Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2012, clasa prof. univ. dr. Doru Ana
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Individual, cu Tocilă Melancolicul, texte din piesa Cum vă place, de William Shakespeare.
Rareş Tileagă: Cine este Ştefan?
Ştefan Pavel: Ştefan nu are încă o definiţie exactă. Era mai uşor dacă mi-ai fi dat variante de răspuns la întrebarea asta. Să zicem că Ştefan este un om al extremelor, care încă îşi caută echilibrul.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
Ş.P.: Înainte îl vedeam ca pe un vis, ca pe ceva magic. Şi acum îl văd la fel, cu toate că l-am cunoscut mai îndeaproape, cu lucruri mai mult sau mai puţin frumoase.
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
Ş.P.: Radu Gabriel.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actor.
Ş.P.: Am avut spectacol într-o seară, într-un bar din Bucureşti. Au fost aşa de mulţi oameni, că am strâns 8 lei din încasări. Noi eram 6 în distribuţie. Afară ploua cu găleata şi n-aveam nici unul nici un ban la noi. Ne-am învârtit noi pe-acolo şi până la urmă l-am întrebat pe barman dacă ne lasă să luăm de undeva o bere la pet şi să o bem acolo. Barmanul a fost de acord, cu condiţia să bea şi el din ea. Am acceptat, ce era să facem... Nu a fost chiar aşa amuzant pe moment, dar acum pot spune că teatrul independent mi-a făcut cadou o amintire de neuitat!
R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
Ş.P.: Nu joc cu gândul că ei sunt în sală, dar ei sunt cei mai importanţi. Pentru ei joc, ei trebuie să înţeleagă povestea, ei trebuie să râdă sau să se emoţioneze.
R.T.: Crezi în aplauze?
Ş.P.: Da. Din păcate sălile de teatru din ţara noastră nu duc lipsă de false aplauze. Dar dacă eşti sincer cu tine, ştii dacă le meriţi sau nu.
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
Ş.P.: Fac abia primii paşi pe un drum care sper să mi se aştearnă înainte.
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
Ş.P.: Că de multe ori este foarte bun.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
Ş.P.: Că de multe ori este foarte prost.
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
Ş.P.: Atunci când vine de la o persoană integră, o iau în seamă. Altfel... Mă bazez pe instinct şi conştiinţă atunci când trebuie să-mi evaluez o anumită seară sau un anumit spectacol.
R.T.: Ce citeşti?
Ş.P.: Momentan Shakespeare.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
Ş.P.: Lucruri din-astea de-ale vieţii... Mă mai uit la un serial, la un film, din când în când mai cânt la chitară, mai ies în oraş... Uite-aşa.
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
Ş.P.: Să uit de ce am dat la Teatru, să las să mă năpădească greutăţile şi meschinăriile vieţii şi să nu mai am aceeaşi bucurie de a intra pe scenă ca atunci când am făcut asta prima dată. Şi mă mai tem să nu încep să zic la un moment dat "lasă că oricum mă scot eu cumva". Şi să nu mai fiu curios, să nu mai muncesc pentru un rol.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi viu.
Ş.P.: Să iubesc, să râd cu poftă, să nu fac nimic şi să mă uit la stele şi, de undeva, să se audă o muzică frumoasă, chestii din-astea care-mi amintesc că într-o zi murim şi trebuie să preţuim fiecare clipă.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
Ş.P.: Am impresia că nu eram la şcoală când s-a predat lecţia asta.
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
Ş.P.: Să dea la Teatru dacă simte, doar dacă simte, că fără asta nu poate trăi.
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
Ş.P.: Nae Caranfil. Sau măcar Quentin Tarantino. Mă mulţumesc şi cu un bip de la Guy Ritchie. A, de teatru. Yuri Kordonsky.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
Ş.P.: Succesul este recunoaşterea muncii tale. Important e ca, atunci când vine, să nu te ameţească prea tare; să te bucuri o noapte, iar de dimineaţă s-o iei de la capăt cu munca.
R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
Ş.P.: Serios, prin clasa a XII-a. Pentru că mă simţeam atras de meseria asta. Şi pentru că la altceva n-aş fi fost bun.
R.T.: Spuneai, într-un interviu din 2013, că "nu există întâlniri negative". Nici măcar cele care îţi fac ziua praf sau te descumpănesc major, timp de câteva zile? Ce poate fi dincolo de acest rău?
Ş.P.: Acum a mai trecut ceva timp peste mine şi cred în întâlniri negative. Dar cred că şi ele sunt parte din proces. Există viaţă şi dincolo de ele şi, atunci când se trage linia, şi acest tip de întâlniri te vor fi ajutat să devii Tu.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP, având deja experienţa participării din 2013?
Ş.P.: Ocazia de a mă întâlni cu tinerii mei colegi din toată ţara, să facem teatru împreună şi fiecare-n parte, şi să fim văzuţi făcând asta. Oricum, 2016 e ultimul an în care mai pot participa, aşa că am de gând să mă bucur de şansa asta.