În cel mai proaspăt film românesc ieşit pe ecrane, Furia de Radu Muntean, Dorina Chiriac interpretează rolul Monei, o tînără care doreşte să fie actriţă, dar o joacă pe Albă-ca-Zăpada în magazinul universal, care doreşte să plece din ţară şi susţine că ar fi în stare să plece oricînd, chiar şi cu un fost coleg de liceu (Dragoş Bucur) alături de care trece pentru o noapte prin nişte întîmplări periculoase. Am realizat interviul de mai jos cu cîteva minute înainte ca Furia să fie proiectat la DaKINO.
Se zice că nu mai eşti o tînără speranţă, ci o valoare confirmată.
Mă bucur că se zice. Eu sunt întotdeauna foarte speriată, dar mi s-a spus că frica e unul din ingredientele reuşitei. Că e bine să ai îndoieli şi să vrei tot timpul ceva de la tine.
Cine ţi-a spus asta?
Nişte mari actori, cum ar fi Horaţiu Mălăele sau Victor Rebengiuc. E vorba de capacitatea de a fi veşnic student, de a învăţa mereu. Asta te ţine.
Ţi-a plăcut să lucrezi cu Radu Muntean la filmul său de debut?
A fost o întîmplare fericită care a ţinut nonstop 30 şi ceva de nopţi.
Cu care ocazie ai învăţat şi să înoţi.
Radu şi Dragoş susţin că ştiam eu de undeva. Adevărul e că mi-e foarte frică de apă. M-am antrenat într-un bazin şi am sfîrşit agăţată în cîrca lui Dragoş într-o mlaştină la 3 grade Celsius.
Se poate vorbi de un nou val de regizori români? La actori e mai uşor.
Da, deşi un nou val de actori e creat întotdeauna în jurul unui val de regizori. Actorul are nevoie de regizori şi atunci tot ce se întîmplă apropo de actori sunt accidente. Ce se întîmplă bine, ca şi ce se întîmplă rău. Dar în momentul în care apare un soare, să zic aşa, în jurul căruia te poţi învîrti, atunci acest accident capătă dimensiuni de curent. Şi vorbesc de regizori cum sunt Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Radu Muntean. Am lucrat doar cu ultimul dintre ei, dar îmi doresc mult să lucrez şi cu ceilalţi.
Cum lucrezi un rol?
Nu e o glumă cînd spun cu atenţie.
Cum faci să fii atît de naturală şi de firească?
Trecînd prin foarte multe. Naturalul se fabrică, pentru că ce numim noi natural în viaţă nu e destul de puternic. Orice gest se fabrică. Intervine atenţia, dar în spate (obţinut în ani de antrenament) se află un bagaj ceva mai complex. E vorba de tot ce înveţi, dacă înveţi, în facultate, e vorba de ce furi de la alţii odată intrat într-un teatru sau într-o echipă de film.
Atenţie şi faţă de tot ce se întîmplă în jurul tău.
La absolut tot. Lucrul la un rol presupune atenţia la viziunea regizorală, la text, la biografia personajului, la acţiunea filmului. Dar în bagaj intră şi faptul că cineva te-a călcat pe picior în autobuz sau că la un moment dat ţi-a dat atenţie Lucian Pintilie.
Cînd se lansează filmul lui Lucian Pintilie în care joci din nou?
Cred că anul viitor. Din cîte ştiu, nu se va mai numi Cînd creierul iese afară din cap, ci Fade to Black.
Ce atuuri are Furia pentru a prinde la public?
Foarte multe. Eu spun în glumă: "Pentru că îmi place mie". Justific: îmi place pentru că are un ritm foarte alert, al acestei epoci, al acestei generaţii de tineri. E împănat cu tot felul de întîmplări amuzante, tensionate, are cascadorii. Conţine multe puncte de atracţie pentru marele public, dar vorbeşte despre tînărul de azi care, dincolo de glume şi artificii, e debusolat şi lipsit de repere.
Te identifici într-o oarecare măsură cu acest tînăr?
Nu, eu am avut noroc de cînd m-am născut. Am avut noroc de o educaţie anume acasă, apoi de o altă educaţie anume, cea a Sandei Manu din Academia de Teatru. Nu mă identific, dar nu pot să nu observ. Mă uit în jur şi văd foarte multă culoare, văd tineri rîzînd, dar tineri care n-au curajul (le e şi comod aşa) să se uite mai departe de următoarele două secunde. N-au învăţat să facă asta. Au fost crescuţi în viteză şi n-au fost băgaţi în seamă.
Trăieşti totul azi, pînă se termină banii.
- Deviza momentului a devenit "Scapă cine poate". Tinerii între 15 şi 25 de ani intră într-un vîrtej de întîmplări, totul e foarte bogat, în jur - multe lumini, multe muzici, locuri în care se întîlnesc. Dar dincolo de asta nu prea mai e nimic.
Ar fi un sfîrşit trist pentru interviu. Tinerii se maturizează, devin nişte blazaţi.
Da, cei mai mulţi. Uite, copilăria se termină azi pe la 10 ani. Pentru Amen, Costa-Gavras căuta o fată de 13-14 ani care să joace rolul Berthei Gerstein.
Te-a luat pe tine.
În cele din urmă am jucat eu. Ceea ce nu se ştie este că el a văzut foarte multe fete între 8 şi 14 ani, şi n-a găsit la nici una privire de copil. Toate aveau o privire matură, de om trăit, de om trecut prin nişte experienţe. Un copil n-ar trebui să fie aşa. Se întîmplă nişte lucruri. Pentru mine nu, eu am avut norocul să mi se întîmple cum a fost mai bine. Dar bine, poate şi lor le e bine aşa. Ce mă bag eu?