Despre "filmul lui Ridley Scott, regizorul lui Gladiator", cum este prezentat Kingdom of heaven, cel făcut să fie blockbuster, s-a zvonit din prima că e controversat. Cum că trebuind să slujească o propagandă, spre deosebire de Gladiator, unde lucrurile erau simple şi limpezi, aici avem de-a face cu un ciudat dezechilibru, în care cruciaţii creştini sunt cei sângeroşi şi animalici, în timp ce sălbaticii sarazini sunt nobili şi iertători. Cineva îşi pune poate cenuşă în cap şi poate că filmul cade pe alocuri în naivităţi, însă surprizele plăcute nu sunt puţine. Ele ar fi: un Orlando Bloom ce pare stăpânit de un duh nevăzut al bărbăţiei şi care nu mai are mai nimic în comun cu plăpândul şi galeşul Paris dar nici cu seraficul Legolas, un Edward Norton ascuns cu totul sub masca de fier a unui rege lepros, dar care doar cu vocea şi cu ţinuta creează un personaj mai bărbătesc şi mai eroic decât toţi ceilalţi la un loc ("I am Jerusalem!"), desfăşurarea realmente impresionantă de trupe şi dinamica filmului ce reuşeşte să te ţină de la un capăt la altul (dar asta era de aşteptat), imaginea de o mare frumuseţe şi Eva Green, proaspăt văzută în Visătorii lui Bertolluci. Filmele despre cruciade n-au izbândit vreodată, cu toate astea Kindom of Heaven e un film ce merită încercat pentru că e foarte departe de Troia, deci ţeapă nu e.
Zilele astea mai poate fi văzut un altfel de erou, unul din zilele noastre. Acesta este Paul Rusesabagina, administratorul unui hotel Sabena din Rwanda. Rusesabagina nu e un erou convenţional, după cum nici războiul care l-a creat nu e unul obişnuit. El a fost pur şi simplu un masacru întâmplat în câteva luni de zile în Rwanda în 1994, timp în care au murit un milion de oameni. Şi eroul nostru nu face decât să salveze câteva mii de minoritari tutsie din calea puterii hutu. Hotel Rwanda prezintă lucrurile în cel mai banal mod cu putinţă, probabil din bun simţ neîndrăznind să apeleze la spectacol, iar singurele arme ale lui Rusesabagina sunt ţinuta impecabilă, diplomaţia, stilul şi câteva sute de mii de dolari. Şi ca şi adevăratul Rusesabaggina, Don Cheadle ar păli cu totul în faţa splendorii lui Orlando Bloom, iar plictiseala poate să-i prindă pe unii în timpul vizionării. Asta nu trebuie să păcălească însă pe nimeni. Tragedia a fost mult mai mare, iar Don Cheadle e şi el mult mai mult decât pare pe afiş.
Deşi sunt pline cinematografele de eroi, poate cel mai frumos titlu de film din oraş e Sky Captain and the World of Tomorrow. Din cauza asta probabil că l-aţi văzut deja sau sunteţi pe cale. Filmul nu e în totalitate lipsit de sens, însă de la un capăt la altul persistă întrebarea: de ce mă uit la un SF care se întâmplă în trecut, în care regizorul se străduieşte să-şi reducă mijloacele vizuale la cele de acum 50 de ani? Pentru că nu reuşeşte să-mi trezească nostalgia pe care bănuiesc că intenţionează să mi-o trezească, mă gîndesc că pentru că Gwyneth Paltrow arată bine retro, cu buze roşii, bucle aurii şi tocuri înalte. Bun, dar parcă 90 de minute e mult să te tot uiţi la Paltrow, că în rest nu se prea întâmplă mare lucru, doar Angelina Jolie în uniformă militară şi cu un plasture negru pe ochiul drept (cred). Dar ea durează prea puţin, şi deliciul trece repede. În rest nişte roboţi de tinichea fac ravagii în oraş şi totul e filmat în penumbră, probabil pentru că şi ei se mişcă îngrozitor de încet.