În condiţiile prezentei pandemii, succesul de care s-au bucurat şi de această dată tinerii muzicieni români trece, însă, dincolo de simpla performanţă. Sigur că este vorba în mod inevitabil de multă muncă, pasiune şi un tip de identificare a motivării acestui efort pe care e greu să îl găseşti în anii tinereţii. În ciuda faptului că trăiesc într-o ţară în care majoritatea - cel puţin din perspectiva elitelor conducătoare - nu îi consideră "necesari" nici pe ei şi nici produsul cultural pe care îl creează şi unde sălile de concert şi de spectacol sunt închise (pe timpul pandemiei) primele, ei totuşi continuă să performeze. Sigur, motorul principal este pasiunea pentru muzică şi instrumentul ales. Dar şi cele mai puternice pasiuni se cer alimentate de ceva, altfel obosesc şi mor.
De asemenea, nu trebuie uitat că Orchestra Română de Tineret este un ansamblu de proiect, care este în permanenţă primenit şi respectiv cu regret părăsit de un număr important de muzicieni, lucrând numai cu artişti care sunt încă în plin proces de formare profesională, mai concret cu oameni care trebuie să studieze cel puţin 4 ore pe zi, zi de zi.
La cele mai puţin ştiute, se mai pot adăuga multe, precum lipsa - după mai bine de 10 ani de când această orchestră, ca şi întregul proiect al Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, performează la nivel internaţional - unui spaţiu propriu şi propice pregătirii, ca să nu mai vorbim de un buget cât de cât predictibil. Însă peste toate acestea s-au aflat şi se află, din fericire, în continuare câţiva oameni - foarte puţini - care au făcut, iată, posibilă apariţia acestei orchestre şi la ediţia 2021 pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu".
Primul dintre aceştia este violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, semnatarul de fapt al întregului proiect. O chimie unică ce scapă nu de puţine ori chiar şi celor apropiaţi, îl face pe acest om, acest artist important al României, să nu stea nici o clipă pe soclul pe care are tot dreptul să se aşeze, ci să se lupte - argint viu - cu toate problemele care ţin de selecţia, adunarea, motivarea, organizarea, dar mai ales de ponderarea tuturor aspectelor care ţin de prezentul şi de viitorul acestor ansambluri orchestrale. Alături de acest artist îţi dai seama că generozitatea şi dedicarea pentru ca muzica să existe, trăsături care definesc peste timp personalitatea lui George Enescu, nu sunt hiperbole care aureolează mitul enescian. Ele chiar pot fi reale, sunt ardente şi transcend - în cazul lui Marin Cazacu fără sincope - interesul propriu aproape în totalitate. Câţi dintre noi am putea face asta, mai ales în vremurile de acum?
O altă personalitate a culturii române care a dat şansa acestor tineri de a-şi canaliza potenţialul pe un foarte înalt palier de exprimare artistică a fost chiar de la prima apariţie a acestei orchestre dirijorul Cristian Mandeal, care prin prezenţa la pupitru alături de elevii săi pe scena festivalului a realizat un superb arc peste timp. Tot un astfel de arc peste timp a reprezentat şi alegerea Simfoniei a VI-a - Patetica de Ceaikovski, pentru că acelaşi tandem artistic a oferit, în 2014, în vestita sală a Filarmonicii din Berlin o copleşitoare versiune, apreciată de critica internaţională de specialitate ca fiind o abordare artistică unică, de un excepţional nivel conceptual şi interpretativ. Ştacheta era aşadar ridicată foarte sus şi a fost din fericire onorată şi de actuala componenţă a orchestrei, lucru apreciat şi de publicul care a umplut - în condiţii de pandemie - Sala Mare a Palatului.
Prima parte a concertului a aparţinut muzicii lui Beethoven, interpretul Concertului nr. 3 pentru pian şi orchestră fiind pianistul rus Alexei Volodin. O prezenţă solistică de o fermecătoare supleţe, cu un perlaj mozartian, dar care a fost dublat de o conducere a frazei care s-a încadrat alături de orchestră în spiritul beethovenian.
Orchestra Română de Tineret a venit în faţa publicului având - din cauza condiţiilor financiare serios afectate de pandemie - mai puţine concerte la activ în sezonul de vară, concertul precedent mai important fiind cel din luna iunie 2021 de la Konzerthaus din Berlin, unde o distribuţie parţial diferită a marcat o nouă prezenţă de înalt nivel în cadrul Festivalului Internaţional al orchestrelor de tineret Young Euro Classic. Tocmai de aceea, aplauzele în picioare ale publicului şi cele trei bis-uri oferite atât de solist, cât şi de orchestră au "strălucit" parcă şi mai tare.
Legată în mod organic de Festivalul Internaţional "George Enescu", devenit cel mai important proiect cultural al României şi care a dat primul gir de nivel internaţional Orchestrei Române de Tineret, este personalitatea managerului Mihai Constantinescu. Domnia-sa a avut curajul şi viziunea de a întinde la momentul potrivit acea mână de care multe proiecte culturale de valoare - nu doar din România - se întâmplă, din păcate, să nu aibă parte niciodată.
Încrederea acordată valorii muzicienilor din acest proiect al Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României şi includerea lor în cel mai prestigios ciclu de concerte, alături de cele mai importante orchestre ale lumii pe care Festivalul Internaţional "George Enescu" le aduce la Bucureşti o dată la doi ani, a reprezentat şi reprezintă şi acum, după 10 ani, cel mai important jalon artistic al istoriei acestor orchestre, iar evoluţia lor din 2021 nu a făcut decât să confirme încrederea care le-a fost acordată în urmă cu 10 ani.