Un film foarte bine făcut. Furia

Mai degrabă aş fi ales titlul 'Trufia' pentru filmul lui Radu Muntean. Pentru că Luca, personajul interpretat de Dragoş Bucur, nu este deloc furios. Gestul din finalul filmului, când ajunge să-l omoare pe şoferul violator, este un gest de furie. O furie aparent surprinzătoare faţă de atitudinea să de până atunci. Care se acumulează treptat în el pe măsură ce este agresat de o lume interlopă ce-şi dezvăluie brusc faţa.

Şi totuşi... Luca este un naiv? El crede că dacă apelează la mediul interlop să împrumute bani vă fi tratat cu indulgenţă? Nu ştim de ce a împrumutat 2000 de dolari. De ce a făcut asta de la un personaj din underground? Probabil nu putea îndeplini criteriile unei bănci. Numai că în cazul lumii interlope criteriile sunt şi mai dure. Gabonu îi cere scurt 3000 de dolari acum pentru cei 2000 de lună trecută. Şi dacă lucrurile s-ar fi oprit aici tot ar fi fost mai uşor. Luca trăieşte mai degrabă în această lume de dincolo de lumina zilei. Participă la curse clandestine de maşini. Are îndemânare, are orgoliu de a nu se lăsa înfrânt într-o cursă aranjată, drept care Gabonu îl taxează o dată în plus.

"- Deci... 3.000 datoria, banu' care ţi l-am dat în mânã. 2.000 cursa...
- Dar v-am zis de cursã...
1.000 deranjul, 1.000 daune morale,7.000 totalul. Sumã rotundã! E în regulã?"

În câteva ceasuri totul s-a schimbat. De-acum lucrurile capătă sensul de viaţa sau moarte.

"- Uite ce vã sfãtuiesc eu pe voi...Ştiţi ce-mi poate pielea, nu? Pânã mâine searã sã faceţi rost de toţi banii, ca sã nu vã tai sã vã dau la porci. Ca-n filmul ãla, Canibal...
- Hannibal.
- Sã-i corectezi pe mã-ta şi pe tac-tu! Ai înţeles? Da sau nu? Verificã pânã mâine searã sã facã plata. Dacã nu e, mã anunţi."

E naivitate la Luca? El nu ştia în ce mediu se învârte? La începutul filmului oricum asistă la o scenă de agresare a unui ziarist care încercase să facă o poză la un concert la care Gabonu se ocupă de organizare. Semnalele sunt limpezi. Şi totuşi, Luca ia lucrurile cu lejeritate. De aici până la fatalitatea de final el afişează o siguranţă pe sine care de fapt este o exteriorizare a trufiei. A trufiei de a se crede atât de abil încât să poată păcăli lumea interlopă. A trufiei de a crede că îşi poate permite jocul cu destinul. Al său dar, mai grav, al altora. Felie, partenerul său, este atras în vârtej de inconştienţa lui Luca. El simte deja pericolul care-i paşte de la cursa câştigată deşi trebuia pierdută.

"- Mai bine intrai dracu' într-un stâlp şi pierdeai!
- Calmeazã-te!
- N-aveam maşinã, da' nu ne lua nimeni glanda.
- N-ai vãzut cã mi-a luat ãla faţa şi mi-a spart oglindă? Am vãzut negru şi am uitat de chestia asta cu banu'.
- Nu ştiu, bã...Dacã la curul tãu nu te gândeşti, cã eşti inconştient, barem la mine sã te mai gândeşti.
- Aşa-i, mã. Bravo! Ştii ce? Treci tu de-acum încolo la volan.
- Ce sã conduc? Maşina e fãcutã praf. Repar-o tu, cã te pricepi.
- Ţi-e fricã, bãi...
- Normal cã mi-e fricã.
- Te căci pe tine de fricã.
- Da, mã cac pe mine."

Luca are aparenţă de înger dar în realitate este demon. Oricât ar fi de simpatic, greşeala de a ajunge la cheremul unui personaj precum Gabonu' este începutul unei alunecări spre infern. Alunecare în care Felie cade victimă, oricât ar încerca acesta să redreseze situaţia. Soluţiile de salvare imaginate de Luca frizează ilegalitatea şi de aici totul se cufundă după criteriul moralităţii. El nu are scrupule nici în raport cu prietenii săi. Ar înşela pe oricine spre a ieşi din impas.

Şi totuşi priveşte lucrurile cu nepăsare, cu o încredere nefirească în sine, desconsiderând pe cei care controlează lumea această de dincolo de normalitatea legală în care ne mişcăm majoritatea dintre noi. Dintre cunoscuţii lui nu mai sare nimeni să-l ajute cu bani. Probabil că deja fiecare dintre aceştia era deja păţit dintr-o relaţie cu el. Încearcă să vândă cu suprapreţ o maşină măsluită. Până şi cu Felie relaţia ajunge tensionată, ascunzând banii atâta vreme cât unul simte primejdia şi vrea să scape cuminte, pe când altul vrea să scape printr-un gest de isteţime. De fapt de trufie. Pentru că aruncă în joc şi sentimentele. Prietenia cu Felie este exploatată cu gest de şef.

Drama se naşte când speculează sentimentele Monei. Privind oamenii precum piesele de şah pe care le poate manevra cum vrea el, pe fata această întâlnită întâmplător o vede ca pe soluţia salvatoare. Minionă, cu părinţi pitici, este acea pereche potrivită pentru Copilul Minune. Surprinzând declaraţia lui despre aşteptarea unei prinţese, Luca speră să i-o plaseze pe Mona, doar-doar datoria să vă fi ştearsă. Ce contează ce ar zice ea? Nici o clipă nu-şi pune problemă ei, aşa cum nu-şi pune problemă altuia. O amăgeşte pornind de la o vagă imagine pe care o au unul despre altul din liceu. Aşezaţi la o masă, faţă în faţă, uiţi parcă de ceea ce fusese până atunci în film. Vezi doar un EL şi-o EA. Care fac primii paşi în a se descoperi unul pe altul în ceea ce au ei mai natural. Toată scenă lor de la bar este încântătoare. Filmată de aproape, cu jocul luminii, cu privirile lor şi cu zâmbetul lor, este o scenă care demonstrează că filmul românesc poate să ofere şi romantism. Efectiv pot să fie alte personaje, doi tineri care încep o idilă, departe de lumea infractorilor. De partea noastră, a celor care privim filmul.

Dorina Chiriac face un rol superb, cucereşte din priviri, din gesturi, din vocea cu care fredonează în noapte "Tu eşti femeia visurilor mele". Ea trăieşte în lumea normală, are încrederea pe care o acordăm de regulă celorlalţi ca noi. Doar că Luca e fără scrupule. O hărăzeşte ca preţ al unei achitări iluzorii de datorie. Amăgind-o. Chiar şi după ce Mona devine martora unei agresiuni mafiote, chiar şi după ce este urmărită o noapte întreagă de cel care vrea să şteargă orice mărturie, chiar şi după scenă lor de intimitate, Luca nu s-a clintit deloc din proiectul său de a o vinde. Mona trăieşte echilibrat în lumea vizibilă. Naivitatea ei poate fi numită aşa doar dacă răsturnăm valorile morale. Noaptea trăită la maxim, de la cochetăria primei întâlniri până la adrenalina goanei vulpe-vânător şi dăruirea din refugiul ei, nu o face decât să-i propună să plece din ţară, pierzându-şi urmă printr-un job pe un vas de croazieră.

Este mai naivă soluţia ei? Luca îşi vede de trufia lui şi surprinzător pentru câte se petrecuseră, persistă în proiectul său nebunesc de a o oferi pe tavă ca preţ al ştergerii datoriei. Nici când Felie, acelaşi sprijin prietenesc chiar şi în momentele dure, este omorât de recuperatori, Luca nu se opreşte. O duce pe Mona în faţa lui Gabonu. Numai că lucrurile nu se pot petrece după cum vrea Luca. El nu poate manipula totul aşa cum crede. Copilul răsfăţat al lui Gabonu şi-o doreşte. Este năruirea întregului eşafodaj. Este alunecarea decisivă. Este pasul spre crimă. Spre crime, când nici o evadare nu mai poate fi posibilă. Apa murdară nu-i scoate la un liman decât spre a ajunge la alt criminal. Spaţiul pierzaniei îi înghite. Totul din trufia lui Luca care crede că poate specula o lume. Ignorând orice urmă de regulă. Poate la început a fost naivitate. Subestimarea spaţiului underground. Supraestimarea propriei dexterităţi de a specula cu destine l-a pierdut. Violenţa criminală de final este apăsătoare.

Poate de aceea a fost filmată de la distanţă. Lasă spectatorul cu inima grea. Furia este mai degrabă a celui care priveşte. A celui care vrea să înţeleagă raţional. De ce? De ce dorind mai mult să nu ţină seamă de reguli? De ce să creadă că poate mereu să înşele destinul? Al său şi al celor din jurul său? De ce această irosire? De ce?

Furia. Un film foarte bine făcut. În care fiecare protagonist a jucat impecabile, de la Adrian Copilul Minune până la Bogdan Uritescu. Cu Dragoş Bucur mai degrabă în contre-emploi având în vedere chipul său nativ zâmbitor şi soft, cu Andi Vasluianu perfect în Felie, personajul înspăimântat de ceea ce presimte, dar mai ales cu Dorina Chiriac. Ea este cea care luminează filmul. Cadrele de la Carrefour sunt bijuterii. Fiecare fotogramă poate să vorbească de la sine despre o fată frumoasă şi pură. Care are un presentiment, "când te-am vãzut, am zis cã ãsta a venit sã facã mişto de mine", dar care nativ mizează pe bună credinţă. Se joacă, este încă liceana de la G de vorbă cu un băiat simpatic de la H. Se joacă, mizând pe maxim 5 secunde pentru gestul cuiva de a arunca ţigara, dar dorindu-l pasional pe Luca. Cu capul pe umărul lui, în ultimul tramvai care se retrage la depou, descoperind treptat că şi-l dorea încă din liceu.

"- Dacã ne-am fi întâlnit în 10 ani, ţi-ai fi amintit de mine?
- Cred cã da.
- De ce?
- Nu ştiu.
- Cã-s ai tãi pitici, cred...
- Ştii cã sunt oameni care-şi aduc aminte în amãnunt toate chestiile din viaţa lor?
- Da? Se poate.
- Nu, serios. Îţi zic eu. Dar io nu-mi aduc aminte nici mãcar ce-am fãcut în seara asta."

Scenele cu Luca şi Mona, din bar şi din tramvai, sunt cele mai frumoase scene romantice din filmul românesc de după 1989. Ar trebui să urmeze un film cu o poveste din lumea normală, o poveste de dragoste aşa cum Dorina Chiriac şi Dragoş Bucur au dovedit că se poate vedea şi într-o producţie românească.