Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Orchestra Română de Tineret - pentru prima dată în Asia


mai 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O componentă de bază a programului educaţional desfăşurat sub genericul "Orchestrele Naţionale de Tineret ale României", program creat şi coordonat de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, este fără îndoială aceea de a-i pune pe tinerii muzicieni participanţi în faţa unor provocări cât mai diverse legate de actul interpretativ, de înţelegerea muzicii şi a fenomenului muzical în toată complexitatea sa.

Tânărul intrat în creuzetul acestui program poate fi expus, începând de la o vârstă foarte fragedă, nu doar contactului cu cei mai importanţi dirijori ai României şi cu cei mai valoroşi confraţi conaţionali, ci şi cu experienţa inegalabilă - dură, dar şi dătătoare de inegalabile satisfacţii - a evoluţiei pe marile scene de concert ale lumii şi, implicit, contactul cu valoroşi muzicieni proveniţi din alte culturi.


Numai în acest fel, fiind validate de apariţii situate întotdeauna la cel mai înalt nivel artistic, Orchestrele Naţionale de Tineret ale României şi în special Orchestra Română de Tineret au ajuns să desfăşoare o importantă activitate internaţională în ultimii ani pe scenele Europei. Doar în baza acestor criterii, Orchestra Română de Tineret a devenit un partener de încredere al statului Român (indiferent de culoarea politică a celor care l-au condus în ultimii zece ani) în tot ceea ce înseamnă reprezentarea culturii româneşti atât pe scenă cât - lucru foarte important - şi în afara ei.

Iată că acum, în anul cu numărul zece din activitatea orchestrei, Orchestra Română de Tineret a avut o primă şi consistentă apariţie în Asia, fiind prima orchestră simfonică din România care revine în capitala Chinei, la Beijing, după 40 de ani, în postura de invitat de onoare la Festivalul Internaţional Super Cello, un eveniment aflat la cea de a treia ediţie.


O formulă precum cea a "succeselor internaţionale" are în spate, pe lângă foarte multă muncă, şi un anumit tip de anduranţă a disciplinei şi a urmăririi cu insistenţă a scopului propus. Este acreditată în mod fals ideea că aceste calităţi nu sunt specifice românilor, pentru că tinerii muzicieni ai Orchestrei Române de Tineret au dovedit din nou, cu prisosinţă, că poate fi altfel.

De această dată, durata zborurilor, care împreună cu escalele au însumat 24 de ore, plus diferenţa de fus orar de 5 ore, au testat rezistenţa muzicienilor, care în ziua sosirii au găsit totuşi forţa de a susţine cu bine o repetiţie de 6 ore, absolut necesară în programul dens al festivalului, avându-l la pupitru pe dirijorul francez Phillipe de Chalendar. Ce este interesant este faptul că, şi aici, tinerii muzicieni români erau precedaţi de faima lor, care iată că depăşise spaţiul european, lucru care a fost de altminteri confirmat de la primele acorduri ale orchestrei.

Festivalul Super Cello, la care Orchestra Română de Tineret a asigurat pe parcursul a două concerte acompaniamentul pentru nu mai puţin de 17 violoncelişti, aleşi dintre cei mai valoroşi din lume, studenţi şi profesori deopotrivă, este rodul unei imense pasiuni pentru violoncel, instrumentul de coarde al cărui timbru este cel mai apropiat de vocea umană. Acest intens sentiment se găseşte în trupul firav şi inima imensă a lui Chu Yibing, unul dintre cei mai importanţi violoncelişti chinezi, elev al marelui Maurice Gendron şi, până la restabilirea în ţara natală, şef al partidelor de violoncel la cele mai importante orchestre din Elveţia şi Franţa.


Chu Yibing a creat Super Cello ca pe o sărbătoare a diversităţii. Festivalul - care a debutat ca o invitaţie către cei mai importanţi violoncelişti din Europa, prieteni din timpul studiilor şi activităţii sale internaţionale -, a devenit în scurt timp un adevărat fenomen cultural. În cadrul acestuia, cele mai importante catedre de violoncel din lume sunt invitate in corpore (profesori şi studenţi deopotrivă) să concerteze în faţa publicului chinez, să atragă prin arta lor tinerele generaţii către studiul muzicii prin intermediul violoncelului şi să participe la laborioase sesiuni de schimburi de experienţă în cadrul a mai multor zeci de ore de masterclass dedicate celor mai noi tendinţe de aprofundare şi perfecţionare a artei acestui nobil instrument muzical.

Sigur că invitaţi în postura de profesionişti, parte a unui ansamblu orchestral, care atât prin evoluţia excelentă, cât şi prin statut, nu puteau intra în mediul concurenţial inerent creat între violonceliştii veniţi din toată lumea la acestă sărbătoare a muzicii, partida de violoncel a Orchestrei Române de Tineret, formată din 4 dintre cei mai performanţi şi experimentaţi elevi ai profesorului Marin Cazacu, priveau cu jind, poate, către confraţii lor aflaţi în posturi solistice.

În prima zi, însă, cea a repetiţiei după 24 de ore de drum, în Marea Sală - cu peste 1000 de locuri - a Bibliotecii Naţionale din Beijing (capitala Chinei, ţara cu o populaţie de peste 1 miliard de oameni) s-a petrecut un lucru ieşit din comun. Unul dintre soliştii invitaţi a pierdut avionul şi astfel solistul celei de-a treia părţi din Concertul pentru violoncel şi orchestră de Dvorak - una dintre cele mai frumoase, dar şi mai dificile pagini din repertoriul violoncelului - nu mai putea ocupa scaunul aflat pe podiumul din faţa orchestrei, repetiţia acelei părţi nemaiputând avea loc.

Trebuie spus de la început că programele de concert ale festivalului au adus în faţa publicului câte un alt solist pentru fiecare parte a unei lucrări pentru violoncel şi orchestră, tocmai pentru a da publicului prilejul de a admira şi de a învăţa din arta cât mai multor muzicieni.

Situaţia era neplăcută, pentru că în program nu mai era prevăzută decât o scurtă repetiţie înaintea concertului. Şi atunci, Ştefan Cazacu, violoncelist de 21 de ani, deşi ţinea în braţe un violoncel de calitate să spunem... medie, cu care luase un prim contact cu nici o oră înainte, fiind pus la dispoziţie de organizatori - lucru valabil şi pentru colegii săi de partidă, care din raţiuni de costuri de transport, nu şi-au adus de acasă decât arcuşele - întrebat fiind dacă poate să ocupe scaunul solistului pentru repetiţie, a răspuns pe loc afirmativ.


Ce a urmat, cu siguranţă nu va fi uitat de cei care au asistat la respectiva scenă, în mare majoritate studenţi şi profesori violoncelişti de la universităţi de muzică cu nume sonore din Europa.

Ştefan Cazacu a interpretat dificila partitură nu doar perfect tehnic, dar şi cu strălucire, demonstrând o clasă interpretativă pe care, ulterior, cei veniţi pe scaunul solistului au atins-o arareori. Şi totul obţinut pe un instrument care nu fusese nici măcar în vis proiectat pentru o astfel de performanţă.

Pentru a mă raporta la nişte valori la îndemâna celor mai puţin familiarizaţi, este ca şi cum Simona Halep, nedormită zdravăn şi hrănită pe apucate (ca la drum lung), ia cea mai ieftină rachetă cu racordajul aferent, intră neîncălzită în setul decisiv al unui turneu de Grand Slam şi... îl câştigă la zero!

Ca fost violoncelist şi jurnalist venit dintr-o ţară unde noţiunea de valoare este situată acolo unde vedem cu toţii, în termenii obiectivi ai vieţii de zi cu zi, am primit în plex această lecţie servită ad hoc, fără emfază. Ca român, iertaţi-mi vă rog nota melodramatică, lovitura a fost învăluită într-o caldă emoţie şi recunoştinţă pentru că tineri precum Ştefan Cazacu şi colegii săi există.

După un astfel de moment, pentru conformitate, trebuie să scot în evidenţă beneficiul pe termen lung al acestui tip de eveniment precum cel la care Orchestra Română de Tineret a participat în capitala Chinei.


Au ieşit din nou în evidenţă entuziasmul şi motivaţia care îi animă pe muzicienii cu adevărat pasionaţi de arta lor, progresele formidabile care se fac la nivelul tehnicilor de pregătire care vizează astăzi tot mai mult dezvoltarea şi disciplinarea mentală, ceea ce face din actul muzical un minunat prilej al dezvoltării intelectuale.

Acesta este un beneficiu nu doar educaţional, ci şi social, pentru că găzduirea unui eveniment care pune pe primul loc circulaţia valorilor în artă, transcende politicul şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii locuitorilor respectivului spaţiu cultural.

Crează, cu alte cuvinte, motivul pentru care respectivul oraş, de ce nu chiar ţară, câştigă un tip de notorietate pozitivă, devenind parte şi punct de atracţie a circulaţiei adevăratelor valori. Din toate domeniile.


Iar tinerii muzicieni români membri ai Orchestrei Române de Tineret nu se opresc aici. Continuă şi se vor afla în 2018 în calitate de invitaţi la Festivalurile Internaţionale Young Euro Classic de la Berlin, Mahler de la Dobbiaco (Italia) precum şi la Viena şi Paris în a doua parte a anului 2018.

P.S.: Cel de-al doilea concert - şi ultimul din festival - susţinut de Orchestra Română de Tineret, a avut o adăugire de ultimă oră inclusă în program. Astfel în deschidere, partida de violoncel a Orchestrei Române de Tineret cărora li s-a alăturat şi Marin Cazacu, cu toţii făcând parte şi din binecunoscuta formaţie Violocellissimo, a interpretat Dans Ţărănesc de Constantin Dimitrescu, avându-l ca solist pe acelaşi Ştefan Cazacu, lucrarea încheindu-se în uralele publicului.



 Toate articolele despre Clickantabil


0 comentarii

Spacer Spacer