Acest concert cu intrarea liberă s-a adresat în primul rând celor care nu au văzut-o şi respectiv ascultat-o pe viu niciodată, ci doar auziseră că ar exista o mare cântăreaţă, românca Angela Gheorghiu. Spectacolul a avut loc la concurenţă cu concertul de la Sala Mare a Palatului din cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" susţinut de Filarmonica della Scala dirijată de Riccardo Chailly solistul serii fiind violonistul Julian Rachlin.
Am ales Marea Piaţă. Intrând în spaţiul de concert, am fost întâmpinat de o scenografie mirobolantă, prilej cu care am avut senzaţia că sunt la un concert cu André Rieu, adică a unui artist - produs de marketing, împachetat printre altele cu o spectaculoasă poleială vizuală. Am avut privilegiul să pot accede într-un sector plasat mai aproape de scenă. Scenografia 3D s-a însufleţit, luminile s-au aprins într-o cromatică intensă, "de mare eveniment", instrumentiştii au intrat şi a început o proiecţie care descria o textură, un mediu vizual pe care chiar dacă nu l-am putut relaţiona cu muzica interpretată pe parcursul serii, contura o ambianţă fastuoasă. Sunetul a avut doar în anumite momente calitatea pretinsă de prestigiul invitaţilor, pe parcursul concertului ameliorându-se semnificativ.
Introducerea orchestrei s-a încheiat şi a apărut pe scenă EA! Angela Gheorghiu, Diva absolută a României în ceea ce priveşte arta lirică. Aici închei prima parte a relatării, pentru că Angela Gheorghiu a început să cânte şi toate cele de mai sus nu au mai contat.
Nu pot descrie glasul, culoarea vocală unică a Angelei Gheorghiu. Cred însă că defineşte cel mai bine ideea de mare artist liric a cărui valoare transcende timpul, asemenea marilor nume, precum Callas sau Pavarotti. O amprentă sonoră care îi aparţine numai ei. Este EA de la primele sunete, iar ceea ce urmează dă acea indescriptibilă senzaţie de unic.
Publicul care a dorit să vadă şi să audă pe viu o Mare Cântăreaţă de Operă şi - chiar dacă amplificat - să-şi facă o idee de ce va să însemne O Mare Voce, a avut ocazia să o facă!
Pentru că în concertul pe care Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB l-a oferit cetăţenilor Bucureştiului, Angela Gheorghiu a dat proba nu doar a artei sale la cel mai înalt nivel, ci şi dovada unei mari iubiri pe care o are pentru publicul din România. În actul său scenic a dat totul şi acest lucru - chiar dacă poate nu a fost perceput pe loc - s-a simţit din primul până în ultimul rând al Marii Pieţe.
O a doua mare bucurie - pentru cunoscători nu şi o surpriză - a venit din partea tenorului Teodor Ilincăi, un partener care a strălucit cu putere alături de Divă. O mare şansă şi un motiv de mândrie să fim contemporani şi să putem admira doi cântăreţi români de o asemenea valoare.
Pe lângă repertoriul clasic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu a fixat noi repere, dat fiind contextul acestui concert popular, este de aplaudat disponibilitatea şi consecvenţa cu care promovează piese celebre ale repertoriului pop românesc al anilor '70 - '80. O muzică cu rezonanţe încă adânci în rândul publicului românesc, care în noi aranjamente - în cazul de faţă excelent realizate de pianistul şi compozitorul Andrei Tudor - capătă astfel o nouă viaţă. Cu acest gen de repertoriu cred că Angela Gheorghiu şi Teodor Ilincăi au reuşit să întindă acea punte care să creeze absolut necesara legătură cu un public care în majoritatea covârşitoare nu include niciodată repertoriul liric în preferinţele personale.
Nu mi-a părut rău că am fost în Marea Piaţă. Cred că pentru organizatori mesajul real al forţei artistice a protagoniştilor serii este cel al unei încrederi mai mari, în viitor, în ceea ce priveşte forţa lor de seducţie a operei asupra publicului. O forţă reală, care vine din zona înaltă a valorilor estetice şi artistice şi care de cele mai multe ori nu are nevoie de efecte vizuale, indiferent cât de "la modă" sunt acestea.
Angela Gheorghiu s-a dovedit a fi, din nou, în văzul întregii lumi - conform statisticilor în jur de 14-15.000 de spectatori - o Mare Artistă, o Femeie Frumoasă, o Divă!
Angela Gheorghiu şi Teodor Ilincăi ne-au făcut, pe româneşte, fericiţi!
