Unii au scris despre producţiile lor că nu sunt teatru. Alţii i-au idolatrizat, urmărindu-i atât la Cesena, unde funcţionează, în Teatrul Comandini, cât şi prin marile festivaluri de teatru şi arte vizuale care li s-au alăturat ca parteneri. Esteticienii fundamentalişti i-au repudiat, extremiştii au încercat să-i cenzureze, afirmând că ceea ce face Compania Socìetas Raffaello Sanzio e blasfemie. Ei n-au susţinut niciodată că arta lor e teatru, instalaţie sau visuals, e modul lor de a se exprima, de a se raporta la realitate. Romeo Castellucci, Claudia Castellucci şi Chiara Guidi s-au constituit ca grup de creaţie la începutul anilor '80 sub numele Socìetas Raffaello Sanzio, revendicându-se de la celebrul pictor renascentist şi, astfel, de la artele vizuale. Spectacolele celor trei italieni leagă, într-un fel unic, teritoriul plasticii şi al scenicului. O fac prin noul tip de performativitate propusă, caracterizată prin conceptualizare, vizualitate, noua relaţie instituită cu spaţiul, textul, cu publicul, cu emoţia. O artă performativ-invazivă.
Tragedia Endogonidia (2002-2004), proiect-foileton cu 11 episoade comisionate de diverse oraşe europene - Cesena, Avignon, Berlin, Bruxelles, Bergen, Paris, Roma, Strasbourg, Londra, Marsilia, Cesena - şi itinerate ulterior în diverse puncte ale globului, i-a impus în atenţia întregii lumi. Endogonidia e un termen din microbiologie şi desemnează familiile de organisme care se autoreproduc prin diviziune. Titlul suitei de reprezentaţii e încriptat, abstract, oximoronic, cum precizează Romeo Castellucci într-un interviu, pentru că se referă la "nemurirea sfârşitului". Pentru artistul italian, esenţa unei tragedii constă în moartea eroului, iar, de vreme ce endogonidia asigură practic nemurirea, Tragedia... lui vorbeşte despre tragismul viitorului printr-un spectacol serial, deschis, de reprezentare. În broşura Festivalului Foreign Affairs, Berlin, 2012, Castellucci preciza că "... tragedia greacă nu aparţine de trecut, ea constituie steaua polară, punctul fix de care am nevoie pentru a mă orienta. Nu există nimic mai frumos, mai puternic, mai scandalos sau mai hulitor de Dumnezeu decât o tragedie greacă. Ea reprezintă măsura absolută a esteticii şi a filosofiei vestice. Puterea tragediei greceşti nu consta în spunerea unei poveşti tragice, e vorba de privirea care aruncă o umbră tragică asupra tuturor lucrurilor, privirea care devine ea însăşi tragică." Despre plasarea la limită vorbesc şi creaţiile lui Socìetas Rafaello Sanzio, tragedia omului de început de nou mileniu, a umanităţii prezentului, un tragism care trebuie expus şi conştientizat. Spectacolele sale derutează, pentru mulţi, sunt incomprehensibile. Dar nu logica trebuie căutată în aceste incredibile succesiuni de frame-uri, căci ele sunt nonnarative, destructurează, semnificativă e dramaturgia emoţiei, receptarea la nivel visceral şi tisular. Ca un fel de terapie prin înfăţişare, de radicalism artistic. "... o dramă nu este doar o formă a antagonismului care se naşte pe scenă între două personaje. Drama se petrece între scenă şi spectator. Aceasta este filosofia tragediei greceşti. Drama are loc între cetăţean şi actor. Nu e uşor să accepţi această confruntare dramatică: o asemenea imagine, o asemenea experienţă poate să dezvăluie şi lucruri foarte neplăcute. Poate fi greu, poate fi insuportabil, dacă atinge anumite lucruri", mai precizează Romeo Castellucci în aceeaşi broşură.
Estetica de la Rafaello Sanzio topeşte magie vizuală, auditivă, reiterează semne şi obiecte scenice precum animalele vii - iepuri, capre, pisici, cai, măgari, câini, maimuţe -, tehnologii înalte şi maşinării ingenioase - un automat care aruncă săgeţi într-un perete, automobile care cad din podul scenei şi se parchează singure, un tanc cu ţeava direcţionată spre public, trotuare rulante - corpuri omeneşti reprezentând tipologii fizice foarte diferite etc.
La Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, în cadrul Festivalului "Like CNDB" #1, s-a lansat versiunea românească a cărţii Teatrul Companiei Socìetas Raffaello Sanzio. Volumul preia partea a II-a şi a III-a, Teatrografia şi Bibliografia ediţiei originale, cea apărută în 2007, la Routlegde. Sunt conversaţii inspirate în principal de Tragedia Endogonidia ale Claudiei Castellucci, Romeo Castellucci, Chiara Guidi cu teatrologii Joe Kelleher şi Nicholas Ridout, primul profesor la School of Arts Roehampton University Londra, celălalt, la Queen Mary University Londra. Ediţia englezească includea şi 72 de fotografii edificatoare realizate de Luca del Pia. Elaborata prefaţă şi traducerea sunt ale Cristinei Modreanu, cea care a adus la Festivalul Naţional de Teatru, ca selecţioner şi director artistic al ediţiei 2010, minunatul Hey, Girl!. Şi care a impus, în vremea aceluiaşi mandat, un program editorial girat de FNT la care s-a renunţat ulterior, nejustificat. Editorii români sunt Scena.ro, ARPAS şi Teatrul Naţional Timişoara, instituţie care a publicat deja mai multe lucrări de referinţă, aşa cum se face la casele mari, pentru care merită felicitări. Teatrul Companiei Societas Raffaello Sanzio e o carte foarte necesară, prin citirea căreia curioşii se pot racorda la una dintre cele mai interesante nuclee de creaţie contemporană. O companie ale cărei spectacole le-am putut vedea şi în Romania, la Temps d'Images Cluj, 2009, o producţie Chiara Guidi şi Scott Gibbons, şi FNT, în 2010. Eu am avut şansa să vizionez şi singurul spectacol de operă al lui Romeo Castelucci, Parsifal, realizat la Teatrul La Monnaie Bruxelles. Pentru că cei trei membri ai Companiei au o relaţie estetică deschisă. Lucrează, adică, şi proiecte separate. Oricum, fiecare se specializase încă din start, împărţind munca de creaţie. Romeo Castellucci se ocupa de regie, "decor", recuzită, costume, designul scenelor. Chiara Guidi, care coordonează şi o şcoală de teatru experimental pentru copii, e expert în particularităţile vocalităţii şi rostire, arii în care merge pe căi neumblate. În acelaşi perimetru se încadrează şi partea "muzicală" a lui Scott Gibbons, al cărui stil face pionierat sonor. Artistul prelucreză sunete capturate, deloc obişnuite, precum mişcarea laringelui, zgomotul moleculelor, al astrelor, al apei, al componentelor pirotehnice. Iar Claudia Castellucci, care are o şcoală pentru tineri interesaţi de aspecte ale reprezentării, e responsabilă cu coregrafia.
Ar mai fi atât de multe de spus despre poetica grupului italian de la Cesena, dar continuând, v-aş răpi bucuria de-a citi cartea. Mai bine mă opresc.