Lungmetrajele româneşti ies pe bandă. Autorul celui a cărui premieră are loc pe 29 noiembrie 2002, Furia, este Radu Muntean. La 31 de ani debutează în lungmetraj, după ce a realizat scurtmetraje, videoclipuri şi circa 200 de reclame (!). Cu o primă variantă de scenariu, el a cîştigat în 1999 concursul organizat de CNC, dar a fost preferată o a doua variantă, care a fost scrisă special pentru cei doi actori din rolurile principale - Dragoş Bucur şi Dorina Chiriac. Furia a fost întîi Joint, pe urmă Exit. S-a renunţat la cele două variante de titluri din raţiuni dramaturgice şi de marketing, considerîndu-se că Furia e mai percutant şi suficient de comercial. După ce şi-a făcut un nume în publicitate, Radu Muntean doreşte acum să-şi ocupe locul în seria tinerilor regizori care au deschis o nouă etapă în cinematograful de la noi, filmele lor fiind prezente la mari festivaluri, dar aducînd şi acasă publicul în săli. Furios atît cît trebuie, Radu Muntean este şi în interviul de mai jos, ca şi în film, direct şi tranşant.
Credeţi că faceţi parte dintr-o generaţie de (tineri) regizori?
Nu. Există nume care s-au lansat mai ales în acest an, dar nu există deocamdată o coerenţă a filmelor. Oricum, e bine că oamenii au început să facă film, că producătorii le-au lăsat bani pe mînă şi că ei n-au dezamăgit. Sper să nu dezamăgesc nici eu.
Cum v-a ajutat în film experienţa din publicitate şi industria videoclipurilor?
Mi-am făcut meseria timp de aproape 6 ani şi asta e mare lucru. Nu poţi face lungmetraj din prima, adică poţi, dar... Am experimentat mult în publicitate, am învăţat să mă exprim mai direct, mai puţin sofisticat, mi-au ieşit gărgăunii din cap.
Aţi avut gărgăuni?
Ca toţi studenţii de la Regie.
Şi cum sunt gărgăunii?
Sunt aşa: "Am intrat la ATF şi cam ăsta a fost apogeul vieţii mele. Nu mai am nevoie de nimic. Va trebui să fac totuşi filme peste filme, vor fi filme de autor la care nu trebuie neapărat să vină spectatori, dar care trebuie să ne placă mie şi unui grup de prieteni. Eventual facem filme ca Tarkovski sau ca Bergman". Cam asta e filosofia unui tînăr care intră la Regie-film.
De regulă cît te ţine?
În cazurile fericite, vreo 2-3 ani. În cele nefericite, toată viaţa, şi asta nu poate duce decît la ratare.
V-au ieşit gărgăunii lucrînd în publicitate?
Terminînd facultatea şi văzînd că lucrurile nu stăteau cum îmi imaginam: că o să ies şi toată lumea o să se repeadă să-mi dea bani pentru lungmetraj. Spuneam că n-o să fac niciodată televiziune, spoturi sau parade de modă şi le-am făcut pe toate. În 1996-1997 am făcut toate videoclipurile trupei Timpuri Noi, am lucrat şi cu Viţa de Vie, şi pe urmă am trecut în publicitate, unde viaţa e destul de dură. Dacă nu eşti bun, nu te ia nimeni a doua oară.
Dar, dacă eşti bun, nu poţi să uiţi că vroiai de fapt să faci film?
Dacă ai în tine dorinţa de a face film, ea nu dispare. Dacă nu şi e doar, aşa, o fiţă de facultate (că "dă bine" să spui că vrei să fii regizor de film), atunci dispare. Pentru mine e mult mai frumos să fac film, deşi financiar vorbind filmul e o catastrofă în comparaţie cu publicitatea.
La 31 de ani vi se pare că debutaţi tîrziu sau devreme?
Nu exact cînd trebuie. Mi-ar fi plăcut să debutez la 25 de ani. Cîştigasem pe atunci un concurs CNC cu un scenariu făcut pentru Divertis, dar am ieşit repede din combinaţie, dîndu-mi seama că producătorul habar n-avea de cinema şi de cum trebuie pregătit un film. A venit alt regizor şi au clacat cu toţii. Dar la 31 de ani e bine, nu e tîrziu. N-am stat degeaba.
Ce v-a învăţat facultatea de film?
Eu am făcut parte din prima generaţie de după Revoluţie. Eram 28 la Regie-film, în loc de 4-5, şi toate lucrurile erau bulibăşite. Cîţiva dintre noi am profitat şi am reuşit să facem filmele pe care le doream. Nu vreau să se supere nici un profesor de-al meu (n. red. - Radu Muntean a studiat la clasa prof. Stere Gulea, Laurenţiu Damian şi Ovidiu Bose Paştina), dar consider facultatea asta o unitate de producţie. Sigur că ţineam cont de ce spuneau profesorii, dar nici ei n-au fost genul care să ne impună ceva, aşa cum era pe vremuri (să iasă 20 de Elisabeta Bostan, 10 de nu mai ştiu ce ş.a.m.d.). Pînă la urmă, cine a vrut să facă filme a făcut. Acum nu mai ştiu cum sunt studenţii, dar în ultima vreme n-am văzut mare lucru. Şi nu înţeleg de ce nu ies la treabă, să facă publicitate sau televiziune. E loc pe piaţă. Suntem doar 2-3 care facem publicitate în mod regulat.
În Furia, un tînăr ajunge din greşeală în zona mafiei ţigăneşti. Trebuie să restituie o datorie, nu reuşeşte şi o porneşte pe o pantă care nu duce decît la un şir de crime. De ce aţi ales acest mediu?
Mi s-a părut reprezentativ pentru o anumită stare de spirit care pluteşte în aer în România zilelor noastre. N-am vrut să fac un film social, dar mi se pare că trăim într-un climat extrem de violent. Există o violenţă mocnită printre noi, şi ea ne asasinează la tot pasul: manelele, înjurăturile, compromisurile pe care trebuie să le facem. Am vrut să fac un film despre starea de spirit pe care mi-o creează traiul într-un asemenea environment. Acum 4-5 ani, cînd vedeam afişe cu Adrian Copilu\' Minune şi cu Vali Vijelie, rîdeam, dar nu-mi imaginam că acea cultură subterană, acea lume subterană avea să răbufnească şi să ne mănînce pe toţi.
Adrian Copilu\' Minune se joacă pe sine în film.
Da. N-am ce să-i reproşez. A fost foarte conştiincios.
Spuneaţi undeva că faceţi filmele pe care v-ar plăcea să le vedeţi. Ce filme vă plac? Ce regizori? Aveţi vreun model?
N-am un model, dar îmi plac foarte mult Kubrick (Portocala mecanică / A Clockwork Orange e filmul meu preferat), dar şi Bergman, şi Kurosawa, şi Bresson, şi Todd Solondz. Dintre români îi apreciez pe Pintilie, pe Daneliuc, pe Nae Caranfil, pe colegii mei tineri Cristian Mungiu şi Cristi Puiu.
Aveţi un proiect pentru filmul următor?
Am mai multe, dar anul ăsta am fost îngrozitor de ocupat cu publicitatea pe de o parte şi cu Furia pe de alta. N-am avut timp să scriu un scenariu şi de fapt nici nu mai vreau să-mi scriu eu scenariile. Nu cred că ăsta e punctul meu forte.
Care e reacţia pe care doriţi să o aibă spectatorii la filmul dumneavoastră?
Aş vrea să se gîndească la ce au văzut, mai degrabă, decît să se întristeze.