Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara, TESZT, 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aşa s-a (pă)călit istoria: mituri, basme, poveşti... - TESZT, 2018 (Ziua III)


mai 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spre lauda celor care s-au ocupat de acest proces dificil prin excelenţă (şi lesne contestabil, de către cârcotaşi, pe considerente absolut subiective, adică personale) selecţia oficială a Festivalului timişorean TESZT 2018 a adunat, în cea de-a treia zi (22 mai 2018), două spectacole foarte diferite ca gen, dar omogene în viziune. Căci în asta constă principalul lor atu: prin alegorie şi parabolă, prin proiecţie imaginativă sau chiar prin extensii speculative (în fond, inevitabile, când vine vorba despre vibraţia artistică), cele două reprezentaţii au avut, fiecare, câte ceva de transmis, de comunicat celor care le-au urmărit. Nu e puţin lucru, mai ales într-o zodie tot mai pornită pe calea (deloc luminoasă) a destructurării cu orice preţ şi, uneori, cu orice mijloace. De ce? De-aia... când nu te prea mai ţin puterile imaginative şi simţi că te bântuie epuizarea şi sterilitatea creatoare, începi să demolezi, să suceşti, să cauţi imposibilul, dublul, negativul. Totul e să arunci cu noutatea-n Dumnezeu; să nu care cumva să se plictisească cineva... pe lumea asta, dar şi pe cealaltă.

Totferi este, aşa cum se declară din pornire, un mister. Unul teatral, desigur, conceput (text şi regie) de Kárpáti Péter, la Trafó / Trupa Secretă (fireşte!), o producţie Füge, Budapesta. Misterul cu pricina se sprijină pe un trecut incert, oricând tentant şi greu de contrazis - cel puţin în lumea creştină. Cică Isus Christos, însoţit de Sfântul Petru, ar colinda (bineînţeles că incognito) prin oraşe şi sate, vizitându-i, binecuvântându-i şi ajutându-i, miraculos, pe cei săraci, buni, amărâţi. Aşa cum subliniază prezentarea spectacolului, "pretutindeni în moştenirea culturală europeană se găsesc nenumărate variaţiuni ale acestor poveşti". Corect. Una a bântuit şi prin spaţiul românesc, inspirându-l pe Creangă al nostru să-şi bazeze, pe ea, faimoasa (dar deloc smerita) Poveste a poveştilor: "Amu cică era într-un sat un ţăran. Şi ţăranul acela a ieşit odată în ţarină să samene nişte păpuşoi. Şi cum sămăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe acolo Hristos şi cu Sfântul Petrea. Hristos să nu tacă molcum şi să-şi caute de drum? Da ce sameni acolo, om bun? întreabă el. Ia, nişte p... samăn, răspunse ţăranul cu obrăznicie. P... ai zis că sameni, p... să dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind sămănătura cu amândouă mânile, şi apoi se tot duse în drumul său împreună cu Sf. Petrea".

În varianta budapestană, legenda se arată prelucrată mai cu măsură, mai încheiată la unii nasturi - pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. De altfel, traducerea în engleză a numelui pe care-l poartă personajul este Tomfairy: fairy desemnând, în traducere, fie o zână, fie un gnom, fie ceva feeric, imaginar sau năzdrăvan. Christosul, jucat de Fekete Ádám, are câte ceva din toate aceste accepţii; el seamănă, ca prezenţă, mai curând cu Woody Allen, într-o ghiduşă blasfemie (artistică!) pentru cei mai des duşi la biserică şi mai rar la teatru.

Miracolul se va produce, în casa unor oameni săraci, fără speranţă, dar milostivi (mai cu voia lor, mai cu voia Mântuitorului), copilul aşteptat să se nască, printr-o minune, ca să salveze lumea de Anti-Christ (altă legendă!) fiind, în cele din urmă, o... fată. Curat corectitudine politică, amestecată cu atotcuprinzătorul post-modernism, nu? De la motivele poveştilor din folclorul maghiar tradiţional, la o eventuală Jeanne d'Arc, Ecaterina cea Mare sau.... Ecaterina Teodoroiu? Că, dacă-i bal, bal să fie... cu intrarea liberă!

În cheia unui "teatru sărac" (de la polonezul Grotovski citire), adică utilizând câteva mijloace de recuzită simplă şi un decor minimal, reprezentaţia a stârnit admiraţia efervescentă a publicului vorbitor de limbă maghiară. Personal, nu am găsit motive de cine ştie ce amuzament dar, probabil, vina îmi aparţine mie şi traducerii. Mi-am adus aminte că, acum vreo 40 de ani, am văzut la Tg. Mureş un Nea Mărin miliardar cu subtitrare, la care beneficiarii traducerii nu prea pricepeau ce-i de râs la poantele olteneşti ale lui Amza Pellea. Una peste alta, însă, spectacolul budapestan s-a bucurat de aprecieri, confirmând şi onorând invitarea sa în prestigioasa manifestare. De altfel, întrebările (mai puţine) şi explicaţiile (mai multe) care au animat dezbaterea post-festum au durat... aproape cât toată reprezentaţia propriu-zisă.

Tempus fugit este un spectacol eminamente coregrafic - emoţionant, grav, profund, făcut în Germania, de o coregrafă cu nume grecesc: Toula Limnaios (Tanti Globalizarea nu putea lipsi!). Ca în orice reprezentaţie care nu a ajuns, încă, de notorietate culturală, imaginea de ansamblu îşi asumă primul sistem de semnalizare: vizual. Testul este trecut cu brio, oglinda scenei reflectând şapte dansatori care evoluează unitar, fluent, dar surprinzător în traiectoriile şi trăirile lor emoţionale. O muzică ce decurge din zgomote ciudate şi se interferează, uneori, cu ele, ritmează şi dirijează evoluţiile grupului de balerini. De aici poate începe, prin rezonanţă, acea consonanţă ideatică şi de vibraţie comună. Personal, cred că dansul şi muzica (instrumentală) nu pot fi turnate în şi explicate prin cuvinte, decât printr-un (ne)delicat proces de siluire criticologică; cum spune Psalmul lui Arghezi: "Vreau să te pipăi / Şi să urlu / Este!". Coregrafia Toulei Limnaios emoţionează, categoric, trimiţând spectatorul cu gândul... spre ce vrea el, dacă îi place şi, pornind de la această condiţie sine qua non, se identifică, la nivel senzorial şi intelectual, cu ceea ce se petrece pe scenă. Mie, povestea dansată mi-a sugerat o evoluţie vitală prin efort, disperare, bucurie, spaimă, deznădejde, curaj, resemnare. Adică viaţa însăşi. La conferinţa de presă care a încheiat seara, Toula Limnaios vorbea şi despre pierderea copiilor (eu aş fi citit "copilărie, inocenţă"), şi despre massele de imigranţi islamici invadând plajele greceşti pentru a o urma în Germania. Desigur, explicaţiile pot completa, chiar lumina anumite intenţii. În cazul de faţă, ele au fost binevenite în clarificările pe care orice spectator normal (adică fără să fi venit la teatru îmbrăcat cu certitudinile de acasă) le încearcă în faţa mirajului abstract la care îl fac părtaş muzica, dansul şi ideile...




 Toate articolele despre Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara, TESZT, 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Bogdan Burileanu


Alte articole

 Game... set... match... - TESZT, 2018 (Ziua VIII), Bogdan Burileanu
 Provocări. Experimente. Originalitate... - TESZT, 2018 (Ziua VII), Bogdan Burileanu
 Balkani au fost, Balkani sunt încă şi-or fi.... - TESZT, 2018 (Ziua VI), Bogdan Burileanu
 Eroi, erori, orori... - Dancer in the Dark şi Clasa noastră la TESZT, 2018 (Ziua V), Bogdan Burileanu
 Exerciţiu de admiraţie - Oraşul nostru la FestCo, 2018, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara, TESZT, 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer