DAN MASTACAN este fără doar şi poate un personaj de teatru. Sau de film. Sau, mai bine zis, de amândouă. Şi chiar mai mult decât atât... Un personaj de roman!
Actor şi regizor, scenograf şi conceptor de spectacol şi, câteodată chiar şi... coregraf de câte ori avusesem nevoie.
Da. Un personaj complex. O personalitate proteiformă. Un personaj nu numai de teatru şi de film ci şi în viaţa de toate zilele.
Abia trecut de 20 de ani, proaspăt ajuns, de câteva săptămâni doar, în Franţa, obţinea deja rolul principal într-un film (Apele primăverii după Turgheniev) ca partener al unei vedete internaţionale de dimensiunile lui Senta Berger, într-o coproducţie cinematografică franco-germană. El reprezentând partea franceză!!! (imdb.com/name/nm0557595/
). Au urmat şi altele... Şi ceea ce este şi mai extraordinar este că în acelaşi moment juca la Paris, la "Theâtre National de l'Est Parisien" rolul lui Polymas în La Place Royale, o piesă de Corneille (deci într-o franceză impecabilă. altfel Hubert Guignoux - regizorul piesei, directorul teatrului şi unul din numele cele mai mari ale teatrului francez - nu l-ar fi selecţionat dintre atâţia şi atâţia talentaţi artişti autohtoni!). Puţini actori, chiar francezi, se încumetă să joace Corneille în limba lui... Corneille. Şi asta chiar în buricul oraşului - lumină!...
În acelaşi timp Dan lucra cu Pierre Cardin. Dar mai găsea vreme şi energie ca să fie alături de mine chiar de la primii mei paţi ca director de trupă şi coregraf în Franţa. Şi în Occident. Şi în lume... Pînă ieri...
Da, fără doar şi poate, Dan Mastacan este un personaj...
Învăţase "carte" de la Moni Ghelerter şi Zoe Anghel Stanca, profesorii săi de la IATC. Dar poate învăţase mai mult, şi mai multe, din zecile, sutele de spectacole pe care precum un burete nesăţios chiar le-a aspirat de câte ori a avut ocazia. A învăţat teatru şi din zăpăcitoarele experienţe cu colegii săi de la regie (mă impresionase în mod deosebit un Hamlet pe care îl jucase cu complexitatea atât de modernă şi aparenţa atât de brâncuşiană a unui "stalker" tarkovskian "avant l'heure", la Bucureşti, când nu avea încă, cred, nici 19 ani...)
Poate ceea ce adusese un plus rolului fuseseră cei câţiva ani de dans la cursurile Ninei Simian şi apoi la IATC faptul că se înfrupta din plin şi cu atâta plăcere din orele de dans ale Verei Proca.
Pe lângă teatru şi dans ştia şi muzică. Făcuse şcoala de muzică din Bucureşti având ca instrument principal violoncelul şi bineînţeles pianul. Cu o mamă şi ea muziciană, pianistă profesoară de muzică...
Casieriţa de la Opera din Bucureşti de pe atunci, Duduia Victoriţa, şi-ar mai reaminti poate de un chiştoc de copil târând în spate un violoncel de două ori mai mare ca el, venind să cumpere un bilet de 4 lei, plasat la cucurigu, la toate spectacolele de operă şi de balet la care orarele de la şcoala de muzică şi apoi cele de la Liceul Lazăr îi permiteau să ajungă. Casieriţă căreia de multe ori i se făcea milă de el şi îl lăsa să intre în sală fără să plătească.
Fiind încă la Institut scrisese cântece minunate pe texte de Prévert, Nina Cassian, Topârceanu pe care le şi cânta. Iar eu le dansasem... Poate la Televiziunea Română să mai existe prin archive aceste momente (cu toate că unele fuseseră "tăiate" la vizionare!) din acele ALTCEVA-uri (dans, muzică, poezie şi în plus nebunia lui Dan - o combinaţie de Artaud, Rilke, Boris Vian, Vladimir Cosma şi... Maiakovski), momente pe care le realizam într-un elan de creaţie comună ("Valetul de caro", "Lebăda cu nas", "Balada chiriaşului grăbit"...)
Lecţii de teatru, Dan a continuat să-mi dea (pe gratis!) chiar şi până mai ieri, cu ocazia tuturor colaborărilor noastre la creaţiile pe care am fost chemat să le fac. Dan intervenea ca regizor şi scenograf. Câteodată apărea în program cu titlul de Consilier Artistic. Un titlu ca oricare altul. Cum Dumnezeu să definesc EXACT felul complex şi ne-"ortodox" în care am colaborat?
De fapt fiecare colaborare, fiecare minut de lucru împreună a fost şi rămâne în continuare pentru mine, o lecţie, hai să-zic chiar "master class", de teatru şi în general de gust şi de artă. Este imposibil să enumăr toate lecţiile, chiar şi de dans!!! (sic) pe care le-am primit de la Dan. Care a avut întotdeauna generozitatea să accepte în viaţa mea artistică rolul din umbră. Acesta nefiind, bineînţeles, cel mai neimportant.
Cu Dan am trăit acel ceva care se numeşte simbioză. Dacă Dan n-ar fi existat as fi fost nevoit să-l inventez!
Dan Mastacan. Un personaj de teatru. Sau de film. Sau de amândouă.
Un personaj total ieşit din comun chiar şi în viaţa cea de toate zilele.
Sau poate datorită tocmai acestui fapt?!