Teatrul a găzduit de-a lungul timpului reputabile companii de dans sau interpreţi faimoşi înregistrând manifestări memorabile cum ar fi: Graham glasnost, unde celebra coregrafă (Martha Graham) a reunit într-o singură seară pe corifeii baletului rus: Maya Plisetskaya, Rudolf Nureyev şi Mikhail Baryshnikov (1987). NDT este o companie cu o îndelungată tradiţie, cunoscută în toată lumea prin piesele sale originale şi inovatoare aparţinând coregrafului şi fostului director artistic (de peste 30) al companiei: Jiří Kylián.
Primul şi ultimul dans, premiere în Statele Unite: Safe as Houses (la adăpost - în deplină siguranţă) şi Stop-Motion, reprezintă o colaborare a soţilor coregrafi Sol Leon (fostă balerină - solistă în compoziţii de referinţă ale lui Jiří Kylián şi Ohad Naharin) şi Paul Lightfoot (actualul director artistic al companiei).
Casele - din primul balet sunt simbolic reprezentate de un zid uriaş şi alb ce aleargă în cercuri pe suprafaţa scenei. Lucrarea este inspirată de I Ching (Cartea Schimbărilor), un text de divinaţie din perioada Chinei antice. Dansatorii sosesc în triplete - alternanţe de costume albe sau negre şi-şi ajustează spaţial posturile în consens cu mişcarea haotică a zidului. De multe ori zidul pare cel angrenat, integrându-se plastic mişcării.
Fugile se desfăşoară pe aranjamente după câteva suite pentru harpă şi concerte Brandenburgice de Bach. Dansul sugerează impactul mediului, al schimbării asupra fiinţei, dar în acelaşi timp schimbarea este predictibilă, oraculară, în sensul lui Jung care folosea I Ching în decriptarea viselor şi în tratamentele psihice pornind de la sincronicitatea fenomenelor oraculare.
Stop-Motion este un mixaj de video şi dans pe muzica lui Max Richter - post-minimalism clasicizant cu tentă romantică. Dansul este o inspiraţie, o reprezentare în care iubirea este laitmotiv şi prilej pentru transformare, schimbare, despărţire. Un ecran mare rulează în clar obscur imagini alb-negru, fotografii, printre care Saura, fata celor doi coregrafi şi o pasăre cu aripile desfăcute surprinsă cu încetinitorul, ce defineşte actul poetic al dansului esenţializat la zbor, fragilitate, imponderabil.
The Statement - după o piesă de Jonathon Young constituie momentul deosebit al serii. Este o piesă nouă (2016) concepută de Crystal Pite, coregrafă asociată a companiei NDT. Crystal Pite înfiinţează propria ei companie de dans canadiană, Kidd Pivot unde se remarcă printr-o sensibilitate aparte, îmbinând elemente de balet clasic şi artă dramatică într-o structură complexă, riguroasă şi în acelaşi timp deschisă improvizaţiei.
The Statement este un dans de structură narativă ce extrapolează coregrafic limbajul actual al corporaţiilor, tensiunea, intrigăria politică, schimbările rapide, alunecările de situaţie, prăbuşirile, conformismul.
O bandă sonoră reproduce textul piesei interpretat de un cor de patru voci ce repetă într-un canon deraiat şi zgomotos aceleaşi formule stereotipe în limba birocraţiei: Ne comportăm ca şi cum ar fi datoria noastră..., S-a spus că..., Vin de sus, unde... , Ăsta e limbajul pe care-l folosesc,... Un fond muzical minimalist, nevralgic (Owen Belton) acompaniază textul monoton şi obsesiv, ce nu adresează o intrigă concretă, dar exprimă stări şi situaţii generice universului la care face aluzie. Textul este integrat perfect liniei coregrafice ce însăilează aceeaşi mixtură de concret şi abstract. Gestul cu semnificaţiile lui - alunecă de la stereotip la şarjă, apoi de la linia suplă ce se vrea descătuşată de emoţie - la linia pură şi informă, la abstract.
Un grup de 4 balerini, doi bărbaţi şi două femei îmbrăcaţi uniform, asexuat, în costum şi cămaşă albă (costumele aparţin coregrafei) glisează în jurul unei mese de conferinţe, pe deasupra, pe dedesubt - într-o continuă schimbare a poziţiilor şi a raporturilor dintre ei la propriu şi la figurat deopotrivă - sugerând controverse, dezbateri şi inversări paradoxale de situaţie.
Gestul e de multe ori fracturat, angular şi agresiv ca la arte marţiale, sugerând disputele dintre parteneri, stări de furie, angoasă. Se înfruntă frontal, cu capetele aplecate ce se proptesc unul în altul ca la luptele de cocoşi. Pirueta din poziţie şezândă cu picioarele în evantai, întoarcerile rapide de direcţie sugerează dialogul frust, fără soluţie şi finalitate ce se mişcă în cercuri. Gesticulaţia mâinilor împrumută limbajul stereotip al semnelor folosit intensiv în aceste medii, nu pentru a face conversaţia mai elocventă ci pentru a o schematiza, standardiza la refuz, a o clasa în tipare. Aterizările în derapaj pe masa de conferinţă exprimă luări de poziţie sau schimbarea punctelor de vedere.
Statement aduce o coregrafie a cuvintelor cu toată încărcătura contextuală şi nuanţele lor. Cuvintele grupate în sintagme se configurează într-o limbă de lemn ce se constituie ca linie melodică pentru acest original demers coregrafic.
Woke up Blind aparţine noului coregraf asociat al companiei, Marco Goecke, ce a colaborat cu Pina Bausch la teatrul Wuppertal. Muzica lui Jeff Buckley (You and I şi The way Young Lovers do) - urmăreşte două stări diferite in extremis ale sentimentului iubirii în acorduri frenetice de chitară. Linia coregrafică urmăreşte organic inflexiunile patetice şi stridente ale muzicii, mişcarea e contorsionată şi tensionată, fiecare fibră pare să aibă partitura ei, mâinile dezvoltă o mişcare frenetică, nervoasă, unele gesturi trimit la Martha Graham.
Deşi fiecare coregraf se remarcă prin limbajul său original şi inedit, există o sinergie şi un suflu comun ce se degajă din cele patru momente atât de diferite ca temă, linie melodică sau mesaj artistic. E ceea ce individualizează o companie de dans ca organism viu, de sine stătător, independent de uneltele coregrafice. Baletul modern, spre deosebire de cel clasic, a devenit o disciplină de grup, cu o structură democratică, în care ideea de solist sau primă balerină a dispărut complet. Dansul modern este o construcţie, o structură în care perfecţiunea, virtuozitatea, sincronicitatea sunt mai puţin importante. Ceea ce interesează sunt legăturile, valenţele balerinilor în structură şi mai puţin calitatea execuţiei. NDT pare să se exprime dincolo de această pre-concepţie.
Execuţia impecabilă şi expresivă a fiecărui dansator vizează baletul clasic. Propagarea mişcării de la individ la grup este în plus evidenţiată de structură şi nu doar integrată ei. Există o manieră de execuţie,de imortalizare a posturii specifică acestei companii de dans, o organicitate şi o supleţe a mişcării ce nu pot trece neobservate. Ca şi cum ar exista o filozofie de grup ce face ca dansul să pornească dinăuntru, ca o emanaţie colectivă ce se manifestă visceral independent de gestul coregrafic.