Studii: Universitatea de Arte "George Enescu" Iaşi, secţia Arta Actorului, promoţia 2012, clasa prof. univ. dr. Mihaela Arsenescu Werner
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Grup, cu spectacolul ±Lorenzo, de Daniel Chirilă, producţie a Frilensăr
Rareş Tileagă: Cine este Daniel?
Daniel Chirilă: Daniel e băiatu' lu' mama lui, bun la învăţătură, care bate mingea în faţa porţii de dimineaţă până seara, asta dacă nu se scaldă pe prundul Ozanei. Nu ştiu exact cine e acum, pentru că de câte ori o ia pe panta asta cu persoana a treia despre el şi cu introspecţia vieţii, ajunge să spună că e stupid să vorbească la persoana a treia despre el, ba mai mult, afirmă sus şi tare că faza asta cu autocunoaşterea e o treabă aşa de grea, pentru că el se surprinde în fiecare zi şi de multe ori habar n-are cine este.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
D.C.: La televizor şi o dată la un deceniu, la Casa de Cultură, din sus-numita localitate. Sau exact aşa cum vedeam dreptul, medicina sau politehnica. Acum îl văd de parcă am evadat dintr-o închisoare, sunt într-un oraş mare şi el e colegul meu de cameră de care sunt legat cu cătuşe.
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
D.C.: Am mai multe nume: Loredana Cosovanu, Alina Mândru, Claudia Chiraş, Daniela Tocari, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu, Victor Bitiuşcă şi Ovidiu Cosovanu. Frilensăr.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actor.
D.C.: Eram la admitere la teatru. Şi-am luat.
R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
D.C.: Contează la nivel de atmosferă, de retransmitere a energiei. Nu mă ajută că se râde în hohote sau că sunt oameni importanţi, nu mă ajută să-i văd la faţă, mă ajută să-i simt atenţi, pentru că suntem în aceeaşi sală, suntem unii în faţa celorlalţi, deci participăm împreună la un act artistic.
R.T.: Crezi în aplauze?
D.C.: În alea pe bune, nu în complezenţă, în alea oferite, nu în alea cerşite. Sper să ne corectăm cât mai curând defectul ăsta moştenit de prin facultăţi sau voluntariate studenţeşti în teatre de stat, ăsta de la final cu ieşitul din scenă doar ca să intri înapoi după două secunde pentru valuri de aplauze.
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
D.C.: Încă visez şi se schimbă constant ce visez. Se caută visul ăla, aşa că de multe ori fac exact ce visez, de alte multe ori sunt la ani lumină de ceea ce visez.
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
D.C.: Că de multe ori sunt oameni.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
D.C.: Că de mai multe ori nu sunt oameni.
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
D.C.: Are, n-are, aceasta-i întrebarea. Însă autocritica, are.
R.T.: Ce citeşti?
D.C.: Ce-mi recomandă alţii, dar după câteva luni de încăpăţânare că eu nu citesc ce-mi recomandă alţii. Plus Éric-Emmanuel Schmitt.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
D.C.: Buna guvernare. Pauză. Suspans. "Funky Citizens", "Factual", fact-checking pe declaraţiile politicienilor, adică sunt ong-ist cu carte de muncă. Chestii pentru oameni mari, democraţie, principii, chestii-trestii, lucruri care mă atrăgeau când eram mic şi pentru care stăteam ca-n poiana lui Iocan alături de cei mari, la mine acasă sub păr (copac).
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
D.C.: De minciună şi superficialitate.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi viu.
D.C.: E un timp suspendat când cel din faţa ta are o stare vis-à-vis de tine, pe care nu poate să o exprime în cuvinte. Ţine, cred, de privire, de schimbul de privire, de văz, de pauză în general.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
D.C.: Dansul de la serbarea de vară din grupa mare când cântam o răţuşcă stă pe lac şi dădeam ca raţele din aripi, aka coate.
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
D.C.: Bă, eşti ne-bun?!
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
D.C.: David Esrig ca să-i scriu un text, să-l ajut cu asistenţa şi să joc în piesa aia.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
D.C.: Succesul e ceva ce tinzi şi poţi să ai când îţi pasă de asta.
R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
D.C.: Început de 2013, la câteva luni după ce am terminat facultatea. Atunci am început şi am terminat de scris şi montat prima mea piesă şi mi-a deschis cumva ochii. Nu cred că pot să explic de ce, dar în momentul ăla am început să înţeleg anumite lucruri şi am căpătat o oarecare relaxare. Probabil privirea de ansamblu asupra a ceea ce fac. Dar e vorba de relaxare şi încredere, iar asta înseamnă seriozitate pentru mine.
R.T.: Spuneai, într-un interviu din 2014, că "suntem câtă frunză, câtă iarbă", referindu-te la generaţia actuală de actori. Este asta în continuare un pericol sau, dimpotrivă, crezi că e loc pentru lumea?
D.C.: Pericolul nu e numărul, ci lipsa integrării lor în societate, la care se adaugă lipsa profesionalizării lor pe bune. Consider că este o problemă la acelaşi nivel cu cea în care un absolvent de drept ajunge, după facultate, casier la supermarket. Nu că ar fi o ruşine, dar teoretic nu pentru asta s-a pregătit. Şi mai e o problemă: cu lenea. Bine, suntem mulţi, dar leneşi peste putinţă. Iar lenea asta dă pasivitate, iar pasivitatea dă exact situaţia actuală. Dacă din ăştia mulţi, măcar jumătate ar fi ceva mai activi, mai atenţi, mai uniţi şi mai convingători în ceea ce vor, probabil problema asta cu numărul, integrarea sau sărăcia n-ar mai conta, pentru că s-ar regla de la sine.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP, având deja experienţa participării din 2014?
D.C.: Cred că e un soi de întâlnire din-aia despre care vorbesc oamenii de teatru. E o altă întâlnire din-aia, dar care se anunţă puţin mai coerentă şi concretă.
R.T.: Cum se face că ai ales, la HOP, participarea în grup, în defavoarea celei individuale?
D.C.: Sincer, aşa am simţit. Sunt într-un moment bun creativ cu un grup de oameni şi am zis să încercăm, pentru că încercarea moarte n-are. Speranţa moare ultima, dar moare, buturuga mică răstoarnă carul mare, dacă nu eu, atunci cine...