În deschiderea serii muzicale, am audiat Poemul Isis de George Enescu, compus în 1923 şi terminat de Pascal Bentoiu, care a realizat şi orchestraţia lui, în anul 1999, păstrând spiritul enescian. Proiectul muzical enescian, un veritabil Adagio simfonic, la care Enescu nu a mai revenit, a fost descoperit în arhivele Muzeului George Enescu din Bucureşti, în 1996. Poemul are afinităţi de substanţă cu alte lucrări ale lui Enescu precum: Vox Maris op. 31, Simfonia de cameră op. 33, Simfonia a III-a, cu cor, op. 21 şi cu opera Oedip op. 23. Poemul Isis este "o jerbă florală îmbibată de lumina şi puritate edenice picurate de vocalizele volatile ale corului de soprane"[1]. Isis este întruchiparea eternului feminin, a vieţii şi a căsătoriei, ceea ce Enescu voia să fie şi iubirea sa, pentru care el a devenit simbol al fidelităţii şi aşteptării chinuitoare, fiindcă Maruca (Maria Rosetti-Tescanu), muza sa inspiratoare, avea să-i devină soţie. Muzica poemului, prin trecerile armonioase dintre piano şi forte, sugerează un "un dans-ritual al preoteselor zeiţei Isis într-un templu ce a dăinuit mii de ani în bătaia soarelui"[2].
Interpretarea poemului Isis de către Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu, dirijate de Christian Badea, a excelat prin crearea unei anume transparenţe sonore, cu ajutorul multitudinii culorilor şi a emisiei foarte calitative sub aspect timbral. Corul feminin, fără a folosi text, a indus o stare de spirit bine adecvată. Am remarcat folosirea unei tehnici a sunetelor în valuri, o veritabilă pânză armonică extrem de fin brodată, fluctuând de la intensităţi sonore minime până la un arc cromatic plin de vitalitate. Impresionante au fost şi momentele în care sunetele harpei se combinau timbral cu cele ale celestei, peste care, precum un voal, se auzeau vocile sopranelor din cor. Solo-urile de vioară se înălţau sublim. Gongul din secţiunea finală pe un fond prelungit de sunete ale corului, lăsa deschisă confesiunea enesciană.
În continuarea serii muzicale de la sala Ateneului Român, publicul a ascultat Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 54 de Robert Schumann, solistă Dana Ciocârlie. A fost o adevărată sărbătoare muzicală. Câtă bucurie aduce în suflet o astfel de interpretare! Unicul concert pentru pian al lui Robert Schumann a fost terminat în 1845. Iniţial a existat doar o Fantezie pentru pian şi orchestră, scrisă în 1841. La cererea Clarei Schumann, soţia sa, în 1845, compozitorul a extins lucrarea cu un Intermezzo şi un Rondo, transformând-o într-un concert, devenit celebru, catalogat ca op. 54. Tema primei părţi, Allegro affettuoso, este construită pe sunetele do-si-la (C-H-A) transcrierea literală a numelui Clarei. Prima audiţie a concertului în la minor a avut loc la Dresda, la 1 ianuarie 1846, sub bagheta lui Ferdinand Hiller, având-o ca solistă chiar pe Clara Schumann. Opusul este străbătut de spiritul romantic, unde fluiditatea discursului muzical şi dialogul solist-orchestră se petrece mai puţin în stilul lui Liszt, care aşeza în prim plan virtuozitatea şi mai degrabă focalizând pe lirismul ideilor expuse. Contrastul dintre caracterul diferitelor motive muzicale reflectă tradiţionala opoziţie schumanniană cunoscută ca luptă a eurilor, dintre Eusebiu şi Florestan. Această linie lirică de compoziţie a fost urmată de Serghei Rahmaninov şi Edvard Grieg în concertele lor dedicate pianului.
Pianista Dana Ciocârlie este o solistă foarte îndrăgită a publicului de la sala Ateneului Român şi nu numai. Muziciana este o specialistă a partiturilor lui Robert Schumann (a înregistrat pe 13 CD-uri integrala opusurilor pentru pian de, fiind invitată anual, la Festivalul Internaţional de Pian de la Saint Ursanne, Elveţia, pentru recitaluri în cadrul Voyage avec Schumann.
S-a născut la Bucureşti, la noiembrie 1968, a studiat iniţial la conservatorul din oraşul natal, câştigând primul său premiu în anul 1990. Apoi, a studiat la École normale de musique din Paris, la clasa profesoarei Viktoria Melki (discipolă a lui Alfred Cortot). S-a perfecţionat la Conservatoire Nationale Superieur de Musique cu Dominique Merlet Georges Pludermacher. Apoi a beneficiat de îndrumările lui Christian Zacharias. A fost recompensată pentru talentul ei cu: Marele Premiu al Concursului Robert Schumann de la Zwikau, Premiul Special Sandor Vegh al Concursului Geza Anda de la Zürich, Premiul Young Concert Artist European Audition de la Leipzig şi Premiul Pro Musicis. Este laureată a unor fundaţii de prestigiu precum: Yvonne Lefébure, Nadia Boulanger şi György Cziffra. Pianista Dana Ciocârlie activează şi în domeniul muzicii de cameră, colaborând cu Cvartetele Talich şi Parisii, precum şi cu artişti de renume ca: Christian Zacharias, Philippe Bianconi, Anne Quéffelec, Laurent Corcia, Irina Mureşan, Gilles Apap, Nicolas Dautricourt, Marc Coppey, Alexander Kniazev, David Guerrier, Lawrence Forster, Yoav Talmi şi Frédéric Chaslin. Dana Ciocârlie a concertat în SUA, Canada, China, Japonia, Filipine, Indonezia, Europa. A realizat înregistrări la Casa de discuri L'Empreinte Digitale, Aparté, obţinând Premiul Choc Classica. În 2017 este numită Yamaha Concert Pianist. În prezent, este profesoară la Conservatoire National de Musique din Lyon şi la École Normale de Musique Alfred Cortot din Paris.
La Bucureşti, Dana Ciocârlie a cântat Concertul de Robert Schumann cu o trăire aparte, cu transformări ale stărilor sufleteşti mulate pe discursul muzical romantic. Am admirat sunetul ei deosebit de cizelat şi frazarea elegantă şi, pe alocuri, plină de pasiune. Cât de frumos a 'plonjat' în tonalităţile lui la, când minor, când major, apoi în sumbrul la bemol major în prima parte a concertului, Allegro affetuosso. Iar cadenţa solistică a rememorat sonor motivele variate, aducând o nouă strălucire. În cea de-a doua mişcare, Intermezzo, am surprins frumuseţea şi delicateţea cu care solista acompania tema expusă de partida de violoncel. În finalul concertului, Dana Ciocârlie a impresionat prin nobleţea melodică, culoare şi omogenitate a registrelor.
La cererea publicului, după aplauze îndelungate, Dana Ciocârlie a interpretat Noveletta nr. 2, din op. 21 de Robert Schumann.
În a doua parte a serii muzicale de la Ateneu, publicul a ascultat Simfonia nr. 7 în re minor, op. 70 de Antonin Dvořák, cântată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Christian Badea. Lucrarea a fost compusă în1885, la comanda London Philharmonic Society, şi cântată în primă audiţie la St. James's Hall din Londra, la 22 aprilie 1885. Este o simfonie tumultoasă, plină de eroism şi tragism. Dvořák era sub influenţa muzicii lui Brahms, însă temele sale cehe ţi-au pus amprenta asupra romantismului muzicii scrise. Însuşi compozitorul spunea despre mişcarea lentă a Simfoniei nr. 7, Poco Adagio, că "ceea ce este în spiritul meu este iubirea, Dumnezeu şi patria mea." Iar despre finalul simfoniei, Allegro, scria editorului său că "include o sugestie a capacităţii poporului ceh de a-şi arăta rezistenţa faţă de oprimarea politică."
Dirijorul Christian Badea are un extraordinar simţ al tensiunilor incorporate în muzică. Solicită interpreţilor o concentrare deosebită şi o energie imensă în emisia sonoră. Este vorba aici de o densitate şi o calitate timbrală de cuptor în care ard vase ceramice, unde smalţul se topeşte şi capătă străluciri şi culori vii. Puţini dirijori reuşesc, aşa cum o face Christian Badea, să convingă artiştii să treacă dincolo de linia căldicelului şi să emoţioneze auditoriul prin discursul muzical încărcat de sensuri. Cu cât rafinament a condus tema secundă a primei părţi, cea care se termină, neobişnuit pentru Dvořak într-un pianissimo sublim! Apoi, acele elemente de umor aduse de intervenţiile instrumentelor de suflat din cea de-a doua mişcare, au avut într-adevăr farmec. În Scherzo, amprenta bohemiană răsare imediat, iar Trio-ul aduce o oarecare liniştire. În finalul simfoniei, optimismul străbate fiecare idee muzicală, iar amplele unison-uri aduc chiar un aspect triumfal. Strălucitoare au fost intervenţiile trompetelor. Coda a adus şi unele conflicte tematice violente, conferind muzicii un puternic dramatism.
[1] Petecel-Theodoru, Despina -«Isis» o bijuterie sonoră pe scena Ateneului, articol în ziarul Adevărul din 18 septembrie 2013.
[2] Drăgoiu, Andrei - Enescu şi Prokofiev "executaţi" la rece de Russian National Orchestra. Festivalul lui Enescu, ziua a 3-a, articol pe site-ul HotNews.ro din 5 septembrie 2017.
https://de.wikipedia.org/wiki/7._Sinfonie_(Dvo%C5%99%C3%A1k)