Evident că nu se pune problema unei comparaţii. Ceea ce am constatat, însă, cu bucurie, este că dacă voci de Turandot nu avem în teatrele din ţară, interpreţi pentru rolurile din Madama Butterfly am putut admira pe scena bucureşteană, în mare majoritate fiind vorba despre artiştii operei, cărora li s-a alăturat într-un debut în rol Florin Guzgă, invitat de la Opera Naţională Română din Iaşi, în rolul lui Pinkerton, un glas liric şi pătrunzător, susţinut actoriceşte de un profil bine conturat al personajului.
În rolul Butterfly am ascultat-o pe soprana Irina Iordăchescu, o rafinată interpretă a pretenţioasei partituri încredinţate de Puccini eroinei principale. Mezzosoprana operei bucureştene Maria Jinga a debutat în rolul Suzuki, perfect stăpânit vocal şi, parcă, mai reliefat din punct de vedere dramatic decât se obişnuieşte, vocaţia actoricească a Mariei Jinga nefiind afectată de faptul că este vorba despre un rol secundar. Un alt profil interesant, conturat şi foarte prezent în scenă atât vocal, cât şi dramatic, a construit tenorul Andrei Lazăr în rolul Goro, personaj a cărui latură malefică a fost mult mai pregnantă, perfect justificată fiind de evoluţia acţiunii. Baritonul Valentin Vasiliu în rolul Consulului a completat panorama rolurilor importante ale operei, printr-o căldură vocală şi o evoluţie dramatică care i-au descris majoritatea apariţiilor din ultimul timp.
Fidel esteticii sale din primii ani, Puccini a fost preocupat în această operă de a descrie durerea umană încarnată de trista soartă a japonezei abandonate, deşi comentariul armonic, tuşele discrete ale orchestraţiei în care se arată un precursor al lui Ravel şi anumite efecte foarte inovatoare cum este corul mut de la finalul actului al doilea au trecut mult timp neobservate. Premiera mondială de la Scala din Milano a fost unul dintre cele mai celebre fiasco-uri din istoria operei, în pofida interpretării perfecte a Rosinei Storchio. Puccini, trecând peste sfatul libretiştilor săi, comisese eroarea de a lega ultimele două tablouri cu un lung interludiu de un sfert de oră, pe care Riccordi, care realizase regia, l-a agrementat cu cântece de păsărele, care au produs ilaritate. Împărţită în trei acte, scurtată cu 30 de pagini, dar amplificată cu romanţa tenorului din ultimul act, două luni mai târziu opera avea să cunoască un succes triumfal. Puccini a ştiut să confere partiturii sale un exotism discret, asimilând pe alocuri lirismului său pur italian autentice teme japoneze.
La mai mult de 100 de ani de la premieră, Madama Butterfly de Puccini rămâne unul dintre cele mai atractive titluri din repertoriul de teatru liric. În România, a fost prezentă la scurt timp după premiera mondială, iar ulterior, de-a lungul deceniilor, a fost inclusă în repertoriul Operei cu distribuţii de valoare în care au excelat nume mari ale primei scene lirice din România. Faptul că la acest moment, când vocile migrează tot mai frecvent, Opera din Bucureşti poate prezenta acest titlu cu "distribuţia casei" este un aspect pozitiv, pe care cunoscătorii îl vor aprecia întotdeauna.
(foto: Paul Buciuta)