Se vorbeşte de câteva ediţii despre Bucureştiul Creativ, o serie de evenimente nonformale care a fost lansată în urmă cu câţiva ani, fenomen care creşte, se extinde cu tot felul de lucruri interesante pentru publicul tânăr de adolescenţi şi cu puţin peste 20 de ani, care vrea neapărat ceva deosebit, ceva neconvenţional.
Trec în fiecare zi pe lângă instalaţia de viori din parcul Ateneului Român, foarte atractivă vizual. De undeva apare şi sunetul, iar diverse persoane se aşază în faţa lor şi dirijează. Este o senzaţie de eliberare pentru cine o face, este plăcut pentru cine vede. Este foarte important pentru a atrage tinerii către muzica clasică să produci astfel de happening-uri, event-uri, instalaţii vizuale - cum era ceea ce am văzut în serile trecute în parcul Ateneului.
Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că există o disproporţie în privinţa afluenţei publicului la concerte, deoarece la cele la care afişul nu este chiar de top sălile nu mai sunt pline, deşi biletele sunt uneori vândute într-o proporţie semnificativă. Am remarcat de exemplu la Ateneu, la ora 17.00, la primul concert al Filarmonicii Cehe dirijate de Cristian Măcelaru, sala era doar pe jumătate plină. Problema abonamentelor neonorate există şi e greu de rezolvat, pentru că lumea îşi cumpără abonamente în acele zeci de secunde, în acele câteva minute care trec de când se pun în vânzare acestea, la un moment dat, prin primăvară şi apoi constată că nu pot veni la toate concertele. În acelaşi timp, un abonament fiind constituit dintr-un singur bilet, valabil la toate concertele, sunt de înţeles şi cei care şi le-au cumpărat: nu-ţi vine să îl dai unui coleg care a doua zi uită să ţi-l aducă la serviciu şi nu mai poţi să mergi tu... însă, concret, în săli apar astfel de situaţii care, din punct de vedere vizual, pentru artişti, pot reprezenta un fenomen demotivant. Nu ştiu care ar fi soluţia, dar probabil că ea există pe undeva şi aşteaptă să fie identificată.
Un alt aspect ce subzistă, cel puţin la Sala Palatului, sunt aplauzele care apar te miri când. M-am alăturat celor care au zâmbit sau chiar au pufnit în râs când undeva prin mijlocul Simfoniei a IX-a de Beethoven, pe o pauză generală, s-au iscat nişte aplauze care s-au amplificat chiar în mijlocul piesei, fără niciun fel de motiv sau "scuză"... Iată că apar şi situaţii de genul acesta. S-a făcut şi un instructaj în acel supliment al ziarului România Liberă care se editează în fiecare zi de luni până vineri, un instructaj de o pagină despre ce să faci şi ce să nu faci în sala de concert. Foarte util. Cine consideră că este jignit să treacă mai departe, cine nu, să citească şi să se orienteze după ceea ce scrie acolo. Cred că este important să revenim asupra acestor aspecte, pentru că odată cu depăşirea lor, avem senzaţia că alături de noi se naşte un public nou.
Dar să trecem la muzică şi să spicuim câteva momente. La această ediţie a revenit la Bucureşti o orchestră americană, care a fost şi acum doi ani - Pittsburgh Symphony Orchestra. A revenit cu două concerte foarte interesante, sub bagheta lui Manfred Honeck, oferindu-ne două versiuni excepţionale ale Simfoniei a VI-a "Patetica" de Ceaikovski şi a Simfoniei I de Mahler, în care a etalat un rafinament timbral şi de nuanţare aşa cum nu auzi frecvent în sala de concert. Am uitat cu toţii că este vorba despre concerte amplificate - de altfel sonorizarea a fost impecabilă la Sala Palatului până acum. Fenomenul la care am asistat a fost cu atât mai spectaculos cu cât în prima seară avionul a întârziat şi muzicienii au ajuns direct de la aeroport pe scenă, publicul aşteptându-i o oră, situaţie care nu i-a împiedicat să cânte fabulos, cu o responsabilitate faţă de actul artistic aşa cum, din păcate, nu întâlnim prea des pe scenele noastre. Solistul primei seri, baritonul Matthias Goerne, în ciclul "Cornul Fermecat al băiatului" de Mahler, ne-a oferit o versiune de disc a celebrei lucrări mahleriene, cu o profundă înţelegere a textului muzical şi poetic.
Piaţa festivalului, pe de altă parte, a fost arhiplină aproape în fiecare seară, un moment de vârf fiind cel în care a cântat Alexandru Tomescu - solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio - într-un proiect de trio alături de Omar Massa - bandoneon şi Sânziana Mircea - pian. Alexandru Tomescu a făcut ca piaţa să devină neîncăpătoare chiar şi într-o seară de miercuri, aşa cum s-a întâmplat şi la concertul ansamblului Violoncellissimo condus de Marin Cazacu, cu un program foarte popular compus doar din piese celebre, adaptate pentru ansamblu mare de violoncelişti. E extraordinară atmosfera în piaţă. Iar culminaţia a fost duminică, în seara de închidere avându-i ca solişti pe tenorii Andrei Lazăr, Marcel Pavel şi Vlad Miriţă când personal cred că au fost peste 4.000 de persoane în piaţă şi în preajma acesteia Sunt persoane pe care le-am văzut în fiecare seară acolo, fie că a fost mai cald, sau mai răcoare. Este un fenomen care sperăm să dureze cât mai mult şi să atragă lumea şi în serile ce urmează până pe 24 septembrie 2017, seri în care nu vor mai fi concert live, dar vor reveni proiecţiile pe ecrane ale concertelor din Sala Palatului.
Şi să încheiem cu o invitaţie la concertele de muzică nouă de la Sala Radio, interesante mai ales pentru publicul tânăr şi curios. Invitaţie făcută chiar de directorul festivalului, Mihai Constantinescu: "Există această serie de muzică a secolului XXI ce a apărut din dorinţa maestrului Jurowski de a invita 30 de compozitori cântaţi în afară şi necunoscuţi la noi. Aceşti compozitori vor veni fizic la Bucureşti, pentru că aceste concerte vor fi prezentate cu participarea compozitorilor, ce vor lua parte după terminarea concertelor la un forum. Forum ce a fost coordonat ca tematică de maestrul Dan Dediu şi la care vor participa alături de invitaţii speciali pe care îi avem şi în concerte tineri compozitori. Se vor da nişte burse pentru tinerii compozitori care vor să participe la aceste discuţii, burse ce constau în asigurarea cazării pe perioada forumului, participarea la concerte etc. Încercăm cumva să deschidem această uşă a muzicii contemporane, ruginită în acest moment. Pentru că ceea ce s-a făcut până acum la noi în ţară, părerea mea, nu s-a făcut în avantajul muzicii contemporane, ci într-un anumit gen de "heirupism", pentru a zice că facem ceva. Însă eu cred că am făcut mai mult rău muzicii contemporane prin ceea ce am prezentat până acum, prin izolarea ei şi prin faptul că s-a ajuns ca la aceste concerte de muzică contemporană să fie mai multă lume pe scenă, decât în sală. Facem tot posibilul să avem public la acest festival şi la această secţiune. Există şi o deschidere specială din partea Radioului şi din partea altor instituţii media de a promova această serie. Se face şi o colaborare cu Universitatea Bucureşti, Facultatea de Matematică, este prezentată pentru prima dată o expoziţie intitulată "Matematică şi muzică". Este un lucru interesant, pe care îl găzduieşte Sala Radio. Problema muzicii contemporane nu este numai o problemă românească, este o problemă internaţională. Nu putem să ne aşteptăm să fie la concertele de la Sala Radio o sală plină de 900 de locuri, dar sperăm ca lumea care va veni să vadă, să audă şi să constate că muzica contemporană are şi alte valenţe, aspecte necunoscute, pe care noi tocmai prin prezentarea atât de diversă a repertoriului acestor concerte încercăm să o descoperim şi să o prezentăm publicului. Vor fi prezenţi oameni foarte cunoscuţi în afară, am insistat pe ideea ca ei să participe personal la aceste concerte. Iar o mare parte dintre ei vor merge şi în ţară. Este un repertoriu pe care noi îl propunem orchestrelor din ţară, tocmai pentru a da această posibilitate şi altor ansambluri: să vadă ce înseamnă muzica contemporană. Nu ştiu dacă vor avea altă ocazie să cânte muzică contemporană de acest gen."
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..