Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Academia Itinerantă Andrei Şerban, Macea, Arad, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gînduri ale participanţilor (V) - Academia itinerantă Andrei Şerban, Macea, 2016


august 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În perioada 12-18 iulie 2016, la Macea, Arad, s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a Academiei Itinerante "Andrei Şerban", organizată în parteneriat de Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad, Fundaţia Culturală "Camil Petrescu", Asociaţia Film ETC., Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava" al Teatrului Naţional Bucureşti, Teatrul Clasic "Ioan Slavici" şi Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad. Iniţiat în 2007 de Corina Şuteu, la acel moment director al ICR New York, proiectul este conceput ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a regizorului Andrei Şerban, reunind actori, regizori, scriitori, jurnalişti, muzicieni şi artişti vizuali.

În textul de mai jos şi în cele ce vor urma, participanţi la atelierul din 2016 îşi povestesc experienţele personale din timpul şi de după această ediţie a Academiei Itinerante "Andrei Şerban". Din emoţia cu care vorbesc despre experienţa lor de lucru cu regizorul, despre exerciţiile de mişcare sau de improvizaţie, despre teme extrase din lecturile ce au avut loc, despre locurile descoperite sau despre prilejuri personale de emoţie, deschidere şi rezonanţă cu ceilalţi colegi, se va contura aici, pe LiterNet, o imagine fatalmente incompletă şi fragmentată a ceea ce a fost la Macea, Arad. O imagine incompletă, dar care sperăm să nască dorinţa de a descoperi ceea ce e dincolo de cuvinte, ceea ce nu se poate povesti, ci doar experimenta. (Redacţia LiterNet)


(Alex Popa)


Când am ajuns acasă, eram hotărât să respect experienţa prin care trecusem şi să îi ofer discreţie totală. Nu voiam să scriu despre ea, de teama să nu pierd ceva. Mi-am dat seama însă că scrisul poate fi de ajutor când vrei să structurezi şi să înmagazinezi o astfel de experienţă.

Totuşi, mi s-a întâmplat un lucru bizar. Oricât am vrut, nu am fost în stare să scriu un text închegat, cursiv de la cap la coadă. Aşa că, am apelat la varianta mai simplă, aceea de a scrie câteva paragrafe independente unul de altul. Sper ca din ele să reiasă câteva gânduri cu care fie am rezonat, fie mi-au apărut pe parcursul "Academiei itinerante Andrei Şerban", Macea, 2016.

Să simţi cum timpul stă în loc. Ai opt zile răgaz să te întrebi ce cauţi pe pământ şi de ce ai ales să devii actor. Ţi se oferă un micro-univers creat special ca să te ajute, ai parte de exerciţii pentru trup şi suflet şi cel mai important: ai parte de oameni care caută, într-un fel sau altul, acelaşi lucru. Te detaşezi de tot ce este în afara acestui spaţiu pentru a reuşi să priveşti câteva clipe în tine. Te simiţi în siguranţă şi poate ajungi să descoperi elemente noi sau unele mai vechi care s-au pierdut în viteza vieţii. O lume care nu-ţi mai dă timp să îţi pui întrebări.

Înainte să te apuci de lucru, trebuie să creezi în interiorul tău acel spaţiu curat care este pregatit pentru a fi ocupat. Este important să fii conştient că nu eşti întru totul apt să te dedici muncii dacă nu îţi goleşti gândul şi sufletul de lucruri parazitare, pentru a te putea focusa pe clipa de faţă. Unul din textele lecturate de Andrei Şerban remarca: "Trăieşte acum, în clipa asta, pentru că ziua de ieri a trecut, iar cea de mâine încă nu a venit". Astfel, ne vom conserva energie preţioasă care poate fi investită altfel.

Să îţi dai voie să fii vulnerabil. Un sentiment pe care nu l-am mai avut de mult. La Macea, în ciuda fricii, mi-am privit, măcar cu coada ochiului, temerile. A mă privi şi a mă lăsa privit. Nu ştiu metoda de a depăşi aceste obstacole, dar cred că acest lucru este posibil. Sau trebuie să accept că şi ele sunt parte din mine?

Teatrul nu înseamnă o luptă mică, cu ceilalaţi, pentru a arăta ceva. Teatrul trebuie să fie "la comun", o luptă în a nu obosi să cauţi, să te pui sub semnul întrebării şi să speri că slujeşti ceva mai mare. Dar cum fac să contopesc acest gând cu personalitatea mea în loc să-l las să se risipească? Cum fac să nu pic, iar, în capcana orgoliului?

A fi capabil să te detaşezi şi să râzi de tine, este poate, semn al unei înţelegeri aparte a lumii şi a locului tău în ea.




 Toate articolele despre Academia Itinerantă Andrei Şerban, Macea, Arad, 2016


0 comentarii

Spacer Spacer