După o vară amorţită teatral (o serie de spectacole jucate afară pentru cei care rămîn în Bucureştiul "bronzat" de praf devine din ce în ce mai mult un deziderat, se pare, irealizabil), începutul lunii octombrie coincide automat cu deschiderea stagiunii. Fiecare teatru îşi lansează proiectele, care, ulterior, îşi vor proba relevanţa şi, de ce nu, necesitatea. Cred că ar fi bine să ne gîndim mai aplicat la eficacitatea fenomenului teatral, la doza de "antistat pe tuşă" pe care şi-o administrează. Dacă teatrul reuşeşte să fie in, şi nu out of time, dacă îl implică pe cel care privindu-l se simte privit, atunci el este în aria de interes a publicului.
Ca să-şi cîştige spectatorul, teatrul trebuie să îşi plieze cadranul pe temporalul dinamic, în transformare, al performance-ului. Altfel, el riscă să se vitrinizeze.
La Teatrul ACT, stagiunea se deschide cu premiera Cum o fi (textul a avut premiera mondială în 1994) de Oliver Bukovski, spectacol al Asociaţiei "Fabrica de Teatru", realizat cu sprijinul UNITER, ArCuB şi al Institutului Goethe. Regizorul Radu Dragomirescu i-a ales pentru o poveste ramificată în trei pe Emilia Dobrin, Antoaneta Cojocaru şi Bogdan Dumitrescu.
La Teatrul Mic, la sfîrşitul lunii octombrie va avea loc premiera Cum gîndeşte Amy de David Hare, dramaturg britanic contemporan, născut în 1947, pentru care direcţia civilizaţiei contemporane nu e alta decît barbarismul. Cum gîndeşte Amy este o piesă în patru acte (primul este plasat în 1979, al doilea în 1985, al treilea în 1993 şi al patrulea în 1995) despre relaţii contorsionate şi un tip de teatru tocit, inoportun, fără acroş. Amy îşi prezintă iubitul (regizor de film, preocupat de boom-ul mediatic, afirmînd cu nonşalanţă: "Generaţia mea nu mai merge la teatru") mamei ei, actriţă de teatru prăfuit şi înţepenit. În viziunea lui Dominic, lumea nu e altceva decît un calup de imagini. Cu alte cuvinte, imaginea e identitatea unei realităţi-ecran supradimensionat. Ea e autograful globalizant al societăţii.
La Teatrul Foarte Mic, care a reuşit excelent să pună în practică teatrală în stagiunea trecută performance-ul unei realităţi româneşti glisante ce îşi asumă inteligent terapia duşului cotidian (89, 89... fierbinte după 89, regia Ana Mărgineanu şi mady-baby.edu, regia Gianina Cărbunariu), seria spectacolelor implicate în "show"-ul zilei continuă. Ana Mărgineanu montează Vitamine de Vera Ion, iar Gianina Cărbunariu - Terorism de Vladimir şi Oleg Presniakov, un text concentrat pe tăvălugul violenţei şi bomba resentimentelor.
Teatrul Naţional din Cluj şi-a deschis stagiunea cu un spectacol de teatru-dans, regizat de Mihai Măniuţiu, Julieta de Visky András, un monolog poetic tulburător, publicat în 2003 de Editura LiterNet. Julieta (Vava Ştefănescu în spectacolul lui Măniuţiu) a mai fost interpretată de Szilágyi Eniko (regia Tompa Gábor, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj) şi de Coca Bloos (regia acelaşi Tompa Gábor, de astă dată la Radio România Cultural, în martie 2005).
Şi pentru că startul premierelor a fost deja dat, să sperăm că vom putea face la sfîrşit un bilanţ ritmat, şi nu anost.