Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Oraşul nostru

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Exerciţiu de admiraţie - Oraşul nostru la FestCo, 2018


mai 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dramaturgul american Thornton Wilder şi-a câştigat unul dintre cele trei Pulitzer din carieră pentru piesa Our town, publicată şi jucată în premieră absolută în 1938. Textul spune povestea vieţii în orăşelul american imaginar Grover's Corners din primul deceniu al secolului trecut. Pe scena unui teatru la fel de imaginar, directorul invită, pe rând, oameni simpli din acea epocă să vorbească despre propriile lor experienţe, despre dramele, visele, iubirile, căsătoriile, plecările, venirile, naşterile, morţile ce compun, peste tot pe lumea asta, viaţa unui oraş.

Regizorul Cristian Ban a adaptat textul pentru Arad şi a montat la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Oraşul nostru, spectacol nominalizat la cea mai bună producţie a anului 2017 în cadrul Galei UNITER 2018. În mai 2018, oraşul lor a ajuns şi în oraşul nostru, în Bucureşti, fiind găzduit de Sala Nouă a Teatrului de Comedie în cadrul festCO 2018.

Nouă actori. Să-i numim, împreună cu rolurile lor: Ioan Peter (Regizorul), Alex Mărgineanu (Eugen), Cecilia Lucanu-Donat (Margareta), Angela Petrean-Varjasi (Celia), Ştefan Statnic (Doctorul), Dorina Darie-Peter (Maria), Roxana Sabău (Lăptăreasa), Robert Pavicsits (Lăptarul), Călin Stanciu (Arthur).


Actorii produc live coloana sonoră a spectacolului. Când unul dintre ei bea lapte, el doar mimează acţiunea. Zgomotul dopului care se deschide, al sticlei care se înclină, al laptelui care se izbeşte de pereţii paharului şi, mai apoi, al plescăitului satisfăcut e produs de colegii săi, aşezaţi pe scaune, în jurul scenei, printre spectatori. Aşa a fost la Wilder, aşa a rămas la Ban. Ca şi cum acţiunile, personajele, nici n-ar exista, ca şi cum doar noi, spectatorii, la teatru, ni le-am imagina.

Actorii joacă mici fragmente din vieţile concetăţenilor lor de acum un secol. Fragmentele sunt unite de explicaţiile oferite de Ioan Peter în rolul Regizorului întregii întâmplări. El ne vorbeşte nouă, spectatorilor, dar şi lor, personajelor. Îi încurajează să îşi spună povestea.

Spre final, când cei mai mulţi vor fi luat deja loc pe scaunele dintr-o altă lume, Regizorul însoţeşte, cu empatie, drag şi înţelepciune, zadarnicele eforturi ale Margaretei de a se întoarce. La părinţi, la iubit, la copilărie, la primii paşi. Ca un mic zeu care înţelege, dar nu poate interveni, Regizorul cuprinde într-o privire şi un zâmbet amar ce ne-am putea spune privindu-ne într-o oglindă în care am căuta semnele tinereţii apuse.

Farmecul nebun al micii bijuterii arădene e că fiecare spectator intuieşte prea bine ce va urma, dar nici unul nu îşi poate refuza plonjarea în oceanul de emoţie pe care cei nouă actori îl stârnesc la fiecare reprezentaţie.

Şi-apoi, ce nebunie este, până la urmă, ca în dezolantul peisaj al discursului autoreferenţial românesc (îmbibat de negativism, orbire, blazare, mioritizare), să descoperi tandreţea pentru un oraş, grija pentru detaliile istoriei lui, ironia caldă pentru defecţiunile lui, solidaritatea oamenilor cu destinul spaţiului pe care îl locuiesc! În plină epocă a discursului tembeloid despre sistemul / statul paralel care nu ne lasă, mă-nţelegi, să progresăm, trupa arădeană ne învaţă, cu eleganţă şi discreţie, ce va să zică fericirea de a asuma geografia, poveştile şi visele spaţiului numit acasă.

Spectacolul curge în ritm captivant. Ajută atât dinamica actorilor, cât şi elementele plurivalente de scenografie propuse de Cristina Milea. Graţie light design-ului cutezător al lui Lucian Moga, nunta Margaretei cu Eugen ne este înfăţişată ca un film mut, o comedie în stil Stan şi Bran rulată pe repede înainte. Melancolia, nostalgia, stropii de melodramă sunt atent mixaţi cu scenele în cheie ironică şi cu umorul de situaţie.

Oraşul nostru e ceea ce se poate numi un spectacol-medicament pentru o societate bolnavă de neîncredere, în sine şi în semeni, vizitată de intense puseuri depresive. Decât să se caute cheltuirea bugetelor culturale ale anului centenar pe găunoase manifestaţiuni cu iz de cenaclu expirat, mai bine s-ar programa o stagiune itinerantă a spectacolului arădean. S-ar putea observa la ieşirea din teatrele şi casele de cultură vizitate de Oraşul nostru o seamă de oameni care îşi privesc urbea şi concetăţenii ca şi cum i-ar vedea pentru prima dată.




 Toate articolele despre Oraşul nostru
 Toate articolele despre Festivalul Comediei Româneşti (FestCo) 2018
 Toate articolele despre Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara, TESZT, 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Istoria unui oraş este istoria locuitorilor săi - Oraşul nostru la Tranzit Feszt, Satu Mare, 2018, Răzvan Rocaş
 Istoria mică, pe o scenă mare... - Oraşul nostru la TESZT, 2018 (Ziua IV) şi FestCo, 2018, Bogdan Burileanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer