decembrie 2017
Nevoia de eveniment este parcă mai acută în marile oraşe ale ţării, altele decât Bucureşti, iar managerii din instituţiile de cultură importante ale acestora au fost nevoiţi la acest final de an 2017 să facă tot felul de "minuni" pentru a compensa situaţia financiară delicată, care i-a pus în situaţia de a nu avea premiere semnificative.

Un exemplu este Opera Naţionala Română Iaşi (ONRI), care a optat la începutul lunii decembrie 2017 pentru o reprezentaţie inedită, premieră pentru 2017, cu Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni în regia lui Fritzdieter Gerhards şi Pagliacci de Ruggiero Leoncavallo, a cărui regie o semnează Anda Tăbăcaru-Hogea. Ambele sunt producţii mai vechi, refăcute pentru a putea fi jucate într-o formulă mai proaspătă, în diptic, sub bagheta lui Ciprian Teodoraşcu. "Am repus în scenă o reprezentaţie mult dorită de public. Faptul că se va juca pentru prima data în 2017 ne creează emoţiile unei premiere. În ultima perioada s-a repetat intens, s-a lucrat intens şi suntem optimişti că spectacolul va fi un succes.", declara Cosmin Marcovici, manager interimar al operei înaintea reprezentaţiei. De altfel, spectacolul s-a jucat cu casa închisă, biletele fiind epuizate în ziua în care au fost puse în vânzare şi a fost cu adevărat un succes.

În Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni, pe afiş s-au aflat Santuzza - Simona Titieanu (debut), Turiddu - Răzvan Săraru (Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa), Mamma Lucia - Maria Macsim Nicoară, Alfio - Jean Kristof Bouton (debut), Lola - Florena Radu (debut). A fost o distribuţie omogenă, contribuţia orchestrei şi corului în întreaga ecuaţie sonoră, dar şi scenică, fiind esenţială. Am avut încă odată în Cavalleria Rusticana de la Iaşi, o muzică nu simplu de abordat, confirmarea faptului că sunt teatre lirice în ţară care au voci ce fac faţă unor partituri complexe, chiar atunci când nu îşi permit să aducă invitaţi celebri din străinătate.


Spectacolul Pagliacci de Leoncavallo beneficia de o regie mai proaspătă dar a fascinat publicul în primul rând prin nivelul distribuţiei şi de această dată locală, cu un singur invitat. Pagliacci a marcat trei debuturi, absolut remarcabile: Vasile Chişiu de la Opera Naţională Bucureşti în rolul Tonio, baritonul canadian Jean Kristof Bouton în rolul Silvio şi tenorul Andrei Fermeşanu în rolul Beppo. Cei doi eroi principali au adunat însă cele mai multe aplauze şi sufragiile publicului. Rolul Neddei a fost interpretat cu farmec şi perfectă stăpânire vocală de soprana Nicoleta Maier, care a reuşit să umple scena prin jocul actoricesc nuanţat şi strălucirea vocală. Recunosc că pentru mine revelaţia a reprezentat-o Cosmin Marcovici, pe care nu îl ascultasem până acum şi care a apărut în dificilul rol Canio, partitură cu atât mai dificilă cu cât cuprinde momente celebre pentru repertoriul liric al tuturor timpurilor cum este aria Vesti la giuba - exemplar construită vocal şi expresiv de Cosmin Marcovici sau replica finală "La commedia e finita" care va rămâne întotdeauna în memoria publicului mult după stingerea ultimului acord.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus