Tarkovski, femei, feminism

Tabloul acesta de Dan Voinea (şi nu doar el, pentru că Dan are o serie întreagă) îmi aminteşte de interviul dat de "retrogradul" Cristi Puiu în 2016. Îmi aminteşte, mai cu seamă, de interviul pe care alt "retrograd", Andrei Tarkovski, l-a dat jurnalistei feministe Irena Brezna, în 1984. Schimbul lor de replici e adesea furtunos. Tarkovski nu şi-a dorit să dea acel interviu. De aceea, de la bun început, îi spune că baza conversaţiei lor nu doar că e negativă, ci pur şi simplu inexistentă: "Nu există decât dorinţa dumitale de a-mi lua interviul şi dorinţa mea de a te putea suporta până la capăt." Jurnalista dă în bâlbâială: "M-am străduit din răsputeri să obţin acest interviu şi acum, când în sfârşit v-am cucerit ca pe o fortăreaţă, nu mai ştiu cum să vă vorbesc." Ce are să-i reproşeze? Faptul că întreaga existenţă a femeii din filmele sale se învârte în jurul relaţiei ei cu bărbatul, că femeia nu are o viaţă a ei, independentă de bărbat. Tarkovski: "O femeie solitară e o aberaţie." Dar un bărbat solitar? - vrea să ştie jurnalista. "E mai de înţeles decât un bărbat nesolitar."


De fapt, ce vrea să spună Irena Brezna e că atât femeia, cât şi bărbatul ar trebui să aibă lumea sa. "Imposibil!" - i-o taie Tarkovski. "Dacă dumneata îţi păstrezi lumea ta şi el şi-o păstrează pe a lui, nu veţi avea nimic de împărtăşit. Lumea interioară trebuie să devină una pentru amândoi. Altfel, relaţia e fără viitor, fără speranţă şi se va stinge. Iubirea e un sentiment atât de deplin, încât nu poate fi repetat, orice formă ar lua. Când femeia încearcă să repete acest sentiment, nu mai înseamnă nimic pentru ea. Ori n-a avut noroc, ori a încercat să-şi păstreze lumea ei pentru că i s-a părut mai importantă şi i-a fost teamă să se dizolve într-o altă lume. În orice caz, o astfel de femeie nu poate fi luată în serios." Irena: "Aşadar dvs. niciodată nu v-aţi dizolva într-o femeie, dacă am înţeles bine." Tarkovski: "Nu, nu mă dizolv. Nu am nevoie de asta. Sunt bărbat." Irena: "Dar aveţi nevoie de o femeie care să se dizolve în lumea dvs.?" Tarkovski: "De bună seamă. Dacă o femeie nu se dăruie, relaţia se răceşte."


Privesc la tablourile lui Dan în care femeile se topesc, se dizolvă în iubiţii lor. Şi mă gândesc că - din cer, de undeva - le priveşte, cu drag, şi Tarkovski. Pentru că - într-un fel greu de înţeles la începutul de veac XXI - el chiar credea că "sensul iubirii unei femei este jertfa de sine". În asta constă "măreţia unei femei". O spune şi personajul paracliserului din Nostalghia. Spre iritarea Eugeniei, care - în cele din urmă - se resemnează şi rămâne lângă un mafiot. Acesta, fără să scoată o vorbă, o tratează ca pe o servitoare. "Când o femeie iubeşte cu adevărat, nu mai ţine socoteala, nu pune atâtea întrebări, ca dumneata acum. O femeie care, într-adevăr, iubeşte, nici n-ar pricepe ce vrei să spui." - adaugă Tarkovski. "Vorbim despre drepturi, despre condiţia femeii, dar uităm că o femeie este o femeie, iar un bărbat este un bărbat." Irena vrea "egalitate". De cele mai multe ori îl contrazice, îi reproşează că o suspectează de prejudecăţi. La un moment dat, îşi aminteşte că, în Solyaris, iubirea era unica putere a lui Hari şi, totodată, singurul ei punct vulnerabil. Tarkovski: "Iar voi nu vreţi să fiţi vulnerabile. O femeie nu va cuceri niciodată un bărbat cu mijloacele unui bărbat. În lipsa iubirii fără rest a unei femei, relaţiile dintre bărbat şi femeie se vor schimba." Tarkovski consideră că, de la Iluminism încoace, bărbaţii - în mod eronat - caută răspunsuri în ştiinţă. "Femeile - din fericire - nu pun atât de mult preţ pe acest tip de cunoaştere." Irena: "Femeile au, poate, un alt fel de sensibilitate."


Mereu căutăm să ne răfuim cu ceva sau cineva din jurul nostru, când ar trebui să ducem adevăratul război: cel nevăzut, cu sinele nostru. Acolo - crede Tarkovski - e adevăratul câmp de bătălie. Câtă vreme înţelegem asta, Tarkovski continuă să fie evergreen. Câtă vreme ne preocupă rădăcinile noastre, n-avem cum să încetăm să-i iubim filmele. Tarkovski recunoştea însă (chiar în interviul acordat Irenei Brezna) că şi el este prea puţin pregătit să se jertfească. "Nădăjduiesc să ajung să pot, cândva. Dacă mor fără să-mi dovedesc că sunt în stare de asta, nu va fi bine." Cinema-ul însuşi - în care, fără îndoială, şi-a pus sufletul - i se părea un domeniu desuet. "Sunt alte lucruri mult mai importante în viaţă!" Cum ar fi acela de a-ţi trăi viaţa ca pe o torţă vie, până la capăt. Ca personajul său alter-ego din Nostalghia.