martie 2018
Articole diverse
Lampio şi grăuntele de lumină este o poveste delicată şi plină de sensibilitate, o istorie originală, adaptată şi dramatizată pentru copii, în regia lui Tony Adam, dramatizată de Victoria Pătraşcu şi cu o scenografie semnată de Cristian Marin. Îşi dă concursul corpul de balet al Teatrului Stela Popescu, coordonat pentru acest proiect de cunoscutul coregraf Ioana Macarie. Spectacolele lunii martie 2018 prezentate de Teatrul "Stela Popescu" la Sala mică a Palatului Naţional al Copiilor, vor avea loc în zilele de 7 martie 2018 (ora 10), 10 martie 2018 (ora 11), 13 martie 2018 (ora 10), 16 martie 2018 (ora 10) şi 17 martie 2018 (ora 11).


Directorul general al Teatrului "Stela Popescu", Nicolae Pungă declara: "Lampio este primul spectacol pe care l-am văzut din repertoriul Teatrului Stela Popescu şi consider că este o carte de vizită convingătoare pentru publicul tânăr. În viitorul apropiat, teatrul îşi va extinde aria de adresabilitate, dar va păstra legătura cu publicul şcolar, care are atât de multă nevoie de o educaţie artistică de calitate."

"Înainte de fiecare spectacol mă gândesc la faptul că pentru unii acesta este primul contact cu teatrul. Ceea ce mă face să simt o responsabilitate uriaşă. Gândul că cei mai mulţi dintre copii o să rămână cu o amintire plăcută mă îndeamnă să tratez spectacolul cu şi mai multa importanţă. Iar adulţii au de câştigat un moment de sinceritate cu ei înşişi. Şi atât cât se deschid în legătură cu spectacolul, regăsesc în el un mesaj foarte simplu şi foarte puternic." declară Alex Ivănoiu, interpretul rolului principal din spectacolul Lampio şi grăuntele de lumină.


Lampio este un licurici care şi-a pierdut lumina. Nu ştie unde şi când, dar este convins că trebuie să o găsească. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumina? Şi uite aşa apar miracole, magie, prieteni, provocări, iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu îşi descoperă menirea în viaţă, pentru că el asta caută, de fapt. Micul Lampio este erou într-o poveste terapeutică despre curaj, determinare, talent şi descoperirea propriei valori. Este un spectacol care trebuie văzut cu sufletul, locul în care oamenii trăiesc cele mai mari transformări. Alături de Lampio veţi cunoaşte şi alţi licurici, dar şi pe monstrul deznădejdii şi pe uimitoarea Hope, pasărea speranţei. Esenţiale sunt, însă, lecţiile de viaţă pe care fermecătorul nostru prieten, Lampio, trebuie să le înveţe ca să ajungă în Cetatea Viselor, locul unde poate afla care îi este menirea.

Lampio şi grăuntele de lumină inspiră, înalţă şi schimbă. Copiii îşi vor găsi un nou supererou care reuşeşte să-şi atingă scopul prin cunoaştere şi perseverenţă. Lampio este în fiecare dintre noi şi oglindeşte căutările noastre, ale tuturor. Iar deviza sub care se petrec toate acestea este: "Poţi străluci doar atunci când faci ceea ce îţi place cu adevărat!"

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus