Concertul orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, care a avut loc la 1 februarie 2018, dirijat de David Giménez Carreras, a cuprins în program Uvertura Wilhelm Tell de Gioacchino Rossini, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în sol major, op. 25 de Felix Mendelssohn, solist Roberto Prosseda şi Simfonia nr. 7 în La major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.
Prima lucrare prezentată publicului de la sala Ateneului Român a fost Uvertura la opera Wilhelm Tell de Gioacchino Rossini, compusă în 1829. Opera Wilhelm Tell, este inspirată de imaginea eroului elveţian, simbol al luptei pentru libertate. După o legendă, Wilhelm Tell este portretizat ca un om al muntelui, voinic şi foarte curajos. Împreună cu fiul său cutreieră diferite zone, ajungând într-o localitate unde, din cauza mândriei sale, guvernatorul îl supune la o încercare înspăimântătoare: acesta aşază un măr pe capul fiului şi cere tatălui, vestit pentru felul în care mânuia arcul, să tragă o săgeată de la o distanţă de 80 de paşi şi să doboare mărul [1]. La cea mai mică eroare de ţintire, tatăl şi-ar fi ucis copilul. Deşi Wilhelm Tell reuşeşte, confirmându-şi celebritatea, el este condamnat la închisoare. Apoi, el scapă şi îl ucide pe Gessler cu o săgeată bine ţintită. Acest act este declanşatorul şi totodată, catalizatorul luptei care va duce la eliberarea elveţienilor de sub stăpânirea austriacă. Opera, în patru acte, este scrisă pe un libret de Etienne de Jouy şi Hippolyte Bis, după piesa de teatru omonimă, de Friederich Schiller. Premiera operei lui Rossini a avut loc la Paris, în data de 3 august 1929.
La Bucureşti, dirijorul David Giménez Carreras, care este frecvent invitat în România, a realizat o versiune plină de vervă şi umor a Uverturii Wilhelm Tell de Gioacchino Rossini. Solo-ul de violoncel a avut aceea expresie romantică în care intervalele arcuiau melodia într-un anume fel graţios, iar vibrato-ul colora sunetul, învelindu-i spectrul sonor cu armonice bogate. Am admirat intrările încărcate de tensiune ale instrumentelor de suflat. Paleta dinamică utilizată de interpreţi era una foarte variată şi adecvat dozată. Sunetul cornului englez aducea un aer calm, iar trilurile flautului animau discursul muzical. Toate contrapunctările, în formule ritmice conţinând triolete, confereau eleganţă şi fluiditate melodiilor rossiniene, atât de pline de inspiraţie. Celebra temă expusă ca un semnal alert de trompete şi acompaniat de instrumentele cu coarde, prin acele sprintene trăsături de arcuş saltando şi ricochet, au fost realizate cu o mare virtuozitate, în spiritul personajului principal al operei lui Rossini.
A urmat o cu totul altfel de muzică, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în sol major, op. 25 de Felix Mendelssohn, solist Roberto Prosseda. Lucrarea a fost compusă în 1831, în urma călătoriilor făcute de compozitor în Italia. Concertul a fost dedicat pianistei Delphine von Schauroth, pe care Mendelssohn a întâlnit-o la München în 1830 şi de care s-a îndrăgostit.
Chiar tema principală a primei mişcări, Molto Allegro con fuoco este o adevărate declaraţie de dragoste făcută prin intermediul sunetelor muzicale. De altfel, se poate constata în acest concert un amestec de tendinţe expresive: una venită pe linia Beethoven -unda de tristeţe-, una romantică, mai pasională, cu efluvii violente şi alta galantă, plină de delicateţe şi eleganţă. Concertul îmbină structura unei fantezii cu ciclicitatea. Primele două părţi se cântă fără pauză între ele.
Pianistul Roberto Prosseda a vrăjit pur şi simplu publicul prin interpretarea sensibilă a acestei muzici din începuturile romantismului muzical. Schimbările de atmosferă, de la duios la arzător, erau conduse cu o măiestrie impresionantă. Iar pianissimo-urile te făceau să îţi auzi bătăile inimii. Sunete perlate, articulate cu o catifelare splendidă se strecurau parcă printr-o dantelă armonioasă şi cu o ritmicitate supraomenească. Nimic ostentativ. O frazare de mare nobleţe, cu fine culminaţii, netulburată de accente inoportune, o tehnică de pedalizare subtilă şi o sincronizarea impecabilă a mâinilor, toate contribuiau la o interpretare plină de viaţă.
Cât de frumos a fost realizată tema secundă din Expoziţia formei de sonata, în prima parte, moment după care se auzeau îmbinate ambele idei muzicale ce se dezvoltă rapsodic! Iar în partea a doua, Andante, am admirat melodia blândă a pianului, ce continua o temă poetică prezentată de viole şi de corzile grave ale ansamblului orchestral.
Roberto Prosseda s-a născut în 1975, în Italia. A studiat la Conservatorio Ottorino Respighi din Latina, oraşul natal, cu Anna Maria Martinelli. Apoi, a continuat studiul pianului la Accademia Pianistica «Incontri col Maestro» din Imola şi mai târziu la Fundaţia Internaţională de Pian din Cadenabbia, (Lacul Como, Italia), cu Dmitri Bashkirov, Leon Fleisher, William Grant Naboré, Charles Eosen, Karl Ulrich Schnabel şi Fou Ts'ong. Roberto Prosseda a câştigat premii la Concursul Umberto Micheli din Milano, Concursul Franz Schubert din Dortmund, Concursul Alessandro Casagrande din Terni, Precum şi la Concursul Mozart din Salzburg. Roberto Prosseda a obţinut doctoratul în literatura italiană, la Universitatea La Sapienza, din Roma. Pianistul italian a cântat concertele lui Mendelssohn alături de 40 de mari orchestre ale lumii, printre care: London Philharmonic, Royal Liverpool Philharmonic, New Japan Philharmonic, Santa Cecilia di Roma şi Leipzig Gewandhaus. A concertat sub bagheta unor dirijori ca: David Afkham, Marc Albrecht, Harry Bickett, Riccardo Chailly, Yannick Nezeit-Seguin şi Jurai Valcuha. Roberto Prosseda a realizat înregistrări la Decca. Are ediţia completă discografică a lucrărilor pentru pian de Luigi Dallapiccola şi Goffredo Petrassi. Din 2011, Prosseda cântă la o variantă modernă de pian-pedalier.
Este Preşedinte al Asociaţiei Mendelssohn şi consilier artistic al Cremona Musica International Exhibitions. Este distins cu: Premiul Supersonic de la Pizzicato (2013) pentru CD-ul Prosseda's Decca Piano con Fuoco, Diapason d'Or (noiembrie 2009) acordat pentru Mendelssohn Discoveries Decca CD., Premio Petrassi per la Musica (2010), Premiul acordat de Ennio Morricone-Parco della Musica, Roma (2010), Premio Silvestro Sasso (2002), Premiul Amadeus- Miglior CD del Mese, premiat pentru descoperirile unor partituri ale lui Mendelssohn (2005).
În finalul serii muzicale, auditoriul a ascultat Simfonia nr. 7 în La major, op. 92 de Ludwig van Beethoven. Apoteoza dansului, cum mai este denumită această lucrare celebră (Richard Wagner), a fost interpretată de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de David Ginémez Carreras în spiritul muzicii titanului de la Bonn. Simfonia a VII-a evită poziţiile programatice dar explorează sonorităţi şi ritmuri orchestrale cu o intensitate fără precedent. [2]
Ne uimim şi astăzi cum Ludwig van Beethoven a reuşit să exprime sentimente şi idei prin intermediul sunetelor muzicale, cu o mare economie de mijloace, folosind printre altele, o orchestraţie destul de redusă. Astfel, în Simfonia nr. 7, în partitură apar alături de instrumentele cu coarde, doar 2 flaute, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoturi, 2 corni, 2 trompete şi timpane. De la caracterul funebru al Allegretto-ului, partea a II-a, la finalul, Allegro con brio plin de optimism, ascultătorul traversează stări sufleteşti bulversante. Geniul decantează. Găseşte filonul de aur şi îl valorifică, îl metamorfozează într-o bijuterie unică, ce va dăinui mereu. O temă preluată din folclorul irlandez, Save me from the grave and wise, este prelucrată de Beethoven în chip măiestrit, în ultima parte a Simfoniei în La major. Ideea muzicală absorbită, devine elementul ritmico-melodic obsedant.
Dirijorul David Ginémez Carreras are o gestică energică, în care eleganţa mişcărilor rotative din poignet, precum şi anacruzele hotărâte au rolul de a induce alături de depănarea melodiei şi precizia ritmică a acesteia. Priviri scurte către câte un instrumentist declanşează şi solo-ul acestuia.
Am ascultat un concert ce mi-a încălzit sufletul.
NOTE
*Fotografia cu imaginea unei Carnival Glass a fost preluată de pe site-ul nicepps.ro/prezentare-powerpoint-sticla-carnival-18272.html
**Imaginea cu Galeria Victor Emmanuel II din Milano a fost preluată de pe site-ul 360visio.com
[1] Sârbu, Cristina, Prezentarea spectacolului Teatrului Odeon, din 9 oct 2016, Rossini şi povestea lui Wilhelm Tell, Clasic e fantastic (teatrul-odeon.ro/stire/rossini-si-povestea-lui-wilhelm-tell)
[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Simfonie