O tulburătoare alegorie poetică - Det sjunde inseglet / A şaptea pecete la TIFF, 2018

În Suedia veacului al XVI-lea (context istoric ce aminteşte de austera dramă daneză a lui Carl Theodor Dreyer, Dies Irae, de frescele istorice ale lui Akira Kurosawa, şi anticipează Rubliov-ul tarkovskian), un cavaler (von Sydow) şi scutierul său (Gunnar Björnstrand) - o variantă de Don Quijote şi Sancho Panza - se întorc din Ţara Sfântă. Acasă, ţara e devastată de ciumă. Pe ţărmul unde cei doi cruciaţi s-au oprit să se odihnească le iese în cale Moartea (Bengt Ekerot), care venise pentru a lua viaţa cavalerului. Acesta îi propune o partidă de şah. Jocul se desfăşoară cu intermitenţe, prilej pentru a introduce alte personaje - câţiva actori ambulanţi; o familie de clovni ce emană frumuseţe morală; un fierar părăsit de nevastă, care fuge cu unul din actori; un candidat la preoţie înfrânt de necredinţă. În cele din urmă, Moartea câştigă partida şi conduce personajele (cavalerul, soţia sa, scutierul) spre un tărâm al întunecimii. Puţin înainte de a fi atras în acest drum fără întoarcere, cavalerul îi ajută pe clovni să scape de "Dansul Morţii". Avea să fie singurul său gest dezinteresat, care - în fine - îi pecetluieşte cu sens viaţa.


Pe la mijlocul anilor '50, Sommarnattens leende / Surâsul unei nopţi de vară (o farsă ce aminteşte de atmosfera sofisticată din Regula jocului de Jean Renoir) fusese râvnit de distribuitori din zeci de ţări după ce Ingmar Bergman primise Premiul Juriului de la Cannes pentru "umorul poetic". Pe fondul acestei euforii, Bergman se hotărăşte să-şi adapteze pentru ecran piesa într-un act Pictură pe lemn şi primeşte sprijinul oferit de studiourile cinematografice din Suedia. Producătorul (Carl-Anders Dymling) îl condiţionase de un buget redus şi o durată a filmării de 35 de zile. Filmul, care avea să se numească A şaptea pecete, s-a turnat în limitele financiare şi temporale impuse de Svensk Filmindustri. Alegoria poetică scrisă şi regizată de Bergman păstrează anumite date din piesă (cadrul istoric medieval, arderea pe rug a vrăjitoarei şi "Dansul Morţii") şi aduce elemente noi: clovnii, copilul lor, partida de şah dintre cavalerul Antonius Block şi Moarte. Inedită este şi colaborarea lui Bergman cu actorii Bibi Anderson şi Max von Sydow, pe care-i va folosi şi în alte filme.


Temele centrale din Det sjunde inseglet / A şaptea pecete (Premiul Special al Juriului la Cannes, 1957) - sensul vieţii, relaţia omului cu Dumnezeu, spaima apocaliptică - deschid seria interogaţiilor metafizice, existenţialiste, pe care Bergman le va relua şi în alte creaţii ale sale: Smultronstället / Fragii sălbatici, Jungfrukällan / Izvorul fecioarei, Såsom i en spegel / Prin oglindă, Nattvardsgästerna / Lumină de iarnă, Tystnaden / Tăcerea, Viskningar och rop / Strigăte şi şoapte.