O idee riscantă, căreia Lanto Communication, prin entuziastul care este inginerul Dorin Ioniţă, i-a dat fiinţă sub numele de Vara Magică acum 5 ani, plecând de la convingerea că un demers artistic poate fi pus sub acelaşi set de valori care defineşte şi lumea afacerilor. Acest proiect a fost imaginat pentru ca cele două lumi, cea a muzicii şi a muzicienilor şi respectiv cea a oamenilor de afaceri, să se întâlnească acolo unde societatea are cea mai mare nevoie şi anume în zona proiectelor culturale finalizate şi de durată, care să se aşeze temeinic în conştiinţa publicului, sub semnul parteneriatului public-privat, o necesitate cei drept de mult vehiculată în societatea noastră, dar rămasă de multe ori în stadiul de proiect.
Până la acest moment, în cadrul fenomenului cultural Vara Magică s-au derulat zeci de concerte, pe scena Ateneului Român urcând în fiecare miercuri a lunilor iulie şi august mii de artişti, programele cuprinzând de la recitaluri camerale, la concerte simfonice, un important accent fiind pus pe sprijinirea Orchestrelor Naţionale de Tineret, respectiv a Orchestrei Române de Tineret, Romanian Sinfonietta Orchestra şi Orchestra Junior, platforme educaţionale create de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi mentorate artistic de dirijorii Cristian Mandeal, Horia Andreescu şi Gabriel Bebeşelea, care antrenează cei mai valoroşi tineri muzicieni ai României, Republicii Moldova, dar şi ai Europei prin intermediul Federaţiei Europene a Orchestrelor de Tineret (EFNYO). Alături de acestea, pe parcursul celor şase ediţii au fost atrase şi numeroase orchestre similare din Europa, precum cele din Spania, Germania, Portugalia, Austria, în 2017 urmând să apară în faţa publicului Orchestra Naţională de Tineret a Olandei.
Aşadar, Bucureştiul are o stagiune simfonică estivală, iar ceea ce părea la început o iniţiativă mai mult decât curajoasă, acum este deja o certitudine a vieţii noastre culturale. Reducând termenii, Vara Magică prezintă deja un mix bine structurat de ingrediente artistice, care alătură atu-ul sălii mari a Ateneului Român prezenţei tinerilor muzicieni reprezentativi la nivel internaţional, alături de reperele cele mai importante ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale.
Concertele Magice au spectatori în bună parte diferiţi de publicul de stagiune, un public venit în mare parte din mediul economic privat, ţinta acestor concerte fiind aducerea actului cultural cât mai aproape de ceea ce reprezintă el în mediul social vest-european. Şi anume o componentă activă a unui standing social ridicat, în care un concert de muzică simfonică, de exemplu, nu reprezintă o "pomană" publică, ci o binemeritată recompensă pentru o viaţă foarte activă, plină de continue strădanii de autodepăşire şi de permanentă găsire de soluţii pentru finalizarea sarcinilor zilnice, în care profesionişti din cele mai variate domenii de activitate se întâlnesc în sala de concert cu profesionişti într-ale muzicii, pentru o comunicare de o factură cu totul specială şi benefic schimb de energii.
Construită cu destulă greutate, după tatonări care sunt departe de a lua sfârşit, acest tip de relaţie de încredere reciprocă în faptul că avem nevoie unii de alţii pentru a ne păstra condiţia de societate civilizată, a durat practic câţiva ani. Lanto Communication dovedeşte dorinţa de a-şi optimiza programele de concert, educându-şi astfel publicul, iar artiştii invitaţi ridică la maximum ştacheta propriei performanţe.
Această stagiune / festival - care mai corect cred că ar trebui numit "fenomen cultural" - care este Vara Magică are şi câteva ingrediente care i-au conferit personalitate. Astfel, alături de prezenţa Orchestrelor Naţionale de Tineret într-un parteneriat care a ajutat mult la continuitatea activităţii acestora de-a lungul anilor, sau a prezenţei constante a soliştilor la percuţie care a adunat în ultimii ani sub cupola Ateneului cei mai valoroşi exponenţi ai acestei arte la nivel internaţional, o menţiune specială merită concertul anual supranumit "familii de muzicieni".
În cadrul acestui program, în jurul pianistului Valentin Gheorghiu se adună pianistele Roxana şi Valentina Gheorghiu şi în 2017 violoncelistul Marin Cazacu alături de copii săi, Iulia (vioară) şi Ştefan (violoncel). Concertul din august 2017 a continuat tradiţia recitalurilor din anii trecuţi, în care au evoluat alături de cei menţionaţi şi perechea tată-fiică Gabriel şi Simina Croitoru, într-o adevărată lecţie de prietenie, continuitate şi excelenţă artistică, toţi cei prezenţi pe scenă fiind la înălţimea luminoasei aure cu care actul artistic al lui Valentin Gheorghiu continuă să cuprindă pe toţi cei prezenţi, fie ei pe scenă sau în sală.