DAN MASTACAN este fără doar și poate un personaj de teatru. Sau de film. Sau, mai bine zis, de amândouă. Și chiar mai mult decât atât... Un personaj de roman!
Actor și regizor, scenograf și conceptor de spectacol și, câteodată chiar și... coregraf de câte ori avusesem nevoie.
Da. Un personaj complex. O personalitate proteiformă. Un personaj nu numai de teatru și de film, ci și în viața de toate zilele.
Abia trecut de 20 de ani, proaspăt ajuns, de câteva săptămâni doar, în Franța, obținea deja rolul principal într-un film (Apele primăverii după Turgheniev) ca partener al unei vedete internaționale de dimensiunile lui Senta Berger, într-o coproducție cinematografică franco-germană. El reprezentând partea franceză!!! (imdb.com/name/nm0557595/). Au urmat și altele... Și ceea ce este și mai extraordinar este că în același moment juca la Paris, la "Theâtre National de l'Est Parisien" rolul lui Polymas în La Place Royale, o piesă de Corneille (deci într-o franceză impecabilă, altfel Hubert Guignoux - regizorul piesei, directorul teatrului și unul din numele cele mai mari ale teatrului francez - nu l-ar fi selecționat dintre atâția și atâția talentați artiști autohtoni!). Puțini actori, chiar francezi, se încumetă să joace Corneille în limba lui... Corneille. Și asta chiar în buricul orașului-lumină!...
În același timp Dan lucra cu Pierre Cardin. Dar mai găsea vreme și energie ca să fie alături de mine chiar de la primii mei pați ca director de trupă și coregraf în Franța. Și în Occident. Și în lume... Pînă ieri...
Da, fără doar și poate, Dan Mastacan este un personaj...
Învățase "carte" de la Moni Ghelerter și Zoe Anghel Stanca, profesorii săi de la IATC. Dar poate învățase mai mult, și mai multe, din zecile, sutele de spectacole pe care precum un burete nesățios chiar le-a aspirat de câte ori a avut ocazia. A învățat teatru și din zăpăcitoarele experiențe cu colegii săi de la regie (mă impresionase în mod deosebit un Hamlet pe care îl jucase cu complexitatea atât de modernă și aparența atât de brâncușiană a unui "stalker" tarkovskian "avant l'heure", la București, când nu avea încă, cred, nici 19 ani...)
Poate ceea ce adusese un plus rolului fuseseră cei câțiva ani de dans la cursurile Ninei Simian și apoi la IATC faptul că se înfrupta din plin și cu atâta plăcere din orele de dans ale Verei Proca.
Pe lângă teatru și dans știa și muzică. Făcuse școala de muzică din București având ca instrument principal violoncelul și bineînțeles pianul. Cu o mamă și ea muziciană, pianistă profesoară de muzică...
Casierița de la Opera din București de pe atunci, Duduia Victorița, și-ar mai reaminti poate de un chiștoc de copil târând în spate un violoncel de două ori mai mare ca el, venind să cumpere un bilet de 4 lei, plasat la cucurigu, la toate spectacolele de operă și de balet la care orarele de la școala de muzică și apoi cele de la Liceul Lazăr îi permiteau să ajungă. Casieriță căreia de multe ori i se făcea milă de el și îl lăsa să intre în sală fără să plătească.
Fiind încă la Institut scrisese cântece minunate pe texte de Prévert, Nina Cassian, Topârceanu pe care le și cânta. Iar eu le dansasem... Poate la Televiziunea Română să mai existe prin archive aceste momente (cu toate că unele fuseseră "tăiate" la vizionare!) din acele ALTCEVA-uri (dans, muzică, poezie și în plus nebunia lui Dan - o combinație de Artaud, Rilke, Boris Vian, Vladimir Cosma și... Maiakovski), momente pe care le realizam într-un elan de creație comună ("Valetul de caro", "Lebăda cu nas", "Balada chiriașului grăbit"...)
Lecții de teatru, Dan a continuat să-mi dea (pe gratis!) chiar și până mai ieri, cu ocazia tuturor colaborărilor noastre la creațiile pe care am fost chemat să le fac. Dan intervenea ca regizor și scenograf. Câteodată apărea în program cu titlul de Consilier Artistic. Un titlu ca oricare altul. Cum Dumnezeu să definesc EXACT felul complex și ne-"ortodox" în care am colaborat?
De fapt fiecare colaborare, fiecare minut de lucru împreună a fost și rămâne în continuare pentru mine, o lecție, hai să-zic chiar "master class", de teatru și în general de gust și de artă. Este imposibil să enumăr toate lecțiile, chiar și de dans!!! (sic) pe care le-am primit de la Dan. Care a avut întotdeauna generozitatea să accepte în viața mea artistică rolul din umbră. Acesta nefiind, bineînțeles, cel mai neimportant.
Cu Dan am trăit acel ceva care se numește simbioză. Dacă Dan n-ar fi existat as fi fost nevoit să-l inventez!
Dan Mastacan. Un personaj de teatru. Sau de film. Sau de amândouă.
Un personaj total ieșit din comun chiar și în viața cea de toate zilele.
Sau poate datorită tocmai acestui fapt?!