Studii: Universitatea de Arte "George Enescu" Iaşi, secţia Arta Actorului, promoţia 2012, clasa prof. univ. dr. Mihaela Arsenescu Werner
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Grup, cu spectacolul ±Lorenzo, de Daniel Chirilă, producţie a Frilensăr.
Rareş Tileagă: Cine este Loredana?
Loredana Cosovanu: Locuitoare a pământului, foarte curioasă să afle de unde vine şi de ce e aici şi nu pe altă planetă.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
L.C.: Înainte de facultate îl vedeam mai rar, acum îl văd de fiecare dată când am ocazia. Gluma-i glumă, dar să ştii că eu mergeam rar la teatru înainte de facultate. Dar, când ajungeam, mi se părea un loc în care poţi să mergi să te afunzi în scăunelul tău şi să aştepţi să înceapă spectacolul ca să te laşi condus în alt univers. Acum, pentru mine e un fel de terapie. Am observat că dacă eu îmi deschid sufletul în faţa oamenilor din public, îmi spun părerile, poveştile şi of-urile folosindu-mă de textul altora, şi eu, şi privitorii suntem mai mult decât împliniţi. E ca la psiholog. Eu sunt pacientul şi spectatorii sunt specialistul.
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriţă, în cel mai bun sens.
L.C.: Radu Afrim. Prima colaborare cu el mi-a deschis ochii ca la lemur.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actriţă.
L.C.: Am început repetiţiile la un spectacol, în care trebuia să joc o balerină şchioapă. A doua zi, când m-am întâlnit cu coregraful pentru momentele de mişcare, am avut un accident în urma căruia am rămas şchioapă pentru o lună de zile. Ironia sorţii...
R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
L.C.: E plăcut să te laşi pe mâna lor.
R.T.: Crezi în aplauze?
L.C.: Depinde la ce se aplaudă.
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
L.C.: Îmi place să visez la lucruri care urmează să se întâmple în scurt timp...
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
L.C.: Destul de grea întrebarea, mai ales că tot timpul se poate mai bine. Îmi place că există oameni de teatru care încearcă să crească calitatea spectacolelor care se fac la noi în ţară, că nu se mai complac unor principii, reţete şi metode învechite.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
L.C.: Faptul că încă se promovează relaţia şi nu calitatea. Şi nu mă refer la relaţia de pe scenă.
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
L.C.: Dacă exprimă un punct de vedere valid, coerent, consider că ne poate ajuta. Dar din păcate cred că, în ziua de azi, teatrologii nu prea mai au timp să stea să se îngrijească de actor, să-i urmărească parcursul, să îl poată ajuta într-o direcţie sau alta. Oricum, fiecare text critic are un sâmbure de adevăr pe care trebuie să îl afli.
R.T.: Ce citeşti?
L.C.: Îmi place să citesc ficţiune, dar şi cărţi de psihanaliză cum ar fi cele ale lui Jung. Să aflu cât mai multe lucruri despre fiinţa umană, despre corpul, dar mai ales despre mintea noastră.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
L.C.: Lucrez cu copii în fiecare zi, iar asta necesită documentare şi planificare amănunţită, pe care le fac cu mare plăcere şi pasiune.
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actriţă?
L.C.: Mi-e frică de blocaje. Uneori am şi eu problemele şi gândurile mele, care mă bântuie, şi am senzaţia că o să mă copleşească şi că o să îmi sugă toată energia şi vlaga.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi vie.
L.C.: Vacanţele la părinţi acasă, marea şi nisipul, copiii cu care lucrez, iubitul meu, colegii mei şi... şi...
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
L.C.: Mă amuză foarte tare proverbele şi zicătorile. Chiar dacă bănuiesc că le înţeleg sensul, nu îmi vine să răspund serios. Dar încerc. În cerc. Să te lupţi ca să ieşi sau să stai la suprafaţă?
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
L.C.: Eşti sigur? Eşti pregătit să dai din coate?
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
L.C.: Claaaar Tarantino.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
L.C.: Cu greu. Haha, să faci ce îţi place ţie cu toată inima şi asta să fie bine pentru toată lumea.
R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
L.C.: În liceu, când căutam metode de a lipsi de la ora de matematică fără să îmi iau absenţe, am descoperit trupa de teatru a liceului. Păi fratele meu... După primul spectacol în care am jucat cu ei, am rămas hipnotizată.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
L.C.: Eu o să spun ce este pentru mine, deoarece ce înseamnă mi se pare a fi o proiecţie care nu corespunde neapărat cu realitatea. Este o şansă. Este un prilej de bucurie. Este un eveniment în cadrul căruia pot să învăţ lucruri noi. Este momentul să îmi cunosc colegii.
R.T.: Cum se face că ai ales, la HOP, participarea în grup, în defavoarea celei individuale?
L.C.: Eu am participat în 2012 la secţiunea Individual şi am câştigat un premiu, aşa că mi-am zis că nu mai am ce să caut la acest festival. Dar uite că am avut norocul să îl cunosc pe Daniel Chirilă care a scris textul spectacolaşului nostru, ne-a convocat şi iată-ne acceptaţi.