Renăscut din cenuşă - Cinderella man

"În toată istoria boxului nu veţi găsi o poveste de interes uman care să se poată compara cu întâmplările trăite de James J. Braddock."

(Damon Runyon (1936)


 Sinopsis:

În mijlocul Marii Crize, când America, deja cuprinsă de problemele economice devastatoare, era aproape îngenuncheată, a apărut un erou neobişnuit, care a făcut publicul să aclame ridicându-se în picioare. Acest om a dovedit cât de mult poate munci cineva ca să câştige o a doua şansă pentru sine şi pentru familia sa.

Acest erou provenit dintr-un om de rând era James J. Braddock, supranumit "Cinderella Man", cel ce avea să devină o legendă sportivă surprinzătoare, care urma să inspire lumea. La sfârşitul anilor '30, fostul boxer era învins, bătut, ghinionist, ca mai toată populaţia americană. Ca mulţi alţii, Braddock nu mai ştia ce să facă. Cariera lui părea încheiată, nu îşi mai putea plăti facturile, iar singurul lucru care mai conta pentru el, familia, era în pericol. Chiar a fost forţat să accepte ajutoare sociale. În sinea lui, Jim Braddock a rămas însă la fel de hotărât. Condus de iubire, onoare şi o doză incredibilă de curaj, a încercat să transforme în realitate un vis imposibil.

Într-o ultimă tentativă de a-şi ajuta familia, Braddock s-a întors în ring. Nimeni nu-i mai acorda nici o şansă. Meci după meci, se spunea că bietul Jim Braddock era depăşit şi în încurcătură. Dar Braddock, împins din spate de ceva mai puternic decât spiritul de concurenţă, continua să învingă. Deodată, muncitorul de rând care nu putea găsi de lucru, a devenit un sportiv legendar, care nu putea să piardă. Ducând pe umeri speranţele şi visurile celor săraci, Braddock a urcat în topuri, până când omul care a sfidat toţi sorţii potrivnici a reuşit incredibilul: a luptat cu campionul mondial, nestăvilitul Max Baer, cunoscut pentru că a ucis doi oameni în ring.


Cu Cinderella Man, o echipă deţinătoare a Oscarului, formată din producătorul Brian Grazer, regizorul Ron Howard, scenaristul Akiva Goldsman şi actorii Russell Crowe şi Renee Zellwegger, îşi uneşte eforturile pentru a spune povestea tipic americană a celui care nu era un mare boxer, ci un mare om, care a ieşit din întuneric cu ajutorul boxului şi care a devenit nemuritor.

Russell Crowe, deţinătorul Oscarului, joacă rolul lui Jim Braddock, al cărui devotament faţă de familie şi a cărui demnitate au devenit la fel de celebre ca şi eschivele sale şi croşeul de stânga nimicitor. Povestea începe când Braddock, cândva extrem de promiţător, este forţat să se retrag din box după o serie de ghinioane, la momentul când America se prăbuşea în cea mai dificilă perioadă economică din istoria acestei naţiuni. Faţă în faţă cu sărăcia iminentă, Jim vrea să îi ofere o viaţă frumoasă femeii care i-a dat mereu forţă, războinica sa soţie Mae, al cărei rol este jucat de deţinătoarea Premiul Oscar, Renee Zellweger. La început, Jim acceptă nişte slujbe de nimic, care parcă îl sărăcesc şi mai mult. În scurt timp, cei doi sunt plini de datorii şi distruşi emoţional, văzându-şi copiii tremurând într-un apartament neîncălzit, în mijlocul iernii din Jersey.

Apoi, datorită eforturilor managerului neobosit al lui Jim, respectiv Joe Gould (interpretat de nominalizatul la Globul de Aur Paul Giamatti), Jim se alege cu o şansă nesperată de a lupta în Madison Square Garden şi, mai important, de a le oferi ceva de mâncare celor dragi. Deşi era prea în vârstă, prea flămând şi prea grav accidentat pentru a mai fi considerat un luptător important, în ciuda temerilor exprimate vehement de Mae pentru viaţa soţului ei, Braddock se întoarce în ring fără să se antreneze. Şochează publicul şi presa când îl trimite la podea pe adversarul aflat în plină ascensiune, datorită unui croşeu de stânga puternic, dezvoltat în timpul nenumăratelor ore de muncă în port. Dar nu se opreşte aici. Cum cariera sa revine la viaţă, începe să-şi scoată familia din mocirlă, victorie după victorie.

Cu cât Jim Braddock obţine mai multe victorii, cu atât devine un erou al mulţimii, până când ajunge ca de fiecare dată când înfruntă un adversar să reprezinte milioanele de oameni care se luptă pentru a reuşi să aibă grijă de familiile lor şi să le menţină în viaţă visurile.

În cele din urmă, vine şi meciul vieţii lui Braddock, când acceptă să-l înfrunte pe campionul greilor, Max Baer, un luptător dur şi arogant, cu un pumn atât de violent, încât a ucis doi oameni în ring. Unii spun că Braddock nu va supravieţui meciului. Într-adevăr, cota e de 10 la 1 în favoarea lui Baer, când Braddock intră în ring. Dar Jim Braddock are altă părere: de data asta ştie ce e în joc.

Alături de Crowe şi Zellweger, povestea triumfului lui Braddock este adusă pe ecran şi cu ajutorul lui Paul Giamatti (Sideways, American splendor) în rolul lui Joe Gould, antrenorul cu limba ascuţită care a pregătit una dintre cele mai mari reveniri din istorie, Craig Bierko (The Music Man, spectacolul de pe Broadway, The Long Kiss Goodnight) în rolul lui Max Baer, campionul bombastic al greilor, BRUCE McGill (Collateral, Elizabethtown), în rolul lui Jimmy Johnston, promotorul anilor '30 care a pus la cale meciuri cu talentul şi forţa unui împărat roman, care domină luptele de gladiatori şi Paddy Considine (In America) în rolul lui Mike Wilson, un personaj fictiv, a cărui prăbuşire personală în timpul Marii Crize echilibrează povestea ascensiunii lui Braddock. Adversarii lui Braddock din ring sunt interpretaţi de mai multe vedete ale boxului actual, inclusiv greul Art Binkowski (în rolul Corn Griffin), boxerul de categorie semigrea Troy Amos-Ross (interpretul lui John Henry Lewis) şi greul Mark Simmons (ce îl joacă pe Art Lasky).

Echipa de creaţie a lui Ron Howard care aduce la viaţă Marea Criză americană şi emoţiile viscerale ale ringului de box îi include pe directorul de imagine Salvatore Totino (Any given Sunday, The Missing), scenograful Wynn Thomas (A beautiful mind, Analyze That), editorii premiaţi cu Oscar - vechi parteneri ai lui Ron Howard - Mike Hill şi Dan Hanley (Apollo 13, A Beautiful Mind) şi creatorul de costume DANIEL ORLANDI (Meet the Parents, Road to perdition, Finding Nemo). Coregraful Nick Powell şi coordonatorul cascadelor şi al secvenţelor de box Steve Lucescu, sub îndrumarea legendarului antrenor şi consultant Angelo Dundee (cunoscut pentru munca sa alături de Muhammad Ali şi Sugar Ray Leonard, printre alţii), au coordonat scenele de box.


 Scurtă istorie a epocii care a dus la naşterea legendei

Epoca jazz-ului din anii '20 a fost o vreme de aur pentru America, o naţiune ce sărbătorea pacea şi prosperitatea apărute după primul război mondial. Era şi Epoca de Aur a boxului, sportul brutal, dar frumos, care a aprins imaginaţia publicului prin lupta aspră, primară, din ring. În creuzetul societăţii de la începutul secolului 20, grupurile de imigranţi se mândreau cu boxerii ce proveneau din rândurile lor. Comunităţi cu rădăcini adânci în Lumea Veche găseau un mijloc de exprimare a moştenirii lor, de fiecare dată când urca în ring un boxer purtând culorile naţionale sau alt simbol asemănător.

În acea perioadă, James J. Braddock, un amator din New Jersey cunoscut pentru dreapta sa cumplită, a devenit profesionist. Ca orice puşti din clasa muncitoare, Braddock a văzut în box o şansă de a avea o viaţă decentă. Era singurul lucru la care se pricepea. Şi o vreme a fost foarte bun.

Cariera sa părea foarte promiţătoare la început, când a fost poreclit "Buldogul din Bergen", pentru tenacitatea ce părea să-l împingă de la spate în lupte cu adversari mult mai masivi. Dar, după s-a accidentat grav la mâna dreaptă, cariera sa a intrat în declin. În 1929, a suferit o înfrângere devastatoare în faţa campionului greilor, Tommy Louhran, care l-a înfrânt după 15 reprize, luptă ce a dat semnalul pentru un şir aparent nesfârşit de ghinioane şi înfrângeri urâte. Braddock n-a mai fost acelaşi niciodată.

Şi nici naţiunea. În acelaşi an, Bursa s-a prăbuşit, toate acţiunile pierzând 40% din valoare. Pe măsură ce unda de şoc s-a răspândit, familiile americane din toate păturile sociale şi clasele economice şi-au pierdut economiile, afacerile, căminele şi fermele. Până în 1932, aproape un american din patru era şomer.

Poporul era şocat. Mulţimi alcătuite din foste familii muncitoare se adunau în adăposturile Armatei Salvării. Cozile pentru mâncare, locuri de muncă şi ajutoare - ceva ce mulţi americani nu credeau că vor vedea vreodată în propria lor ţară - au devenit un lucru banal. Cei mai săraci dintre cei săraci erau obligaţi să trăiască în "Hooversvilles", ghetouri din carton care au apărut la marginea majorităţii marilor oraşe (botezate cu ironie după numele preşedintelui Herbert Hoover, care înainte să piardă alegerile din 1932 în faţa lui Franklin Delano Roosevelt, nu a reuşit să implementeze nici un program federal de ajutorare a familiilor cu probleme). Mii şi mii de oameni bântuiau prin ţară, căutând o slujbă, oricât de grea, de înjositoare sau de periculoasă. Pentru prima oară de la începuturile naţiunii, mulţi americani se confruntau cu posibilitatea foarte reală de a suferi de foame şi malnutriţie. Rata sinuciderii printre bărbaţii care îşi pierdeau slujbele creştea ameţitor.

Ca mulţi alţi bancheri, măcelari, fermieri şi muncitori, Jim Braddock a văzut cum viaţa lui se destramă. Când comisia locală de box l-a obligată să se retragă, revocându-i licenţa, Braddock a căutat orice slujbă disponibilă, însă nu existau prea multe. A acceptat munci grele în şantiere navale, unde a cărat saci. A acceptat orice slujbă găsită. Dar câştiga atât de puţin, încât ajunsese să hrănească o familie de cinci oameni cu 24 de dolari pe lună. Părea o luptă pierdută. Când familia nu-şi mai permitea elementele de bază - lapte, gaz, curent - Braddock a cerut ajutorul social. A fost o lovitură puternică încasată de mândria sa, o ruşine secretă pe care o trăiau mulţi dintre cei care îşi întreţineau familia în toată ţara.

Dar în 1934, când Noua Înţelegere a lui Roosevelt începuse să-şi facă efectul, norocul lui Braddock a început să se schimbe. Pe neaşteptate, a primit şansa de a se lupta cu John "Corn" Griffin, într-un meci în care, aşa cum spuneau toţi, Braddock nu avea cum să câştige. Dar a reuşit să danseze şi să lovească, obţinând o victorie în care nu credea nimeni, datorată în special unei stângi puternice, rezultatul muncii grele din port. La scurt timp după acest moment, parcă pentru a demonstra că nu fusese doar o chestiune de noroc, a câştigat un meci în 10 reprize contra semigreului John Henry Lewis. Apoi a luptat cu Art Lasky, care câştigase 14 din ultimele 15 partide - dar Braddock l-a terminat într-un senzaţional meci, programat pentru 15 reprize.

După aceste victorii remarcabile, spiritul lui Braddock a reînviat. Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut cu câştigurile sale a fost să îşi plătească datoria faţă de stat. Acest gest de onoare i-a adus lui Braddock o nouă poreclă în rândurile fanilor săi tot mai numeroşi: "Gentleman Jim". Deodată, cum celebritatea sa creştea cu fiecare zi, a ajuns în poziţia neaşteptată de a putea lupta pentru titlu cu campionul greilor, Max Baer.

Ar putea părea o şansă de care ar profita orice boxer, dar Braddock avea multe motive să nu accepte meciul. De fapt, mulţi experţi l-au avertizat că putea fi o înfruntare mortală. Braddock era mult mai mic decât Baer, mult mai puţin experimentat şi trebuia să se bazeze în primul rând pe nou-descoperitul croşeu de stânga, menajându-şi dreapta accidentată. Baer, pe de altă parte, fusese acuzat de curând de omucidere, când unul dintre adversarii săi fusese ucis de lovitura sa de pumn. Deşi acuzaţiile au fost retrase, nu exista nici o îndoială că Baer, dacă se enerva, era unul dintre cei mai periculoşi luptători. (Baer l-a trimis la podea pe adversarul său, Ernie Schaaf, în repriza a 10-a meciului lor din 1932, lăsându-l inconştient. Schaaf a murit după un meci cu Primo Carnera, dar moartea lui a fost atribuită în mare parte bătăii brutale la care l-a supus Baer.) În 1933, Baer a luptat într-unul dintre cele mai mari meciuri din istorie, învingându-l prin KO pe Max Schmeling, într-un meci de 10 reprize ce avea să intre în istorie. În 1934, în seara în care Jim Braddock a luptat cu Corn Griffin, el l-a învins pe Primo Carnera, trimiţându-l la podea de 11 ori în 11 reprize.

În ciuda criticilor care strigau că Braddock-Baer nu e un meci corect şi a temerilor lui Mae că-şi va pierde soţul într-un meci de box, Braddock a insistat şi a intrat într-unul dintre cele mai grele regimuri de antrenament din istoria boxului. Pe măsură ce meciul se apropia, tensiunea creştea. Max Baer a declarat în public că va fi un KO uşor şi îl zeflemisea pe Braddock făcându-l "golan", o insultă pe care Braddock n-o putea înghiţi.

În cele din urmă, meciul Braddock-Baer a avut loc pe 13 iunie 1935, în faţa a 35 000 de fani, la Madison Square Garden. Alte milioane de oameni s-au adunat în jurul radiourilor, pentru a asculta comentariul partidei. Baer a atacat puternic în primele reprize, dar Braddock era de neclintit. Era motivat, lupta pentru supravieţuirea familiei sale. De fiecare dată când un luptător domina repriza, publicul anticipa un final rapid al meciului, dar adversarul riposta invariabil. Această luptă al cărei final era greu de prevăzut a continuat timp de 15 reprize. Braddock, posedat de spiritul său puternic şi lovind cu o rezistenţă remarcabilă, a dus până la capăt cele 15 reprize... şi a câştigat, decizia fiind unanimă.

Imediat, meciul a fost considerat cea mai mare răsturnare de situaţii din istoria boxului... dacă nu a tuturor sporturilor. În barurile şi sufrageriile din toată ţara, oamenii de rând sărbătoreau victoria lui Braddock de parcă ar fi fost o rudă a lor. Meciul părea să amintească lumii disperate că, uneori, cei loviţi de soartă nu numai că reuşesc să supravieţuiască, dar pot deveni şi cei mai măreţi oameni din lume. Cronicarul sportiv Damon Runyon a găsit cuvintele cele mai potrivite, poreclindu-l pe Braddock "Bărbatul Cenuşăreasa", datorită poveştii lui, care semăna cu basmul clasic.

Braddock a continuat să lupte, pierzând titlul în faţa lui Joe Louis, în 1937, când a fost învins prin KO în repriza a opta (Louis avea 23 de ani, în timp ce Braddock era bătrân prin comparaţie, având 32 - iar Louis a spus ulterior că Braddock a fost unul dintre cei mai curajoşi boxeri pe care i-a înfruntat vreodată). A mai învins soarta încă o dată, câştigând în faţa talentatului Tommy Farr în 1938 şi fiind în postura de a lupta din nou pentru titlu. A preferat să se retragă, spunând reporterilor că nu o face pentru că nu mai poate să mai lupte, ci pentru soţie şi familie.

De-a lungul anilor, Braddock a continuat să fie un erou pentru cei care îi cunoşteau povestea. A intrat în Galeria Celebrităţilor 'Ring Boxing', în 1964, şi în Galeria Celebrităţilor 'International Boxing', în 2001. A luptat în al doilea război mondial şi a ajuns să deţină şi să opereze utilaje grele în acelaşi port în care trudise pe bani puţini în timpul Crizei. În anii '50 a ajutat la construirea celebrului pod Verrazano, din Brooklyn, care la acea vreme era cel mai mare pod suspendat din lume. A murit în 1974, la vârsta de 68 de ani.


  Cinderella Man are o distribuţie de învingători

Alături de Crowe şi Zellweger, povestea lui Jim Braddock este adusă la viaţă de un grup de actori apreciaţi, în roluri secundare importante, în special Paul Giamatti, care a cucerit criticii şi publicul cu interpretările sale din American Splendor şi Sideways. Actorul continuă să aleagă roluri variate, fiind Joe Gould, managerul loial al lui Jim Braddock.

Vechi prieten şi manager al lui Braddock, Gould a continuat să creadă în el chiar şi atunci când toată lumea spunea că e terminat. El a pregătit revenirea extraordinară a boxerului, reuşind să îl menţină pe acesta pe picioare. Micuţul şi vorbăreţul evreu Gould şi puternicul, tăcutul irlandez Braddock sunt o pereche foarte ciudată, dar respectul lor reciproc rămâne legendar.

Giamatti spune că prietenia lor e fascinantă, pentru că e cu totul neaşteptată. "Când mă pregăteam pentru acest rol, am vorbit cu mulţi istorici care mi-au spus că Joe Gould nu era foarte simpatizat în lumea boxului. Era cunoscut drept un tip aspru şi enervant - dar, din motive greu de explicat, el şi Braddock se înţelegeau de minune", explică Giamatti. "Se pare că singurul om cu care Joe Gould nu avea nimic era Jim. Parcă ar fi fost fraţi, indiferent cât de diferiţi erau. Poate că era o înţelegere nerostită între ei, referitoare la ce înseamnă să lupţi din greu pentru ce ai."

Giamatti crede că Gould a fost aproape la fel de distrus de sărăcirea lui Braddock ca şi boxerul însuşi, şi că era hotărât să îl ajute, dacă putea. "Joe Gould era responsabil pentru cariera lui Jim. Avea un luptător aflat mereu în pragul succesului, care mai avea puţin până să ajungă cineva, dar norocul lui s-a spulberat în momentul în care naţiunea a intrat în Criză", remarcă Giamatti. "Trebuie să îi fi fost greu să vadă asta. Gould nu ştia sigur dacă Jim mai este în stare să câştige, dar, în situaţia dată, a simţit că trebuie să îi ofere orice şansă."

O dată cu renaşterea miraculoasă a lui Braddock, Gould avea să devină un mic erou în anii '30. Au apărut numeroase biografii ale sale, deşi Giamatti le-a considerat mai mult amuzante decât informative. "Erau tot felul de biografii de modă veche, pline de exagerări şi clişee", explică Giamatti. "Nu m-au ajutat foarte mult, doar mi-au arătat ce impact incredibil a avut povestea acestui om asupra ţării şi a culturii sale."

Giamatti, al cărui bunic a boxat pentru puţin timp, a avut mai mult de câştigat urmărind meciurile lui Braddock şi emoţiile exprimate de Gould, ca şi gesturile sale. În plus, Giamatti spune că munca alături de un antrenor de clasă mondială ca Angelo Dundee e nepreţuită. "Angelo mi-a oferit toate cunoştinţele, frazele, tot ce trebuia să ştiu despre box. Urmărindu-l şi ascultându-l pe el, am învăţat cât de mult se putea despre Joe Gould şi despre felul în care îl putea ajuta pe Jim."

Aşa cum Gould a fost şocat de felul de a lupta al lui Jim Braddock, Giamatti a fost impresionat de energia şi implicarea în rol a lui Russell Crowe. "Nu ştiu cum a reuşit aşa ceva", spune Giamatti. "După fiecare dintre secvenţele de box, care erau foarte intense, simţeam că o să leşin, iar eu nu făceam altceva decât să stau în colţ şi să strig la el. Russell are o rezistenţă incredibilă şi cred că cineva ca Angelo îl putea transforma într-un boxeur. Dar este şi unul dintre cei mai maleabili actori cu care am lucrat, pentru că meseria asta îl face fericit. Poţi să-i ceri orice, Russell e încântat."

Craig Bierko, care continuă să facă şi acum cu succes tranziţia de la Hollywood la Broadway, aduce strălucire rolului campionului greilor, Max Baer. Pentru Bierko, interpretarea unui campion al greilor a însemnat şansa de a cunoaşte un capitol fascinant din istoria boxului, precum şi o latură mai puţin cunoscută dintr-o perioadă întunecată a Americii.

Bierko îşi aminteşte: "Când am aflat prin impresarul meu că Ron Howard era interesat de mine pentru rolul Max Baer, trebuie să recunosc că nu ştiam nimic despre el. Apoi am citit scenariul şi m-a prins imediat. Când m-am documentat, am aflat că au încercat să îl transforme în vedetă de cinema când era în apogeul carierei, el fiind pasionat şi de muzică, şi de dans. Era un tip amuzant, relaxat, cu o personalitate puternică, dar care era un criminal, cu un Howitzer pe post de braţ drept. Ştiam că rolul necesita mult antrenament şi documentare, dar - din când în când - îmi place să accept lucruri care mă sperie de moarte. Şi a meritat din plin."

Transformarea lui Bierko în Baer a necesitat exerciţii şi meciuri de box care l-au făcut să slăbească 7 kg. (Părul cu fir drept al actorului a fost făcut permanent, pentru a semăna cu campionul). El comentează: "N-am mai boxat până acum şi nici nu mă dădeam în vânt după sportul ăsta. Pentru mine, boxul era echivalentul jazz-ului - apreciam ce fac, dar nu înţelegeam ce implică. Antrenându-mă cu Hector Roca, am reuşit să cunosc sportul - a trebuit să trecem printr-un curs accelerat, pentru că e nevoie de doi ani pentru a pregăti un boxer, dar eu am avut trei luni la dispoziţie. Am avut multe temeri de înfrânt, dar după o zi importantă, în care am fost lovit în faţă, după o lună în care Hector a încercat să-mi înfrângă spiritul, pentru a mă reclădi - am simţit că am obţinut ceva. De atunci, la sfârşitul fiecărei zile, Hector mă privea în ochi şi îmi spunea: 'O să fii fantastic, vino şi mâine.. pămpălău tâmpit.' Era amuzant şi totodată fantastic."

Prolificul actor Bruce McGill joacă rolul lui Jimmy Johnston, promotorul care şi-a folosit puterea pentru a clădi şi dărâma cariere în box, stăpânind marea catedrală a acestui sport, Madison Square Garden. Cu peste 60 de filme realizate în carieră, McGill amestecă seriozitatea cu umorul sardonic într-un mod care îl făcea perfect pentru rolul promotorului, iar McGill a acceptat să joace o figură "grea" a lumii boxului din perioada Marii Crize. McGill observă: "Jimmy avea o meserie fantastică. În boxul american şi în cel canadian, într-o anumită măsură, nu se întâmpla nimic în acea perioadă, decât sub supravegherea lui. Madison Square Garden era sala ideală, iar Johnston pregătea toate meciurile. Dacă nu aveai aprobarea lui, nu luptai."

Actorul a fost intrigat în cazul personajului său şi de asemănarea cu boxerii pe care-i consilia: "Johnston s-a născut în insulele britanice şi a venit în America la 12 ani, deci era imigrant, se situa în cele mai de jos straturi ale societăţii. În aceeaşi situaţie se aflau mulţi boxeri, care au reuşit să-şi depăşească starea socială, să trăiască mai bine. Nu aveai nevoie de o diplomă, nu trebuia să ştii să te exprimi - acesta era modul în care toţi puteau atinge Visul American. Jimmy a făcut acelaşi lucru, dar ca promotor, nu ca boxer."


 Cum a abordat Russell Crowe rolul unui om liniştit, care a devenit fără voia sa erou

Pe lângă documentare şi pregătirea necesare pentru a intra în pielea lui Braddock, Crowe a avut nevoie şi de pregătire fizică, pentru a interpreta un om care nu avea numai curajul, ci şi capacitatea fizică şi talentul pugilistic de a înfrunta cei mai mari luptători ai vremii. Crowe a început procesul pierzându-se în arhivele de fotografii şi filme cu Braddock, din perioada în care lupta. A petrecut multe ore analizând fiecare mişcare şi expresie facială a boxerului în ring, disecând hotărârea şi insistenţa uluitoare ale personajului.

În acelaşi timp, Crowe a început să studieze arta boxului - sportul cunoscut drept "ştiinţa dulce", pentru amestecul său de graţie, curaj şi strategie - cu antrenorul Angelo Dundee, care timp de 21 de ani l-a antrenat pe cel mai mare campion, Muhammad Ali.

Următoarea misiune a fost aducerea lui Crowe la forma fizică a unui profesionist înfometat. Deoarece Crowe îşi dorea autenticitate absolută, n-a folosit metodele de antrenament sofisticate din ziua de azi, ci a vrut să folosească metodele din vremea lui Braddock. Documentându-se, Crowe a aflat că boxerii din anii '30 se antrenau rareori cu greutăţi, astfel că nu aveau fizicul lucrat al luptătorilor din ziua de azi, ca urmare a evitat să 'tragă de fiare'. A pus accent pe exerciţii cardiovasculare şi pe nesfârşite zile şi nopţi de luptă şi iar luptă în ring - transformându-se din actorul de 103 kg care l-a jucat pe căpitanul Jack Aubrey, din Master and Commander, în cel de 80 kg care-l joacă pe Braddock.

Profitând de firea sportivă a actorului, Dundee l-a adus pe antrenorul Wayne Gordon, fost boxer olimpic, pentru a pune la punct un regim ce includea caiac, înot, alergări, mers cu bicicleta, mers pe munte, sărituri cu coarda şi exerciţii la sac - totul pentru a clădi un corp puternic şi rezistent, dar nu foarte musculos. Crowe s-a antrenat intens, slăbind mai multe kilograme, pentru a imita mai bine fizicul lui Braddock, un fizic despre care unii spun că era prea uşor şi chinuit pentru a spera la un titlu regional, darămite la unul de campion mondial al greilor.

Pentru a surprinde şi mai bine stilul pugilistic unic al lui Braddock, Crowe a colaborat la coregrafie cu Angelo Dundee, care a avut norocul să îl vadă pe Braddock însuşi luptând în mai multe ocazii. Antrenorul l-a învăţat pe Russell să folosească croşeul de stânga pe care Braddock şi l-a întărit pentru a depăşi slăbiciunea braţului drept. În plus, l-a învăţat cum să păşească, pentru a părea cu câţiva centimetri mai înalt, cum era Braddock.

Deşi a mai lucrat cu Crowe, Ron Howard a fost surprins de felul în care acesta a folosit schimbările fizice pentru a demonstra schimbarea lui Braddock ca om. "Russell a reuşit foarte bine să îi permită lui Braddock să evolueze pe parcursul filmului, ca boxer şi ca om. Russell îşi adună informaţii, apoi reflectă totul într-un mod foarte amănunţit. Aceasta este rădăcina imensului său talent. Are instincte fantastice cu privire la ceea ce îi motivează personajul şi cum să exprime aceste aspecte. Luptele urmau să fie o reflecţie a caracterului lui Braddock, iar Russell a reuşit acest lucru. Din nou, ca actor, s-a dovedit a fi fantastic."

Producătorul Brian Grazer adaugă: "N-am mai văzut pe nimeni atât de dedicat unui rol ca Russell Crowe."

Boxul scoate la iveală şi fragilitatea umană. Ca şi Jim Braddock, Crowe n-a fost imun la accidentări. Cu o săptămână înainte să înceapă filmările, Crowe şi-a dislocat umărul, în timp ce lupta foarte agresiv. Umărul a avut nevoie de operaţii, necesitând o amânare a producţiei cu şapte săptămâni.

Accidentul i-a dat lui Crowe o nouă perspectivă asupra lumii interioare a lui Braddock, boxerul luptând şi el de multe ori accidentat, într-o suferinţă cumplită. Dar rana lui Crowe a răsfrânt tensiuni uriaşe asupra producţiei.


 Despre actori

 Russell Crowe (Jim Braddock), a fost văzut ultima oară în rolul lui Lucky Jack Aubrey, în filmul istoric şi de aventuri al lui Peter Weir Master & Commander:The far side of the world. A fost nominalizat de trei ori la rând la Oscar, pentru interpretările din: The insider (2000), Gladiator (2001) şi A beautiful mind (2002). A câştigat premiul pentru rolul Maximus, generalul roman ce ajunge gladiator, în blockbuster-ul lui Ridley Scott Gladiator. Acest rol i-a adus premiul pentru interpretare din partea mai multor organizaţii de critici, inclusiv Broadcast Film Critics. În plus, a fost nominalizat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood, de Screen Actors Guild şi de BAFTA.

În filmul A Beautiful Mind, a lui Ron Howard, interpretarea magnifică a laureatului premiului Nobel John Forbes Nash, Jr. i-a adus a treia nominalizare la Oscar şi premiul pentru cel mai bun actor la Globurile de Aur şi din partea Broadcast Film Critics Association, Screen Actors Guild and BAFTA, printre altele.

Crowe a cucerit prima nominalizare la Oscar pentru interpretarea din drama lui Michael Mann The Insider, având rolul unui "turnător" din industria tutunului, dr. Jeffrey Wigand. A mai câştigat premiul pentru cel mai bun actor din partea Los Angeles Film Critics, Broadcast Film Critics, National Society of Film Critics şi the National Board of Review, precum şi nominalizări la Globul de Aur, un premiu BAFTA şi un premiu Screen Actors Guild.

Înainte de a culege atât de multe premii, Crowe s-a făcut remarcat în drama poliţistă a lui Curtis Hanson, L.A. Confidential, interpretându-l pe poliţistul de la moravuri, Bud White. A jucat apoi în Mystery, Alaska, al lui Jay Roach, şi în Proof of Life, al lui Taylor Hackford, alături de Meg Ryan.

În 1995, şi-a făcut debutul în peliculele americane, cu The Quick and the Dead, unde i-a avut ca parteneri pe Gene Hackman şi pe Sharon Stone, apoi l-a jucat pe ticălosul cibernetic Sid 6.7 în Virtuosity, alături de Denzel Washington. A mai apărut în Heaven's Burning, Breaking Up, Rough Magic, The Sum of Us, For the Moment, Love in Limbo, The Silver Brumby (după un roman australian pentru copii), The Efficiency Expert şi Prisoners of the Sun.

Născut în Noua Zeelandă, Crowe a crescut în Australia, unde a fost onorat pentru realizările sale în domeniul cinematografic. Trei ani la rând a fost premiat de Australian Film Institute (AFI), începând din 1991, când a fost nominalizat pentru interpretarea din The Crossing. În următorul an a câştigat premiul pentru cel mai bun actor secundar, pentru Proof şi în 1992 a primit premiul pentru cel mai bun actor din partea AFI şi Australian Film Critics pentru interpretarea sa din controversatul Romper Stomper. În 1993, Seattle Film Festival l-a numit pe Crowe cel mai bun actor pentru interpretărrile din Romper Stomper şi Hammers Over the Anvil.

Crowe locuieşte în prezent în Australia.

 Cu numeroase şi diverse interpretări deosebite, apreciate de critică, Paul Giamatti (Joe Gould) a devenit cunoscut drept unul dintre cei mai versatili actori ai generaţiei sale.

Giamatti a jucat de curând în Sideways, apreciatul film al lui Alexander Payne, o comedie despre doi bărbaţi într-o călătorie de degustare a vinurilor din Santa Ynez Valley, California. Cu Thomas Haden Church, Virginia Madsen şi Sandra Oh, Sideways este povestea lui Miles (Giamatti), un romancier ratat, şi a prietenului său care e pe cale să se însoare, Jack (Church), un actor mărunt. Pentru a-şi serba ultimele zile de tinereţe, cei doi pornesc într-o ultimă călătorie, înainte de nunta lui Jack. Giamatti a câştigat numeroase laude pentru interpretarea sa, primind premiul pentru cel mai bun actor din partea Independent Spirit Awards, New York Film Critics Circle şi o nominalizare la Globul de Aur

În prezent, Giamatti trebuie să înceapă producţia la The Illusionist, regizat de Neil Burger. Giamatti joacă alături de Edward Norton în povestea unui magician din Viena începutului de secol, care se îndrăgosteşte de o femeie logodită cu un prinţ. Magicianul îşi foloseşte puterile pentru a o cuceri şi pentru a submina stabilitatea casei regale vieneze.

Giamatti a terminat filmările la pelicula independentă The Hawk is Dying, alături de Michelle Williams şi Michael Pitt. El îl interpretează pe George Gatling, un tapiţer auto din Gainesville, Florida, care încearcă să scape de monotonia vieţii dresând un şoim sălbatic, cu coadă roşie.

Giamatti şi-a împrumutat vocea recentului film de animaţie Robots şi lui Ant Bully, ce va fi lansat în 2006.

Anul trecut, Giamatti a avut parte de cronici favorabile şi de premii (nominalizare la Independent Spirit Award, National Board of Review l-a recompensat cu premiul Interpretarea Anului) pentru interpretarea lui Harvey Pekar din American splendor, al lui Shari Springer Berman şi Robert Pulcini.

Giamatti a atras pentru prima oară atenţia Americii în comedia lui Betty Thomas, Private Parts. Printre numeroasele sale filme se numără şi Man on the Moon, al lui Milos Forman; Cradle will rock, de Tim Robbins; The Negotiator, al lui F. Gary Gray; pelicula lui Steven Spielberg, Saving private Ryan; Truman show, de Peter Weir; Donnie Brasco, de Mike Newell; Storytelling, de Todd Solondz; Planet of the Apes, de Tim Burton; Duets, alături de Gwyneth Paltrow şi Big Momma's House, unde a jucat cu Martin Lawrence. Giamatti a apărut şi în filmul lui James Foley, Confidence şi în Paycheck, al lui John Woo.

Ca orice actor realizat, Giamatti a fost nominalizat de Drama Desk pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru rolul Jimmy Tomorrow din piesa de pe Broadway a lui Kevin Spacey The Iceman Cometh. A mai apărut pe Broadway în Trei surori, de Cehov, regizat de Scott Elliot; Racing Demon, regizat de Richard Eyre; şi Arcadia, regizat de Trevor Nunn. A apărut şi în piesa The Resistible Rise of Arturo Ui cu Al Pacino.

 Craig Bierko (Max Baer) este cunoscut pentru succesul de pe Broadway din The Music Man, al lui Meredith Wilson. Craig a debutat pe Broadway în rolul legendarului Harold Hill şi a atras laudele şi atenţia criticii. A fost nominalizat la premiul Tony, la Drama Desk Award, Outer Critics Circle Award, The Drama League Award şi a primit premiul The Theater World. Înainte de aceste proiecte, Bierko a apărut în atelierul teatral The Boys from Syracuse, la The Roundabout Theatre.

Născut în Westchester, New York, şi-a făcut debutul pe scenă la 10 ani, în rolul vânzătorului de ziare din Gypsy, la un teatru condus de părinţii săi. Bierko a urmat apoi cursurile la Northwestern University.

Bierko a avut parte de roluri diverse, de la cel al ticălosului din The Long Kiss Goodnight, regizat de Renny Harlin, unde joacă alături de Geena Davis şi Samuel L. Jackson, la cel comic din filmul lui Larry David Sour Grapes şi la cel din thriller-ul SF The Thirteenth Floor. A mai apărut în Fear and Loathing in Las Vegas, The Suburbans and Dickie Roberts: Former Child Star, scris de Fred Wolf şi David Spade, în regiza lui Sam Weisman

La televiziune a avut apariţii memorabile în Sex and the City, Ally McBeal şi în rolul impresarului lui Paul Reiser, în Mad About You.

Bierko a jucat de curând pe Broadway în comedia lui Daniel Goldfarb, Modern Orthodox, alături de Molly Ringwald şi Jason Biggs.

 De când şi-a condus motocicleta pe scările din Delta House, în pielea lui Daniel "D-Day" Simpson din National Lampoon's Animal House, Bruce McGill (Jimmy Johnston) a devenit o prezenţă constantă şi memorabilă pe ecran. De-a lungul carierei a avut parte de cronici favorabile pentru interpretările sale deosebite şi nu dă semne că ar vrea să se oprească. De curând, McGill a apărut în Collateral, regizat de Michael Mann, alături de Tom Cruise, Jamie Foxx şi Mark Ruffalo, iar în scurt timp va fi văzut împreună cu Orlando Bloom în filmul lui Cameron Crowe, Elizabethtown.

McGill a apărut în peste 60 de filme, inclusiv Runaway Jury, Matchstick men şi Legally blonde 2. Rolul avocatului sudist Ron Motley din pelicula lui Michael Mann, The Insider, i-a adus laudele criticii şi ale publicului. Alte filme în care a mai jucat sunt The Sum of All Fears, Shallow Hal, The Legend of Bagger Vance, Courage Under Fire, My Cousin Vinny, The Last Boy Scout şi Silkwood.

Lista rolurilor sale de televiziune este la fel de impresionantă. A apărut în unele dintre cele mai apreciate producţii HBO: a fost controversatul ziarist Peter Arnet în Live From Baghdad; l-a prezentat într-un mod înfricoşător pe George Ball, membrul guvernului Johnson, în Path to War; şi pe legendarul manager al echipei Yankees, Ralph Houk în 61*. A avut apariţii memorabile în CSI, The Practice, Gideon's Crossing, Home Improvement, Star Trek: Voyager, The Commish, Quantum Leap, MacGyver şi Miami Vice, printre altele. McGill a mai jucat alături de Glenn Close în The Ballad of Lucy Whipple pentru CBS, şi în rolul patriarhului George Osmond în producţia ABC Inside the Osmonds.

Născut în San Antonio, Texas, McGill şi-a început cariera pe scenă în şcoala generală. După ce a absolvit University of Texas la Austin, şi-a făcut debutul ca profesionist în cadrul Rhode Island's Trinity Square Repertory Company, jucând în producţiile Tom Jones, Peer Gynt, Sherlock Holmes şi The Tooth of Crime. După ce s-a mutat la New York City, a început un parteneriat de durată cu New York Shakespeare Festival, apărând în Hamlet< (produs de legendarul Joseph Papp), Henry V şi Othello, unde îl interpreta pe Iago, iar Raul Julia era Othello în seria Shakespeare in the Park. A mai jucat pentru Ensemble Studio Theater din New York, Kennedy Center for the Performing Arts şi National Shakespeare Company, din Washington D.C.

McGill locuieşte în prezent împreună cu soţia sa în Ojai, California, unde îşi satisface de câte ori are ocazia pasiunile pentru golf, iahting şi muzică.


 Despre realizatorii filmului

 Câştigător al premiului Oscar, regizorul Ron Howard este unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti ai generaţiei sale. De la drame apreciate de critică, precum A Beautiful Mind şi Apollo 13, până la comediile de succes Parenthood şi Splash, el a creat unele dintre cele mai memorabile filme ale Hollywod-ului. De curând a obţinut Oscarul pentru cel mai bun regizor cu A Beautiful Mind, film care a mai fost premiat pentru cel mai bun film al anului, cel mai bun scenariu, cea mai bună actriţă în rol secundar. Filmul a primit şi patru Globuri de Aur, inclusiv cel pentru cea mai bună dramă, iar Howard a fost premiat de Directors Guild of America pentru cel mai bun regizor al anului. Howard şi producătorul Brian Grazer au primit primul premiu Awarness din partea campaniei National Mental Health Awareness Campaign pentru realizările lor.

Talentul lui Howard ca regizor e cunoscut de multă vreme. În 1995, a primit premiul pentru cel mai bun regizor al anului din partea DGA, pentru Apollo 13. Drama inspirată din fapte reale a avut şi nouă nominalizări la Oscar, cucerind premiul pentru cel mai bun montaj şi cel mai bun sunet. A mai fost premiat de Screen Actor's Guild pentru cea mai bună distribuţie şi cel mai bun actor într-un rol secundar. Multe dintre filmele lui Howard au mai fost nominalizate la Oscar, inclusiv succesele de public Backdraft, Parenthood şi Cocoon, ultimul primind două statuete. Howard a fost producător executiv al mai multor premii şi seriale de televiziune, inclusiv miniseria HBO From the Earth to the Moon.

Portofoliul lui Howard include unele dintre cele mai populare filme ale ultimilor 20 de ani. În 1991, el a creat apreciata dramă Backdraft, cu Robert DeNiro, Kurt Russell şi William Baldwin. A urmat filmul istoric Far and Away, cu Tom Cruise şi Nicole Kidman. Howard i-a regizat pe Mel Gibson, Rene Russo, Gary Sinise şi Delroy Lindo în thriller-ul de suspans din 1996, Ransom. A lucrat cu Tom Hanks, Kevin Bacon, Ed Harris, Bill Paxton, Gary Sinise şi Kathleen Quinlan la Apollo 13, film ce a fost lansat de curând în format IMAX. Alte producţii ale lui Howard sunt blockbuster-ul Dr. Seuss' How the Grinch Stole Christmas, cu Jim Carrey; Parenthood, cu Steve Martin; pelicula fantastică Willow; şi Night Shift, cu Henry Winkler, Michael Keaton şi Shelley Long în rolurile principale. Ultima peliculă a lui Howard îi are în distribuţie pe câştigătorii Oscarului Cate Blanchett şi Tommy Lee Jones, fiind vorba de western-ul de suspans The Missing.

Howard şi vechiul său partener Brian Grazer au colaborat prima oară la comediile de succes Night Shift şi Splash. Cei doi au fondat împreună Imagine Entertainment în 1986, pentru a crea filme produse independent. Compania a produs de atunci multe filme populare, inclusiv succesele The Nutty Professor, Nutty Professor II: The Klumps, Bowfinger, The Paper, Inventing the Abbotts şi Liar, Liar. Howard şi-a făcut debutul regizoral în 1978, cu comedia Grand Theft Auto.

Şi-a început cariera în film ca actor. A apărut în The Journey şi The Music Man, apoi în rolul 'Opie' în serialul The Andy Griffith Show. În anii '70, Howard a apărut în celebrul serial Happy Days şi a fost apreciat pentru interpretările sale din American Graffiti şi The Shootist.

 Deţinător al Oscarului, producătorul Brian Grazer realizează filme şi programe de televiziune de peste 20 de ani. Ca scenarist şi ca producător, a fost nominalizat la trei Oscaruri, iar în 2002 a câştigat premiul pentru cel mai bun film, cu A Beautiful Mind. Pe lângă alte trei premii, A Beautiful Mind a mai câştigat şi patru Globuri de Aur, inclusiv cel pentru cea mai bună dramă, şi i-a adus lui Grazer primul premiu Awareness din partea campaniei National Mental Health Awareness.

De-a lungul anilor, filmele şi producţiile TV ale lui Grazer au fost nominalizate la 39 de Oscaruri şi 42 de Emmy-uri. În acelaşi timp, filmele lui au avut încasări de peste 11,2 miliarde de dolari în toată lumea din vânzări de bilete, coloane sonore şi casete video. Reflectând această combinaţie de realizări comerciale şi artistice, Producers Guild of America l-a onorat pe Grazer cu premiul David O. Selznick pentru întreaga carieră, în 2001. Realizările sale au fost recunoscute şi de Hollywood Chamber of Commerce, care în 1998 l-a adăugat pe scurta listă a producătorilor care au o stea pe Bulevardul Celebrităţilor de la Hollywood.

Pe lângă A Beautiful Mind, Grazer a mai lucrat la Apollo 13, pentru care a câştigat premiul 'Producătorul anului' din partea Producers Guild's Daryl F. Zanuck, ca şi o nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun film, în 1995. Splash, la care a colaborat în scrierea scenarului şi pe care l-a produs, a fost nominalizat pentru cel mai bun scenariu original, în 1986.

Lista viitoarelor proiecte ale lui Grazer include adaptarea pentru marele ecran a bestseller-ului internaţional The Da Vinci Code, regizat de deţinătorul Oscarului, Ron Howard; drama The Inside Man pentru regizorul Spike Lee, cu Denzel Washington, Clive Owen şi Jodie Foster; comedia Fun With Dick and Jane, cu Jim Carrey; thriller-ul Flightplan, cu Jodie Foster în rolul principal; şi desenul animat Curious George, vocea fiind a lui Will Ferrell.

A mai lucrat la recentul documentar apreciat la Sundance INSIDE Deep Throat; Friday Night Lights; 8 Mile; Blue Crush; The Missing; Intolerable cruelty; Dr. Seuss' How the Grinch Stole Christmas; The Nutty Professor; Liar, Liar; Ransom; My Girl; Backdraft; Kindergarten Cop; Parenthood; Clean and Sober; şi Spies Like Us.

Producţiile sale de televiziune includ serialul Fox 24 (care a primit 8 nominalizări la Emmy anul acesta), Arrested Development, pentru Fox (care a câştigat Emmy-ul pentru cea mai bună comedie şi a avut 7 nominalizări), Quints, pentru Fox, Miss Meci, pentru NBC şi The Big House, pentru ABC. A mai colaborat la producţia Warner Bros Felicity, SportsNight, pentru ABC, şi la miniseria HBO From the Earth to the Moon, cu care a obţinut Premiul Emmy pentru cea mai bună miniserie.

Grazer şi-a început cariera de producător în televiziune. În timp ce era producător executiv pentru episoadele-pilot la Paramount Pictures, la începutul anilor '80, l-a cunoscut pe prietenul şi partenerul său Ron Howard. Colaborarea lor a început în 1985, cu comediile de succes Night Shift şi Splash, iar în 1986 au fondat Imagine Entertainment, pe care continuă să o conducă din postura de co-preşedinţi.

 Todd Hallowell (producător executiv) a fost de curând producător executiv la The Alamo şi The Missing şi a lucrat ca producător executiv şi regizor al echipei secunde pentru pelicula câştigătoare a Oscarului A Beautiful Mind, în regia lui Ron Howard.

Hallowell şi-a început cariera ca asistent de scenografie (şi dublură a lui Ron Howard) în filmul lui Roger Corman Grand Theft Auto, debutul regizoral al lui Howard din 1978. A lucrat ca scenograf la Back to the Future, Down and Out in Beverly Hills, Fletch şi la pilotul serialului de mare succes al lui Michael Mann Miami Vice.

Hallowell a devenit scenograf principal la Adventures in Babysitting, Burglar, Vital Signs, The Dream Team, Class Action şi la Parenthood al lui Howard. A regizat secvenţele unităţii secunde în Striking Distance, Adventures in Babysitting şi Money Train.

Continuându-şi colaborarea cu Howard, Hallowell a fost producător asociat şi regizorul al echipei secunde la Backdraft, Far and Away şi la The Paper a fost producător executiv, scenograf principal şi regizor al echipei secunde.

La Apollo 13, pelicula premiată a lui Ron Howard, a fost din nou producător executiv şi regizor al echipei secunde, primind, împreună cu Brian Grazer, premiul producătorul anului din partea Producers Guild of America. A mai fost producător executiv şi regizor al echipei secunde la proiectele lui Howard Ransom, EDtv şi la marele succes de box office Dr. Seuss' How the Grinch Stole Christmas.

 În 1999, Newman a creat două coloane sonore memorabile şi unice pentru filme total diferite: The Green Mile (a doua sa colaborare cu regizorul Frank Darabont), un thriller bazat pe romanul lui Stephen King; şi câştigătorul Oscarului American Beauty, ce i-a adus a patra nominalizare la Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră. A câştigat Grammy-ul pentru cea mai bună coloană sonoră şi premiul BAFTA Anthony Asquith pentru realizări în muzica de film pentru această peliculă.

Printre proiectele sale se numără apreciata producţie HBO Angels in America, o adaptare după o piesă de teatru premiată cu Pulitzer, filmul fiind regizat de Mike Nichols. Newman a mai fost onorat cu un Emmy pentru cea mai bună temă principală într-o coloană sonoră, pentru drama HBO Six feet under.

A mai compus pentru The Player, al lui Robert Altman; Fried Green Tomatoes, Up Close & Personal, ale lui Jon Avnet, Oscar and Lucinda, de Gillian Anderson; Gung Ho, de Ron Howard; Desperately Seeking Susan, de Susan Seidelman; The Lost Boys, de Joel Schumacher; Scent of a Woman, de Martin Brest; The Horse Whisperer, de Robert Redford; The Rapture, de Michael Tolkin; Phenomenon, de John Turtletaub; The People Vs. Larry Flynt de Milos Forman; Mad City, de Costa-Gavras; Erin Brockovich, de Steven Soderbergh; The Salton Sea, de D.J. Caruso; White oleander, de Peter Kosminsky şi filmul de televiziune Citizen Cohn.

Următoarele sale proiecte sunt Jarhead, regizat de Sam Mendes, o adaptare după memoriile lui Marine Anthony Swofford care şi-a condus cititorii alături de el în Războiul din Golf.

Thomas este cel mai mic dintre copiii legendarului compozitor Alfred Newman, deţinător a 9 Oscaruri, directorul muzical la 20th Century Fox, responsabil pentru supravegherea tuturor creaţiilor muzicale cuprinse în peste 200 de filme Fox, inclusiv pelicule clasice precum Wuthering Height şi All About Eve. Fratele lui Alfred, Lionel, i-a urmat în funcţia de director muzical la Fox, cucerind Oscarul pentru Hello, Dolly!. Vărul lui Thomas, Randy Newman, a obţinut celebritatea în muzica pop şi în lumea coloanelor sonore, iar fratele David e un compozitor ocupat.

În copilărie, Newman a luat lecţii de muzică şi de pian, urmând şi un studiu de compoziţie şi orchestrare la USC şi completându-şi studiile la Yale. Mentorul său, Stephen Sondheim, a fost impresionat de originalitatea lui Newman şi a susţinut una dintre primele lucrări ale tânărului compozitor, musicalul Three Mean Fairy Tales, care a fost produs sub formă de atelier. Newman a avut parte şi de sprijinul unui tânăr agent de casting din New York, care avea să devină unul dintre cei mai mari producători de la Hollywood, Scott Rudin. El l-a adus pe Newman să lucreze la filmul lui James Foley din 1984, Reckless, ca asistent muzical. Iniţiativa lui Newman i-a adus în scurt timp postul de compozitor al filmului, iar la 29 de ani a creat prima sa coloană sonoră pentru un film.