Unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate artelor contemporane din România, ICon Arts, a ajuns în 2017 la ediţia cu numărul XV.
Festivalul ICon Arts (International Contemporary Arts) s-a desfăşurat în perioada 22 - 29 iulie 2017 în satele cu biserici fortificate din Sudul Transilvaniei: Alma Vii, Richiş, Biertan, Mălâncrav, dar şi la Filarmonica din Sibiu, oferind un program care îmbină artele noi cu tradiţiile vechi.
Peste 150 de artişti din întreaga lume s-au întâlnit aici, dezvoltând un laborator de creaţie unic în peisajul internaţional. Muzicieni, coregrafi, dansatori, actori, artişti multimedia şi-au unit aici experienţele profesionale şi calităţile umane pentru căutarea de noi limbaje artistice, fie că vin aici să predea, să înveţe, să performeze sau pentru toate acestea la un loc. Mulţi dintre cei care au studiat la ICon Arts au dobândit astăzi o reputaţie internaţională. Şi, după multe ediţii, aceştia se întorc aici în calitate de profesori, schimbând generaţii.
Începând cu 2017, Academia şi Festivalul ICon Arts a adăugat numelui lor spaţiul de basm al Transilvaniei, oferind artiştilor şi publicului prezent la evenimente inspiraţia unor locuri neatinse de secole. ICon Arts reuneşte mediul profesionist al unei Academii de vară cu atmosfera efervescentă a unui Festival dedicat artelor noi şi tradiţiilor locale. Pe durata Academiei, artiştii studiază tehnici noi de expresivitate şi, apoi, abia aşteaptă să prezinte publicului rezultatul "la cald", în partea de Festival. Principalele arii artistice ale Academiei sunt: muzica (vioară, percuţie, chitară, flaut, ansambluri jazz, rezidenţa creativă a compozitorilor) şi secţiunile de actorie, fotografie, performance şi dans contemporan.
Am stat de vorbă cu directorul Icon Arts, Sebastian Gheorghiu, la finalul celei de-a 15-a ediţii Icon Arts Transilvania, în interiorul cetăţii Bisericii fortificate de la Biertan, într-o ambianţă cu totul specială, plină de farmec.
Oltea Şerban-Pârâu: Acum 15 ani, când v-a venit această idee, în 2003, împreună cu Diana Gheorghiu să inventaţi povestea asta, vă puteaţi imagina ce o să fie 15 ani după aceea?
Sebastian Gheorghiu: Bineînţeles că nu. A fost încă de la început o experienţă şi o aventură, dar am avut alături de noi foştii noştri profesori din facultate care au acceptat pe loc propunerea noastră îndrăzneaţă şi acum, privind retrospectiv la cei 15 ani îmi dau seama că toţi acei profesori cu care am plecat la drum ne sunt acum prieteni.
O.Ş.-P.: Câţi eraţi la început şi la ce s-a ajuns acum?
S.G.: Am plecat la drum cu patru secţii, toate din domeniul muzicii, şi am ajuns acum la nouă secţii - avem toate secţiunile muzicale, dar avem şi teatru, fotografie şi dans contemporan.
O.Ş.-P.: Vorbim despre Academia de Vară Icon Arts. Unde a fost ea organizată iniţial şi cum arată această ediţie?
S.G.: În 2003 am început la Breaza, pe Valea Prahovei, un loc ideal pentru noi, care eram aproape de Bucureşti şi pentru studenţii din capitală. Dar după trei ani, deja numărul participanţilor a crescut spre 75 şi practic, logistic, nu mai puteam să rămânem acolo.
O.Ş.-P.: Şi atunci v-aţi îndreptat spre Sibiu?
S.G.: Ne-am îndreptat spre Sibiu, înainte să fie capitală culturală europeană - chiar în momentul în care am ales, habar nu aveam că urma să fie capitală culturală europeană. Ne-am stabilit la Sibiu, Cisnădie, Cisnădioara. Am stat 11 ani acolo şi în 2017 am făcut un pas în plus şi am venit în aceste sate minunate, satele din colinele sudului Transilvaniei, care sunt un model de dăinuire, de tradiţie, un loc care te inspiră, un loc de creativitate.
O.Ş.-P.: Încă o dată, cum se numesc aceste locuri şi cum au fost împărţite cursurile în 2017?
S.G.: Suntem în Biertan unde am avut secţia de pian pentru prima dată la Icon Arts, secţie pentru care ne-au fost alături şi Horia Mihail şi profesori din Japonia, de asemenea chitara şi flautul au fost găzduite de această localitate. La Richiş am avut secţia de percuţie. La Alma Vii am avut teatru, clarinet, vioară, iar la Mălâncrav unde am avut secţiile de jazz şi compoziţie.
O.Ş.-P.: Câţi cursanţi au fost în 2017?
S.G.: În 2017 au fost 63 de cursanţi înscrişi din mai multe ţări. Ne bucură că deja de la a treia ediţie participanţii din străinătate sunt o permanenţă, avem şi profesori din străinătate...
O.Ş.-P.: Icon Arts Transilvania are şi un festival asociat. Cum a decurs în 2017?
S.G.: Festivalul a venit ca o consecinţă naturală adăugată Academiei de Vară pentru că atât de multe concerte nu puteau să rămână doar ca simple producţii de final de clasă, mai ales că am avut şi profesori care au cântat în recital, am avut şi invitaţi care şi-au dorit să participe şi chiar de la Breaza, de la prima ediţie, am instaurat ideea de festival care a mers în paralel cu academia. Acum are o mare anvergură şi ca locuri de desfăşurare şi ca genuri pe care le atinge şi ca nivel al concertelor care sunt prezentate până la urmă şi publicului larg, nu doar cursanţilor.
O.Ş.-P.: Urmează Academia Icon Arts de la Roma. De când a devenit internaţional acest proiect nu doar din punct de vedere al participanţilor ci şi al locurilor de desfăşurare şi ce se va întâmpla anul acesta la Roma?
S.G.: Odată cu cea de a 10-a ediţie am făcut acest pas peste hotare, având ca parteneri Academia di Romania, practic ICR Roma şi în 2017 am ajuns deja la a cincea ediţie consecutivă în care facem aceste cursuri, chiar în imediata continuare a cursurilor Icon Arts Trasilvania. În perioada 31 iulie - 7 august 2017, la Roma, îi vom avea alături ca profesori pe violoncelistul Răzvan Suma, violoncelistul Adrian Mantu, fotograful Mihai Benea, percuţionistul Alexandru Anastasiu. Continuăm cu secţia de fotografie şi percuţie care sunt unele din componentele principale ale acestui curs de la Roma.
O.Ş.-P.: Cum vezi Icon Arts peste alţi cinci ani?
S.G.: Să fim sănătoşi, să avem alţi foşti participanţi ca profesori (pentru că nu este primul an, dar deja numărul foştilor cursanţi pe care i-am invitat în calitate de profesori s-a mărit, şi este o experienţă extraordinară să împărtăşească din nostalgia şi experienţa fericită pe care au avut-o la Icon Arts. Peste cinci ani îmi doresc ca Icon Arts Transilvania să nu fie doar în aceste patru sate plus oraşul Sibiu, ci să îşi pună mai bine amprenta în această zonă frumoasă din Sud-Estul Transilvaniei.
O.Ş.-P.: Cine sunt organizatorii de la începuturi şi până astăzi şi respectiv la această ediţie?
S.G.: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România alături de Exces Music sunt cei care au plecat cu acest proiect acum 15 ani, după care ni s-au alături parteneri foarte importanţi cum ar fi Mihai Eminescu Trust, iar la această ediţie, în 2017, avem primăriile din Sibiu şi din comunele în care au avut loc cursurile şi mulţi alţi parteneri care ne susţin.
Fotografii de Virgil Oprina.