Urmând traiectoria basmului Capra cu trei iezi, ROVEGAN este o piesă construită sub forma unei alegorii. Capra este o femeie din judeţul Vaslui, plecată la muncă în Italia, alături de alte capre carpatine. Dacă în cunoscutul basm capra este personajul mai mult absent, iar iezii ocupă locul principal, piesa Catincăi Drăgănescu urmăreşte ambele poveşti, în paralel - capra aflată în Italia în căutarea unui loc de muncă şi iezii rămaşi acasă, aşteptând refrenul care să anunţe reîntregirea familiei.
Inspirată din cartea Cireşe amare a autoarei Liliana Nechita, piesa ROVEGAN este o tulburătoare poveste despre dezintegrarea unei familii, ratare şi lipsa unor alternative. Se spune că întotdeauna avem de făcut o alegere, dar piesa Catincăi Drăgănescu vine şi contrazice aceasta pseudofilosofie contemporană. Nu poate fi vorba despre o alegere atunci când într-o parte atârnă supravieţuirea, iar în alta unitatea unei familii. Există situaţii în care propria condiţie prefigurează destinul, iar individul uman devine un robot teleghidat, într-un joc de şah ajuns în punctul în care orice mutare schiţează matul, singura diferenţa fiind momentul când se va întâmpla. Este o realitate dură, pe care cei mai mulţi dintre noi ne jenam să o privim, întocmai cum întoarcem privirea de la un om care plânge într-un mijloc de transport public. Nu e politicos să intervenim şi nici măcar nu ştim dacă o potenţială intervenţie ar fi binevenită, aşa că punem zidul de sticlă al telefonului între noi şi omul respectiv, cufundându-ne într-o lume în care orice disconfort poate fi anulat cu o simplă mişcare a degetului.
Continuând paralela, ROVEGAN este omul care se ridică, îţi ia telefonul din mână şi dă cu el de pământ, te obligă să îi priveşti faţa plânsă şi îţi eliberează umanitatea latentă din lanţurile cotidianului. Deşi are un decor minimalism, ROVEGAN construieşte un univers bogat şi îşi poartă spectatorul într-un veritabil montagnes russes al emoţiilor. Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu şi Valentina Zaharia, cele trei actriţe ale piesei, interpretează roluri multiple şi sunt absolut spectaculoase. Felul în care interacţionează şi se completează reciproc desenează imaginea unui puzzle uman în care fiecare dintre ele reprezintă o piesă. Prin forţa jocului, aceste trei actriţe reuşesc să creeze lumile multiple ale spectacolului. Poţi vedea locuinţa dărăpănată din satul caprei, biroul scorojit unde iedul cel mic îşi face temele, becul fără lustră care îşi aruncă lumina chioară în casa unde speranţa s-a oprit la uşă şi a făcut cale întoarsă. Poţi vedea gara rece şi murdară din orăşelul italian, casa cu mobilă veche, dar luxoasă, unde bătrâna de care trebuie să aibă grijă capra îşi trăieşte ultimii ani din amintirile unei cochetării apuse. Iar întreg decorul piesei înseamnă trei scaune. Trei scaune şi trei actriţe care, prin forţa jocului, transformă cele mai banale obiecte în adevărate lumi.
Pe măsură ce acţiunea se desfăşoară, ni se revelă şi cheia descifrării piesei in lecţiile de zoologie ale iedului cel mic. Capra, supranumită şi vaca săracului, este un animal extrem de convenabil. Nepretenţioasă, putându-se dezvolta în aproape orice condiţii, ea dă un lapte foarte sănătos, nu cere îngrijiri speciale, este foarte loială, neobosită şi fertilă. Poate fi folosită atât pentru lapte, cât şi pentru carne. Din părul de capră se pot face pensule şi perii, iar pielea ei poate fi folosită în industria textilă. La câteva luni după ce s-au născut iezii, aceştia trebuie separaţi în două categorii - iezii care vor fi opriţi pentru lapte şi aceia care vor fi sacrificaţi. Nimic neobişnuit până aici, dar, dacă traducem alegoria în plan uman, imaginea este aceea a unei societăţi în care întotdeauna vor exista indivizi de sacrificiu, a căror soarta este decisă încă dinainte de a ajunge la maturitate. Ironia cruntă este aceea că mama-capră părăseşte căminul familial şi îşi pune la dispoziţie laptele, părul, pielea şi într-un final, carnea, tocmai pentru a se asigura că proprii iezi nu vor face parte din generaţia de sacrificiu, neştiind că împărţirea a fost făcută deja.
Într-un final, aflăm că, în cazul caprei carpatine, majoritatea animalelor sunt crescute pentru carne deoarece fac parte dintr-o specie inferioară de capre. Cu o viziune extrem de dură, piesa Catincăi Drăgănescu face radiografia unei societăţi damnate, în care tumultul şi lupta pentru supravieţuire se desfăşoară în interiorul unei colivii, iar, la final, lasă în urmă doar case părăsite cu pereţi mucegăiţi şi plăcuţe ruginite cu numele a ceea ce au fost, cândva, sate.
ROVEGAN
Text şi regie: Catinca Drăgănescu
Cu: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu, Valentina Zaharia
Muzica: Alexei Turcan
Video şi documentare: Alexandra Dinca, Vlad Bîrdu, Ionuţ Popesc
O producţie Asociaţia ARENA şi Centrul de Teatru Educaţional Replika. Spectacolul este prezentat in cadrul GO WEST. platformă de teatru şi dezbatere, proiect co-finanţat de AFCN