Pe Andrea Gavriliu am descoperit-o în ultimul ei an de studenţie, la Cluj Napoca, la clasa lui Miklos Bacs de la "Babeş-Bolyai", cu care a prezentat, la Festivalul Pledez pentru Tineri de la Piatra Neamţ, o producţie de licenţă. A luat şi premiul de interpretare la secţiunea şcoli de teatru, iar Teatrul Tineretului a angajat-o imediat. Niciunii nu ne-am înşelat în privinţa ei, iar Bucureştiul şi întreaga ţară au descoperit-o în megasuccesul aceluiaşi Teatru al Tineretului, Herr Paul, realizat de Radu Afrim. Când clădirea teatrului pietrean s-a închis temporar pentru lucrări de reparaţii, Andrea s-a dus la Bucureţti, la UNATC, la un master de coregrafie. Avea background-ul necesar, făcuse liceu de coregrafie la Cluj, iar studiile aprofundate din Capitală i-au cizelat ceva ce avea nativ. În cazul ei nu e vorba numai de capacitatea de-a dansa remarcabil, ci şi de talentul de a gândi coregrafic, de a crea. Şi mai are ceva special Andrea Gavriliu, ceva ce nu mulţi dansatori români au, calitatea de a interpreta teatral, de-a topi în reprezentaţie teatru şi coregrafie.
Despre Ştefan Lupu ştiu că e din Sf Gheorghe, unde a descoperit că e pasionat de teatru graţie artiştilor de la "Andrei Mureşanu", a studiat şi el Actorie la Cluj. Acum e în trupa de la Teatrul Mic, unde a intrat în urma unui concurs desfăşurat pe parcursul a trei zile, la care au participat 450 de candidaţi! Şi mai ştiu că e un tânăr cu o disciplină profesională şi morală exemplară, care-şi ţine întotdeauna cuvântul. Lucru atât de rar în jurul nostru! Şi că e un tânăr tot atât de talentat şi de motivat precum Andrea Gavriliu pe care o "reazămă" în Zic Zac. Întâlnirea lor în realizarea acestui spectacol e una dintre acelea care fac ca lucruri minunate să se producă în lumea artistică autohtonă. Rareori ţi-e dat să constaţi cât sunt de potriviţi doi interpreţi, cum consonează, cum se armonizează într-o reprezentaţie în care totul se desfăşoară cu precizie de ceasornic elveţian. A nu se înţelege de aici că ar fi ceva mecanic! Nici vorbă! Totul e firesc, fluid, spumos şi, mai ales, atât de viu! E o joacă, dar o joacă serioasă, în care nimic nu e la voia întâmplării. Scenariul coregrafic urmăreşte doi tineri de azi în ipostaze fireşti pentru vârsta şi preocupările lor. Cadrul e interiorul unui club, în care un DJ extravagant mixează secvenţă după secvenţă momente caracteristice oricărui june contemporan: job, clubbing, iubire, dezamăgire, absurd. Parcursul e dinamic, perfect controlat de cei doi dansatori, e animat şi surprinzător pe fiecare cadru privit. Imaginat şi executat impecabil de doi artişti pe care mulţi dintre confraţii de breaslă, indiferent de vârstă, ar trebui să-i invidieze. Unii ar trebui chiar să se lase de meserie ori, dacă vor să continue, să trateze profesiunea cu multă atenţie.
Sunt şi câteva cuvinte care se aud, nu prea multe, doar atât cât performerii să-şi mai tragă sufletul: în suita de vorbe sunt combinate ludic ziceri de duh, de extracţie populară ori cultă. Tot în joacă, tot foarte serios, pentru că jocurile cele mai reuşite sunt cele pe care le luăm foarte în serios. Totul agrementat cu umor. Şi cu mult spirit. Şi cu bun gust!
Când îi priveşti pe Andrea şi pe Ştefan dansând, uiţi că există gravitaţie. Le priveşti trupurile care parcă zboară, se curbează, apleacă, pliază, răsucesc în cel mai firesc mod. O cravată devine obiect scenic şi izvor de amuzament. Un scaun, o masă sunt părţi în decor, dar devin şi puncte de sprijin cu valenţe simbolice. Inclusiv masa de mixaj a DJ-ului, prezenţa lui, intervenţiile lui de personaj de suport al protagoniştilor.
Ce să încadrezi spectacolul într-o categorie stilistică: teatru dansat, teatru coregrafic, dans contemporan, teatru dans? L-ai înghesui într-un pat procustian care, oricum ai face, nu i s-ar potrivi. E atât de original, atât de plin de vitalitate încât te tot cheamă să-l revezi. Creează depedenţă. Are un ingredient care le lipseşte atâtor altora: e născut din pasiune artistică pură, de cea mai înaltă clasă. Îţi transferă o energie pozitivă senzaţională, catarctică aproape. Te determină să baţi compulsiv ritmul cu vârfurile picioarelor ori ale degetelor de la mînă; nu-ţi poţi desprinde de pe retină imagini din reprezentaţie. Acesta e efectul Zic Zac asupra mea. Nu m-aş mira să merg să-l revăd de alte câteva ori.