Am citit, zilele trecute, mai întâi amuzată, căci am crezut că e o glumă, un anunț public referitor la un mare eveniment: Iași Fashion Week - Festival internațional de promovare a trendurilor în modă! Amuzamentul s-a estompat însă pe măsură ce parcurgeam informațiile lămuritoare, iar în locul lui s-a instalat consternarea! Organizatorii, "o echipă multicalificată, cu experiență de peste 10 ani în conturarea festivalurilor de modă", cum se autorecomandă în comunicatele de presă, au pus la cale "Primul Festival Internațional Cultural Monden de Promovare a Trendurilor în modă", citarea e, firește, din același document. Inițial, nu mi-a venit să cred! Nu poate exista afinitate între cultural și monden, cele două noțiuni și sferele pe care le acoperă nu au nimic în comun, iar a le alătura astfel e ca și cum ai insinua sinonimia între academic și tabloide!
Ce putea fi mai potrivit pentru acest "eveniment" decât sala barocă a Teatrului Național "Vasile Alecsandri", doar e "internațional, cultural și monden" în același timp?! În plus, continui citarea, "spectacolele Teatru de Modă vor întregi unicitatea festivalului" și nu oricum, ci "prin îmbinarea elementelor coregrafice de dans, pantomimă și teatru cu designul vestimentar extravagant!". Ultima dată când am verificat, prin școala generală, coregrafie și dans aveau același înțeles, dar, deh, poate s-au descoperit noutăți în domeniu. Am avut brusc un sentiment de inferioritate profesională, constatând că, deși mă interesează programatic noile forme de teatru, despre "teatru de modă" nu știu absolut nimic! Înapoi la surse, deci! Care mă iluminează: "... teatru de modă este un nou gen artistic, marcă înregistrată și proprietate intelectuală Kasta Morrely, multi-premiat la nivel național și internațional." Să nu fii invidios? Curiozitatea nu-mi dă pace și, documentându-mă online, aflu că deținătorul mărcii înregistrate este "o asociație culturală internațională", un organism neguvernamental fondat de "cercetătorii care au realizat proiectele de Standard ale calificărilor pentru ocupația Organizator spectacole (...) și ocupația Manechin (....) aprobate de Autoritatea Națională pentru Calificări". Așa deci!
Iași Fashion Week Festival produce o revoluție nu numai în plan estetic, ci și în privința teoriei relativității timpului, bătându-l pe Einstein însuși! Conform Kasta Morrely, Fashion Week are loc "între 28-29 octombrie 2015, la ora 19"! O săptămână devine, adică, o noapte! Valoarea nu cunoaște granițe temporale și nu se poate împiedica de un amărât detaliu de temporalitate! Oricum, sunt nedumerită și rog să se deslușească enigma de programare pentru a nu-i deruta pe cei interesați de această manifestare care va ridica standardele "cultural mondene" ale tradiționalistului nostru oraș: dacă Fashion Week are loc "între 28-29 octombrie, ora 19", când se merge, de fapt, la Teatrul Național?
Am dat drept exemplu acest Festival și pentru a atrage atenția asupra unui decalaj pe care îl constat tot mai frecvent între PR-ul excesiv și conținutul unui eveniment. Ambalajul de PR e adesea ochios, ditirambic, dar asemănător unui balon de săpun, amăgitor, dar gol pe dinăuntru. Unii organizatori se dovedesc mai preocupați de marketing și promovare, indiscutabil vitale pentru diseminarea informațiilor și atragerea publicului, și disproporționat mai puțin de conceptul, conținutul și calitatea reuniunii propriu-zise.
Revenind la Iași Fashion Week, constat că "Partener principal este Primăria Iași"! Într-adevăr, date fiind intențiile municipalității vizavi de statutul de capitală europeană a culturii era firesc să se asocieze cu un asemenea Festival! Sprijină sfera nonguvernamentalilor? O sprijină! Se referă la industriile creative? Se referă! E internațional? E! Vor participa creatori de modă din Ucraina, Italia și România, "și mulți alți designeri invitați special de la marile evenimente de modă internaționale." Precum "LaFress by Mari Sheludko & Valeri Passe (UKR), Tina Arena (IT), Sartoria Robu (IT), Tatiana Beli (IT), Kasta Morrely, Cristiana Maria Purdescu, George Hojbota, Victoria Sava, Anki Permoda, Adriana Agostini, Atmosphere Fashion, Nicoleta Obis, Alina Spatariu, Seroussi, Elite Mariaj, Valy Boiciuc, Alina Hulea, Hannami Shoes". Iată adevărata detentă a Iași Fashion Week!
Protagoniști ai "teatrului de modă" vor fi tineri între 14 și 30 de ani selectați în această săptămână, care "vor beneficia de un curs de formare gratuit și la sfârșitul festivalului vor primi un certificat de absolvire Manechin recunoscut." Citarea este conformă cu originalul.
Iași Fashion Week este o șansă unică și pentru jurnaliști: "oferă posibilitatea acreditării jurnaliștilor profesioniști și studenților la Jurnalism din România și străinătate pentru a surprinde, în articolele lor, atmosfera activităților festivalului. Acreditarea oferă jurnaliștilor un ecuson oficial (...) și susținere prioritară pentru a putea realiza articole și interviuri exclusiviste cu echipele de specialitate și invitații VIP ai festivalului pe durata activităților de pregătire, repetiții, make-up, hair-style, sosire invitați, dineuri post eveniment. Cele mai bune articole si interviuri vor fi selectate de organizatori pentru a fi publicate in viitoarele campanii de promovare a festivalului naționale și internaționale, însoțite de promovarea jurnalistului." Continui citarea de pe site in extenso, întrucât, veți vedea, merită: "Odată obținută acreditarea, jurnalistul se angajează, printre altele: să nu realizeze articole, interviuri care să lezeze demnitatea sau să prejudicieze imaginea persoanelor participante la festival; să publice, la finalul fiecărei zile de festival, postări cu referire la festival pe paginile social media personale sau ale publicației reprezentate. Postările vor conține la descriere denumirea «Kasta Morrely Fashion Week» și link către o sursă on-line oficială K.M.F.W. (website sau pagini social media); până la data 30 noiembrie 2015 să publice cel puțin un articol cu o privire de ansamblu asupra festivalului, însoțit de fotografii și date oficiale furnizate de organizatori." Oricum îl citești, anunțul acesta nu are legătură cu ziariștii, deontologia jurnalistică și libertatea de expresie; e, neîndoielenic, pentru agenți de marketing.
Și știți care e culmea ironiei? Tocmai înainte de a preda articolul, Iași Fashion Week mă surprinde încă o dată: mi-a trimis o invitație oficială!