Cu şi despre muzica lui George Enescu
Ca la fiecare ediţie de câţiva ani încoace, programul este constant la un nivel care îl face imbatabil, indiferent de cât e de dispus cineva să conteste orice. Aşadar, vorbim de departe despre cel mai important eveniment cultural al României, care petrecându-se în domeniul muzical, aşadar având şansa de a fi receptat direct de orice fel de public, vorbitor al oricărei limbi, indiferent de naţionalitate, are şi o anvergură internaţională autentică, nu numai din punctul de vedere al interpretării, ci şi al receptării. Iar aici se adaugă şi faptul că radioul şi televiziunea publică înregistrează şi / sau transmit în direct toate sau aproape toate concertele, care ajung astfel la un public potenţial imens, multe dintre aceste concerte fiind preluate on air şi online prin Uniunea Europeană de Radio şi fiind ascultate astfel de ascultători din întreaga Europă şi nu numai.
Aşa se îndeplineşte şi misiunea permanentă a acestui festival, respectiv promovarea muzicii enesciene. Şi, tocmai în această direcţie, voi începe cu recomandarea Oedipe, lucrarea care se prezintă în concertul de deschidere din 2 septembrie 2017 de la Sala Palatului, cu London Philharmonic Orchestra dirijată de Vladimir Jurovski. Directorul executiv al festivalului, Mihai Constantinescu, declara pe acest subiect: "Este o nouă variantă de Oedipe. Este cântată de la început până la sfârşit, lumea poate să vină cu partitura şi să îl urmărească sau să îl huiduie pe directorul artistic. Va fi integral, pentur că Jurowski a insistat foarte mult să facă acest spectacol integral. Este o variantă concertantă, cu elemente noi, care înseamnă proiecţii, lumini, este o distribuţie nouă - ceea ce este foarte important -, aşadar nu este distribuţia de Londra care a fost prezentată la Covent Garden în 2016, şi, cel mai important lucru, este că acelaşi concert va fi prezentat pe data de 23 septembrie 2017 la Londra. Exact în aceeaşi distribuţie, cu participare românească, respectiv Corul Filarmonicii şi Corul de Copii Radio. Jurovski a fost "acuzat" de două persoane pe tema "de ce se prezintă Oedipe în variantă concertantă", că nu este normal, trebuie să se prezinte în variantă scenică, iar răspunsul lui a fost foarte simplu "pentru ca de data asta să auzim muzica".
Vladimir Jurowski (foto: Drew Kelley)
Cum facem să paticipăm la festival, chiar dacă ne-am trezit prea târziu
Festivalul Internaţional "George Enescu" se petrece între 2 - 24 septembrie 2017, la Bucureşti, ediţie desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, preşedinte de Onoare Zubin Mehta, drector artistic, Vladmiri Jurowski, Producător Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, coproducători Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, organizator ARTEXIM. Nu este o formalitate faptul că scriu aceste informaţii pentru că fără această asociere de forţe, festivalul nu poate exista la acest nivel şi cred că este unul dintre puţinele exemple despre cum se poate face ceva "împreună" în România zilelor noastre, lăsând profesioniştii să îşi vadă de treabă fără a interveni cu partipris-uri mai mult sau mai puţin politice în munca lor.
Pentru că mai este foarte puţin până începe festivalul din momentul în care scriu acest rânduri, soluţiile sunt clare: dacă avem bilete sau abonamente, dacă avem acces de presă sau altfel de acces profesional la concerte, vom fi în săli, dacă nu, ne vom uita la televizor sau vom asculta la radio, ori vom merge la Grand Cinema Băneasa sau în Piaţa Festivalului să vedem concertele transmise pe ecrane.
Cu toate acestea, nimeni nu poate fi prezent direct sau prin intermediul diverselor medii la toate evenimentele din timpul festivalului, aşadar va trebui să facă o selecţie. O primă recomandare a fost Oedipe. Următoarea este accesibilă oricui şi este să petreacă cel puţin o seară sau două în Piaţa Festivalului "Enescu", un fenomen unic, care şi în 2017 oferă celor care nu pot merge la concerte, între 2 şi 10 septembrie 2017, în organizarea primăriei Capitalei, prin ArCub, o atmosferă unică, plină de farmec, cu seri pline de muzică bună, cântată live şi sonorizată la un nivel remarcabil, în nouă concerte de muzică clasică în aer liber, la care accesul este gratuit.
După 11 septembrie 2017, Piaţa Festivalului "Enescu" rămâne locul unde se pot vedea proiectate pe ecran cele mai importante concerte ale festivalului, de asemenea cu intrarea liberă. Tot de la Mihai Constantinescu aflăm: "Pentru studenţii de la Academia de Muzică există la Sala Palatului posibilitatea de a intra gratuit. Sper să îi văd pe toţi, deşi e puţin probabil, pentru că în ultimele ediţii îi număram pe degete. Pot intra cu carnetul de student sau pe baza unor tabele. Membrii orchestrelor şi corurilor din Bucureşti şi ai celor din ţară care vor veni au şi ei acces la aceste concerte de la Sala Palatului, evident în limita locurilor disponibile. La Ateneu nu este aceeaşi situaţie pentru că este imposibil, e prea mic, dar există posibilitatea ca aceste concerte să fie urmărite în Piaţa Festivalului în direct."
Concerte pentru cei care au ştiut să cumpere bilete într-un număr limitat de secunde
Deja nu mai este o surpriză faptul că biletele festivalului se epuizează în câteva minute atunci când sunt puse în vânzare pe Eventim, cu luni bune înainte de deschierea festivalului. Primele concerte la care nu se mai găsesc bilete sunt cele din Seria Concertele de la miezul nopţii, la care uneori chiar cronicarii cu ştate vechi nu pot avea acces, preferând să le vadă la televizor, pentru că fiind în weekend şi după prime time, sunt difuzate, de obicei, în direct. Aşadar, recomandări ferme sunt concerte precum cele semnate Europa Galanta, dirijor Fabio Biondi cu un program Vivaldi pe 2 septembrie 2017 sau Venice Baroque Orchestra, dirijor Andrea Marcon pe 3 septembrie 2017 cu un program Handel. Apoi, în weekendul următor, Les musiciens du Louvre, dirijor Marc Minkowski, sau Camerata Salzburg, fie sub bagheta lui Tiberiu Soare pe 9 septembrie 2017, fie sub bagheta lui Pinchas Zuckerman pe 10 septembrie 2017. Şi nivelul apariţiilor se păstrează şi pentru următoarele două weekenduri de festival, dar vom reveni.
Nu am situaţia exactă a concertelor sold out, dar îmi pot imagina că Academy of Saint Martin in the Fields, dirijor şi solist violonistul Joshua Bell a reprezentat o atracţie la Ateneu în primul weekend de festival, pentru că recunosc că voi încearca să mă aflu în sală pentru a vedea cum celebrul violonist dirijează Simfonia a V-a de Beethoven, aşa cum am fost foarte curioasă şi atunci când l-am văzut pentru prima oară pe Vengerov dirijând.
Joshua Belli (foto: Lisa Marie Mazzucco)
Mari orchestre ale lumii din nou la Bucureşti
Russian National Orchestra dirijată de Mikhail Pletnev şi în a doua seară de Horia Andreescu vor atrage cu siguranţă multă lume la Sala Palatului, în primul rând pentru programul rusesc, cuprinzând Prokofiev - Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în Do major op. 26 (1921)
Prokofiev - Simfonia a VI-a în mi bemol minor op. 111 sau Ceaikovski - Simfonia a V-a în mi minor op. 64.
Revăd cu plăcere în program nume pe care le-am adus la ultimele două ediţii ale Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio, precum Vadim Repin, Nikolaj Znaider, Joshua Weilerstein. De asemenea, reapariţia unei orchestre americane pe afişul festivalului, Pittsburgh Symphony Orchestra, dirijor Manfred Honeck, în serile de 7 şi 8 septembrie 2017, este un eveniment ce trebuie remarcat.
Apoi, cine ar rata pe 9 şi 10 septembrie 2017, întâlnirea cu Filarmonica din Muncheen dirijată de Valery Gergiev, solist Daniil Trifonov în Rahmaninov - Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în do minor op. 18 sau Andrei Ioniţă - violoncel (Câştigător al Concursului Internaţional Ceaikovski, 2015) cu Saint-Saëns - Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră în la minor op. 33 şi un program simfonic ce va cuprinde lucrări celebre precum Bruckner - Simfonia a IV-a în Mi bemol major "Romantica", Enescu - Simfonia I în Mi bemol major op. 13, Rimski-Korsakov - Suita simfonică "Scheherazade" op. 35. Cu siguranţă va fi unul dintre vârfurile festivalului.
Valery Gergiev (foto: Alexander Shapunov)
Daniil Trifonov (foto: Dario Acosta) / Andrei Ioniţă (foto: Daniel Delang)
Iar pentru a încheia primele 10 zile de festival, unul dintre concertele Royal Philharmonic Orchestra, dirijor Charles Dutoit, fie cel cu violonistul Frank Peter Zimmermann, fie cel cu pianista Martha Argerich ar fi de neratat şi pentru şansa de a asculta un superb repertoriu simfonic de început de secol XX - Ravel - "Pavane pour une infante défunte" (1910), Stravinski - "Petruşka". Balet burlesc în patru scene (Petrecere de Lăsata Secului, Camera lui Petruşka, Camera Maurului, Petrecere de Lăsata Secului seara) (versiunea 1911), Enescu - Rapsodia Română nr. 1 în La major op. 11 nr. 1, Debussy - "Marea" (Trei schiţe simfonice: Din zori până la amiază pe mare, Jocul valurilor, Dialogul vântului cu marea), Ravel - Bolero.
Şi un ultim reper al primei săptămâni, din păcate pentru cei care nu au bilete sold out în cel mai propriu sens al cuvântului, este pe 8 septembrie 2017, la Ateneu concertul cu L'Arpeggiata Ensemble, avându-l cap e afiş pe contratenorul Philippe Jaroussky cu un program sub genericul: "Händel Goes Wild" ("Händel se dezlănţuie") - Improvizaţii pe teme de Händel.
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..