se propagă de la un personaj la altul, până când devine irelevantă. Fiecare are o logică în acţiunile lui; iar una dintre sursele posibile este întotdeauna trauma, "părinţii cei răi", contextul familial, în care vinovaţii nu mai pot fi traşi la răspundere, pentru că fac parte din trecut. Şi atunci, cine trebuie pedepsit? Piesa, în mod (auto)ironic, nu indică un vinovat şi nu oferă o soluţie; ci, aşa cum face Katurian, se dezice de orice subtext, de orice tip de propagandă. Dar întrebările pe care le pune sunt relevante şi în 2016, în relaţia dintre libertatea de exprimare şi responsabilitatea în artă. Iar exemplele din cotidian sunt multiple - de la simplele imagini cu corpuri perfecte care creează idealuri false de frumuseţe şi conduc la tulburări de alimentaţie şi depresie, la puştiul pasionat de jocuri video violente care ia arma tatălui şi îşi omoară colegii, sau caricatura cu tentă religioasă publicată într-o revistă care duce la masacrul unei întregi redacţii. În toate cazurile, este foarte simplu să desemnezi în mod superficial un vinovat. Dar vina are întotdeauna ramificaţii şi nuanţe.
Omul Pernă face parte din selecţia oficială a Festivalului Undercloud, 2016 şi va fi prezentat vineri, 26 august 2016, la ora 19,30, la Sala Studio de la ARCUB - Hanul Gabroveni, Bucureşti.
Omul Pernă, de Martin McDonagh
Producător: Teatrul Act
Regia: Eugen Gyemant
Distribuţia: Ionuţ Grama, Lucian Iftime, Andrei Seuşan/Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu Teodora Iancu.
Durata: 120 min