Până la urmă aceasta este miza acestui festival, aşa cum a fost el iniţiat în 1958. A trecut prin foarte multe forme, iar după 1990 a început să crească ajungând la ceea ce este în prezent - un fenomen cultural pe care nu îl au foarte multe ţări din regiune - un fenomen cultural complex, care se petrece în Bucureşti, iar în 2017 foarte mult şi în ţară. Pe 2 septembrie 2017, la aceeaşi oră cu deschiderea de la Bucureşti, la Timişoara s-a petrecut un concert cu Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, reluându-se în 2017 mai intens acea deschidere spre naţional care pornise, la un moment dat, în vremea în care Lawrence Foster era director artistic al evenimentului.
Festivalul Enescu este un efort financiar al României pe care nu multe ţări şi l-au permis. De aceea a atras comentarii şi pozitive, în sensul că "iată ce putem noi să facem" şi negative, în sensul că "de ce dăm noi banii pe aşa ceva?".
Evident că nu pot fi decât de partea celor care susţin existenţa Festivalului "George Enescu" aşa cum este el acum, festivalul făcut de o echipă condusă de acelaşi Mihai Constantinescu - care a început în 1990, sub ministeriatul lui Andrei Pleşu şi continuă şi 27 de ani mai târziu. Faptul că acest festival rezistă la acest nivel este în mare masură meritul persoanei care îşi doreşte şi rămâne întotdeauna în umbră, acelaşi director executiv, fără de care puţine ar mai merge la fel.
Am văzut în deschidere un Oedipe de mare clasă cu Vladimir Jurowski la pupitrul London Philharmonic Orchestra. Un Oedipe aşa cum mă aşteptam, excepţional din punct de vedere muzical, care mi-a confirmat importanţa unei abordări orchestrale de mare acuitate, pentru a reda unui public cunoscător din România muzica lui Enescu aşa cum a fost ea scrisă. Recunosc, am ascultat de multe ori acest Oedipe - de când se juca cu Ohanesian la Opera din Bucureşti şi până acum - şi prima dată când mi-a plăcut cu adevărat a fost la Londra, la Covent Garden, în 2016.
Am apreciat şi atunci nu atât corul sau soliştii - pentru că solişti şi cor de mare calitate am mai auzit - ci pentru cum cânta orchestra de la Royal Opera House Covent Garden. De data aceasta a fost London Philarmonic Orchestra, fabuloasă sub bagheta lui Vladimir Jurowski. Acest spectacol integral se va relua la Londra, la Royal Festival Hall, pe malul Tamisei, în cea mai importantă sală de concert din capitala Regatului Unit, pe 23 septembrie 2017, înainte să se termine festivalul la Bucureşti, putem spune chiar... în timpul Festivalului "Enescu".
Corul Filarmonicii din Bucureşti şi Corul de Copii Radio vor merge la Londra pentru acest concert a cărui distribuţie are în componenţă şi trei români - este vorba despre Ruxandra Donose în Iocasta, despre Marius Budoiu în Laios şi despre interpreta Antigonei - Gabriela Iştoc. Proiecţia de pe ecranul din spate a susţinut foarte mult vizual ceea ce s-a întâmplat muzical pe scenă. Sunt convinsă că dacă unor nou veniţi în relaţia cu muzica lui Enescu le-a plăcut această versiune de la Bucureşti asta s-a întâmplat pentru că Jurowski a pătruns în profunzime această muzică, pregătirea muzicală la care a contribuit şi Tiberiu Soare a fost foarte serioasă, iar aceste orchestre britanice de top, cântă exact ceea ce a scris Enescu.
Daca am constatat că orchestrele româneşti cred că ştiu cel mai bine sa cânte Oedipe, de multe ori la fel se întămplă cu muzicienii ruşi care ştiu să cânte cel mai bine Ceaikovski sau Rachmaninov şi foarte greu acceptă versiuni diferite, impuse de un dirijor străin, aşa cum a fost cazul cu Simfonia a V-a de Ceaikovski care a încheiat pasional, cutremurător al doilea concert al Russian National Orchestra, condusă de Horia Andreescu.
Cine nu a fost la aceste prime patru concerte cu London Philharmonic Orchestra şi Russian National Orchestra şi a optat pentru Piaţa Festivalului a putut vedea o altă faţetă a acestui eveniment complex. Şi sâmbătă şi duminică Piaţa Festivalului George Enescu a fost arhiplină în sensul propriu al cuvântului, atât la concertul Orchestrei Simfonice Bucureşti cât şi la Orchestra Naţională Radio, iar cei aproape 2.000 de oameni este evident că veniseră dispuşi din start să se simtă foarte bine în acea atmosferă, cu mic, cu mare, cu copii, cu cărucioare, cu bunici... Toată lumea ştie acum despre acestă piaţa a festivalului care va dura până weekend-ul viitor, până pe 10 septembrie 2017.
Este un fenomen care a crescut foarte mult de la o ediţie la alta şi tocmai de aceea trebuie respectat. Iar respectul nostru, al publicului, cred că se traduce printr-o atitudine cât mai discretă, mai neinvazivă sonor sau spaţial faţă de cei din jur şi o toleranţă faţă de inerentele inconveniente de ordin vizual - dat de cei care circulă totuşi prin culoarul dintre scaune şi cortul principal - şi / sau auditiv, ca urmare a mediului obiectiv în care este amplasat spaţiul de concert. Nu trebuie să uităm că "intrarea liberă" se referă doar la accesul în spaţiul de concert şi nu este echivalentul "libertăţii de a face ce ai chef".
Nu am vorbit despre Ateneu, unde au fost deja Joshua Bell cu Academy of St. Martin in the Fields, Europa Galante cu Fabio Biondi şi nu numai pentru că acela concerte rămân pentru privilegiaţi şi ne fac să ne amintim din nou de replicile tuturor primarilor şi miniştrilor pe care i-am auzit de 25 de ani la conferinţa de presă a festivalului şi care toate vorbeau despre faptul că Bucureştiul merită o sală de concerte adevărată, a zilelor noastre, alta decât cele mai "recente" construite în plin comunism, respectiv Sala Palatului şi Sala Radio. Dar despre asta vom mai scrie mult timp de aici înainte, dacă nu vom prefera să tăcem.
(foto: Cătălina Filip şi Alex Damian)
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..