Pod între concepte

Cum o fi să fii un pod între două continente? Podul uneşte, trecând peste o apă sau peste un canion, şi dă posibilitatea transportului de fluxuri între maluri, cu tot ceea ce este pe maluri.

Dar până să ajung pod o să iau pe rând, să vă spun câte ceva despre viaţa de pe fiecare mal în parte şi încet, foarte încet, o să înţelegeţi că aş putea fi un pod.

Bat câmpii! Mă întreb pe cine ar putea interesa ce scriu mai ales acum când începe TIFF-ul la Cluj şi apoi Festivalul de la Sibiu...? Voi afla mai încolo.

De fapt o să încerc să scriu despre ce vezi, simţi, gândeşti când lucrezi cu doi mari artişti, foarte diferiţi, despărţiţi de conceptele lor despre spectacolul de teatru, de mod de lucru, de relaţia cu echipa unui spectacol, actori, scenografi, coregrafi, compozitori, graficieni şi alţii, nu mai puţin importanţi. Nu o să dezvălui secretele muncii lor, nici pe ale mele, ci voi relata despre reacţiile mele la ceea ce văd şi particip. Există oare o potrivire intre creatorii din paliere diferite artistic care însă au aceiaşi ţintă? Da, vreau să spun asta, ei toţi sunt părtaşi la scrierea aceleiaşi partituri, fie că e teatru, operă sau film. Aceasta este potrivirea şi chiar unitatea lor.

O să încep cu relatări de pe primul "front al creaţiei". (Am ales ordinea relatărilor în funcţie de ordinea cronologică a începutului lucrului.)

Este prima dată în cei cincisprezece ani, de când ne cunoaştem ca artişti când, după discuţiile despre decor, apoi discuţiile pe machetă şi despre muzica spectacolului (Cristi Lolea va scrie o muzică atât de grea, dar care sunt convins, de fapt ştiu, că va fi extraordinară, un compozitor de excepţie, mult apreciat şi iubit de regretatul Adrian Enescu), am fost doar la prima întâlnire cu echipa pentru spectacolul Coriolanus de William Shakespeare. Este prima dată când nu am stat lângă Ducu Darie la repetiţiile primare, până să aşeze spectacolul pe decor.

Decorul pentru Coriolanus e o întoarcere către istoria Imperiului Roman de răsărit, ca să fim mai aproape de noi, mai aproape de baza culturii noastre, folosind ca inspiraţie Hyppodromul din Istanbul.


Aproape de fiecare dată când am fost în oraşul "Minune a Lumii", am vizitat, înainte de orice altceva, două locuri ca să mă aşez în spiritul culturii europene şi astfel să pot să mă apropii altfel încărcat mental de cultura musulmană. Este vorba de Hyppodronum din actuala Piata Sultanahmet Meydanı (Sultan Ahmet Square) fostul "centru sportiv şi cultural" al Constantinopolului Byzantinum şi Bazilica Cistern (Palatul scufundat) construită de Justinian I în anul 532 AC.


După ce am discutat cu Ducu despre piesă, primul gând a fost la Istanbul, la piaţa din faţa Moscheii Albastre, opera arhitectului Sinan (Mimar Sinan).


Bat câmpii!

Ceea ce aş vrea să încerc să relatez în calitatea de corespondent de pe cele două fronturi, este tensiunea şi emoţia creaţiei.

Discuţiile despre piesa lui Shakespeare, despre traducere şi cei care o traduc, despre cum vrea regizorul traducerea, ca să o aducă în timpul şi sensul lumii dorite de el, ocupă mult timp şi mare consum de neuroni.

Ducu este un foarte bun cunoscător al limbii shakespeariene şi creator a numeroase spectacole Shakespeare (să reamintesc câteva - Visul unei nopţi de vară la Teatrul de Comedie - Bucureşti, Mult zgomot pentru nimic la Oxford Stage Company - Oxford UK, Poveste de iarnă şi Iulius Cezar la Teatrul Bulandra - Bucureşti, Regele Lear la Mechels Miniatuur Teater - Mechelen, Belgia, Macbeth la Teatrul Kinokunya, Tokyo, Japonia), lucrează cu minuţiozitatea şi răbdarea unui ceasornicar la textul oricărei piese pe care o pune în scenă. Aceiaşi răbdare în alegerea actorilor, în felul în care îşi explică conceptul regizoral, respectul faţă de personalitatea actorilor, de la figuraţie la rolurile principale - un mod de lucru care înseamnă timp. Acest timp, acuzat de foarte mulţi ca fiind tărăgăneală, este de fapt o creştere a emoţiei artistice şi pătrundere profundă în lumea pe care urmează să o dezvăluie către public.

Despre Lia Manţoc: Lucrăm împreună, deja, la al patrulea spectacol, şi discuţiile şi sugestiile pe care le dă acum pentru Coriolanus, inclusiv "arhiva" de imagini şi gânduri ale vastei ei experienţe şi a culturii, imaginaţia ca părţi din totul care îl reprezintă marea artistă, îi folosesc şi-i vor folosi lui Ducu.

Să nu vă aşteptaţi să dezvălui din " secretele" lucrului la Coriolanus, chiar dacă voi reveni peste trei-patru săptămâni cu relatări.

Până atunci:
"Coriolanus. Act 5. Scene 3"
G. Hamilton and J. Caldwell. From A Collection of Prints, from Pictures Painted for the Purpose of Illustrating the Dramatic Works of Shakespeare, by John Boydell. 1803.


În următoarea relatare continuăm jurnalul plin de secrete al primului regizor şi, după un timp, voi vorbi despre celălalt mare regizor: celălalt mal, conform metaforei mele.

Credite: byzantium1200.com/hipodrom // blog.istanbultourstudio.com

(4 iunie 2017, Bucureşti)