aprilie 2018
Festivalul Internaţional al Filmului Politic Cinepolitica, 2018
Ajuns la cea de-a şaptea ediţie, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica, 2018, şi-a desemnat câştigătorii duminică, 22 aprilie 2018. Slava / Gloria / Glory, filmul tandemului bulgar Kristina Grozeva şi Petar Valchanov, o parabolă socială ce explorează corupţia, diferenţele de clasă şi prăpastia dintre zonele urbane şi cele rurale din Bulgaria contemporană, a câştigat Trofeul Cinepolitica 2018, în timp ce documentarului Of Fathers and Sons (r. Talal Derki) i-a fost acordată o Menţiune Specială.

Premiat deja la festivaluri de film importante, precum Locarno sau TIFF, Slava / Gloria / Glory a cucerit deopotrivă publicul, dar şi juriul Cinepolitica "pentru felul în care portretizează politica balcanică actuală, mixând o poveste dramatică cu elemente de comedie, dar mai ales pentru maniera în care un film de ficţiune este construit prin mijloace specifice unui film documentar".


Of Fathers and Sons, un documentar dur şi complex regizat de sirianul de origine kurdă Talal Derki, care ne face brutal părtaşi la intimitatea unei familii de fundamentalişti islamici, a fost premiat cu o Menţiune Specială. "Este un film care ar putea fi controversat în România, pentru care probabil că publicul nu este pregătit, iar cine îl vede, ar trebui să o facă cu mintea deschisă", a adăugat juriul Cinepolitica 2018.


În perioada 18 - 22 aprilie 2018, la Cinema Elvire Popesco şi Institutul Balassi din Bucureşti, spectatorii Cinepolitica au putut vedea 16 filme de ficţiune şi documentare, printre care s-au numărat Aus Dem Nichts / In the Fade, cea mai nouă producţie semnată de Fatih Akin, The Interpreter, un road movie dulce-amarui în regia lui Martin Sulik, cu marele cineast ceh Jiří Menzel în rolul principal, sau multipremiatul lungmetraj de debut al regizorului român Daniel Sandu, Un pas în urma serafimilor.

***
Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Parteneri instituţionali: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Eveniment susţinut de Radio Guerrilla
Parteneri media: AaRC.ro, Caţavencii, Cărtureşti, Cinefan.ro, DinFilme.ro, IQads, Moviecore.ro, Movienews.ro, Noizz.ro, Radio România Cultural, Zile şi Nopţi, Ziare.com, Ziarul Metropolis


Ne găsiţi pe: www.cinepolitica.ro
Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus