Teatrul Ariel din Tîrgu Mureş a avut nevoie de patru zile (6 - 10 octombrie) pentru microstagiunea din acest an. Au fost patru zile dense ce şi-au propus să cuprindă (în rezumat) suma întreprinderilor artistice dezvoltate de teatru şi, uneori, în parteneriate strategice sau de dată recentă. Astfel, au fost programate în total 16 evenimente: producţii teatrale, spectacole lectură, ateliere de muzică de scenă, montări underground în premieră sau în reluare şi altele încă. A te opri asupra fiecăruia dintre ele ar presupune adoptarea stilului telegrafic, vetust şi prea puţin concludent. Poţi opta atunci pentru reprezentarea întregului prin părţi, chiar dacă asta înseamnă să renunţi la destul de multe.
Excurs în ţara Aroma
Dintre spectacolele de animaţie pentru copii, Zurinka, producţie a trupei romåne în regia lui Gavril Cadariu şi scenografia Eugeniei Tărăşescu-Jianu, se remarcă prin aceea că se adresează unui public adesea neglijat - cel al proaspeţilor absolvenţi de şcoală elementară. Rareori se montează spectacole pentru categoria de vîrstă cuprinsă între 9 şi 12 ani. Zurinka se numără printre puţinele excepţii. Inspirată din folclorul rrom, piesa Alinei Nelega este, în fapt, un soi de mit fondator al acestei etnii. Se vorbeşte despre o ţară de origine, unde se poate ajunge numai în vis şi, mai ales, de unde eroii pleacă în lumea întreagă, se organizează în bresle meşteşugăreşti-artistice şi duc mai departe tradiţiile şi aspiraţiile spre libertate şi iubire ale rromilor. Desigur, o poveste cu prinţ şi prinţesă, personaje supranaturale, elemente celeste, muzică şi dans, descînt şi blestem. Sînt redate toate de păpuşi wayang de construcţie specială şi mărimi diferite, precum şi de reprezentări bidimensionale, mînuite cu măiestrie de Alexandrina Moldovan, Mioara Topor, Mariana Iordache, Iuliu Pop-Andrieş, Adrian Brînduş şi Cornel Iordache sau de un costum-mască-păpuşă de mărime umană, animat cu mare virtuozitate de Rudolf Moca. Actori, regizor şi scenografă reuşesc să nuanţeze cu note de umor autentic sau de poezie universul plin de culoare şi sonorităţi, de muzică şi dans al personajelor, trecerea timpului, evoluţia personajelor cu gîndurile, frămîntările şi aventurile lor.
Din Irlanda la Seciuan
Între spectacolele - lectură din dramaturgia contemporană irlandeză, piesa Autorităţi portuare de Conor McPherson a făcut ca discuţiile cu publicul să se prelunească mult. Lansate graţie provocărilor elegante ale moderatorului Mircea Sorin Rusu, acestea s-au referit atît la titlu şi conţinut, cît şi la structura şi atmosfera piesei. Trei personaje aflate la vîrste diferite înfruntă aceeaşi problemă: a propriilor limite care conduc spre iubiri/relaţii ratate. Universuri şi discursuri paralele, cercuri existenţiale perfect închise, singurătatea fără leac a eroilor sînt sugerate de lectura inteligentă a actorilor Cristian Bojan, Cătălin Mîndru şi Costin Gavază, care ştiu să dozeze atent neîmpăcarea şi detaşarea, autoironia şi nostalgia, dar şi de decupajul de lumini, aşezarea în spaţiu sau apelul la minime elemente de recuzită gîndite de regizoarea Oana Leahu.
Prin montarea Undeva în Seciuan de la Teatrul Studio al Universităţii de Artă Teatrală, o adaptare după piesa lui Bertold Brecht, regizoarea Barabás Olga nu-şi propune să aducă în scenă o viziune aparte a textului. Dimpotrivă, împreună cu scenografa Lukácsy Ildikó, se cantonează într-o estetică bine stăpînită a anilor '80, urmărind prin aceasta să dea amploare partiturilor actoriceşti. Alături de tineri absolvenţi şi actori din Teatrul Naţional, păpuşarii trupei maghiare de la Ariel au acum cadrul propice pentru a produce incontestabile dovezi scenice ale calităţilor lor de actori de dramă. Expresive în rostire şi atitudine, plastice în mişcare sau în imobilitate, corecte în tonalitate şi intonaţie, actriţele Fülöp Erzsébet, Tompa Klára şi fosta lor colegă Berekméri Katalin confirmă pe deplin, acompaniate cu tot atît har de colegii lor Sebestyén Aba, Puskás Gyõzõ, László Csaba şi Bodolai Balázs.
Elogiul excesului asumat
La urmă, dar nicidecum cea de pe urmă, se cere a fi menţionată premiera Kamikaze, o producţie a Teatrului Ariel, prin programul underground, în colaborare cu Clubul Avi-Cola. Este un spectacol de autor, întrucît dramaturgul Alina Nelega semnează şi regia. Şi atît, căci montarea sa nu se sprijină nici pe ecleraje de vreun fel, nici pe muzică, nici pe scenografie. Spectacolul se construieşte exclusiv din cuvînt şi, implicit, din performanţele în scenă ale actorilor. În fapt, piesa este alcătuită din două monoloage succesive, două viziuni diametral opuse asupra valorilor de preţuit în existenţa fiinţei. Deşi intersectate pentru o vreme şi chiar reunite prin acte, cele două se despart acum violent, categoric, definitiv. Între ele se cască o prăpastie de netrecut în care se prăvălesc, se aruncă în plonjeu liber cuvinte şi priviri, umilinţe şi agresivităţi, brutalitate şi calm aparent ce nu fac decît să o adîncească. De o parte stă modelul comportamental general acceptat în societate, pigmetat doar cu amintirea trecutelor excentricităţi, contaminări de formă ce n-au izbutit niciodată să modifice fondul, în continuare conform canonului social. De cealaltă parte, explodează cu forţă expresia pură a libertăţii absolute, a neîngrădirii de vreun fel, a descătuşării de tot ce este normă, dictat sau mediocră jumătate de măsură. Singura formulă eliberatoare posibilă este excesul practicat pînă la consecinţa ultimă şi asumat în deplină cunoştinţă de cauză şi de sine. Dacă el, cel slab în fond, are izbucniri necontrolate de furie, crize de gelozie fără obiect şi exasperări născute din incapacitatea de a înţelege cu adevărat lumea partenerei, ea, în schimb, îşi controlează gesturile şi îşi premeditează faptele cu luciditatea tăioasă a individului căruia i s-a răpit orice raţiune de a trăi, a aceluia care a trecut dincolo de limitele suportabile ale disperării şi suferinţei, golit de viaţă, obosit pînă la extenuare psihică să-şi supravieţuiască sieşi. Nimic patetic în toate acestea, doar cuvîntul întrupat în actori de înaltă pregătire profesională şi talent ca Elena Purea şi Bogdan Farcaş. Kamikaze, o impecabilă demonstraţie scenică a deteatralizării, cheie de reprezentare pe care Alina Nelega o impune practic şi teoretic.