Concertul Orchestrei simfonice şi a Corului Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, care a avut loc la 13 aprilie 2018, la sala Ateneului Român, a fost dirijat de Christian Zacharias şi a cuprins lucrările vocal-simfonice Nänie şi Cântecul destinului de Johannes Brahms, opusul concertant Introducere şi Allegro appassionato pentru pian şi orchestră de Robert Schumann, solist şi dirijor Christian Zacharias şi Simfonia nr. 3, în la minor, op. 56 «Scoţiana» de Felix Mendelssohn. Corul Filarmonicii a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.
Muzicianul Christian Zacharias este foarte îndrăgit de publicul din România. Fiecare concert în care apare este un eveniment deosebit, iar auditoriul umple până la refuz sălile. Aşa s-a întâmplat şi de această dată, când, chiar şi la repetiţia generală iubitorii de frumos sonor au putut asista în sala Ateneului Român, pătrunzând nerăbdători, în însăşi laboratorul ce pregăteşte un spectacol muzical.
Christian Zacharias s-a născut la 27 aprilie 1950, la Jamshepur, în India. Începând cu anul 1961, s-a format la Academia Superioară de Muzică din Karlsruhe, Germania, cu Irene Slavin, obţinând diploma de pianist concertist. Apoi, s-a perfecţionat la Paris, cu Vlado Perlemuter. A câştigat premii importante precum cele de la competiţiile: Concursul de pian de la Geneva din 1969, Concursul Van Cliburn, în 1973 şi Concursul Ravel, organizat de Radio France, în 1976. Din 1970, Christian Zacharias a început o carieră de mare pianist, concertând pe cele mai importante scene ale lumii.
A colaborat cu celebre formaţii de muzică de cameră precum: Alban Berg Quartet, Guarneri Quartet şi Leipzig String Quartet. A realizat numeroase înregistrări la casa de discuri EMI classics, cu lucrări de Domenico Scarlatti, Wolfgang Amadeus Mozart, Robert Schumann şi Maurice Ravel. După 1992, a desfăşurat o bogată activitate dirijorală. În anul 2000, devine dirijor principal titular al Orchestrei de cameră din Lausanne, înregistrând integrala concertelor de pian de W.A. Mozart, patru simfonii de R. Schumann şi cele cinci concerte de pian de Ludwig van Beethoven. Este Artistic Partner al orchestrei de cameră din Saint Paul. Christian Zacharias a fost preşedintele juriului la Concursul Clara Haskil, ediţiile din 2015 şi 2017.
Seara muzicală de la sala Ateneului Roman s-a deschis cu lucrarea Nänie pentru cor şi orchestră, op. 82 de Johannes Brahms, pe versuri de Friedrich Schiller. Opusul vocal-simfonic a fost compus în anul 1881, în memoria prietenului său, pictorul Anselm Feuerbach. Este o lamentaţie asupra inevitabilităţii morţii. Din prima frază a poemului se aude: Chiar şi cel frumos trebuie să moară. Datorită dificultăţii piesei, mai ales în ceea ce priveşte partitura corului, Nänie este cântată pe scenă foarte rar. Lucrarea cuprinde trei părţi alcătuite din şapte secţiuni. În Introducere apare un citat din Sonata pentru pian «Les Adieux» op. 81a de Ludwig van Beethoven. Johannes Brahms utilizează în continuare şi tehnica polifonică (un început de fugă), precum şi prelucrările variaţionale.
Cât de frumos a sunat în interpretarea Orchestrei şi a Corului Filarmonicii George Enescu, dirijate de Christian Zacharias, motivul ce îl înfăţişa sonor pe Adonis (dem schönen Knaben, băiatul frumos)!
Intervenţiile harpei au adus şi mai multă puritate discursului muzical. Apoi, zăream parcă sosirea războinicului Ahile, zugrăvită sonor prin accente viguroase ale instrumentelor cu coarde, într-un crescendo uriaş.
Una dintre cele mai realizate secţiuni ale opusului brahmsian a fost Iată, zeii plâng (Siehe, da weinen die Götter), unde salturile intervalice de octavă sugerează o profundă durere sufletească a zeilor.
A urmat Cântecul destinului (Schicksalslied), o altă lucrare vocal-simfonică, compusă între anii 1868-1871 de către Johannes Brahms, după un pom de Friedrich Hölderlin. Prima audiţie a avut loc la 18 octombrie 1871, la Karlsruhe. Lucrarea, denumită şi Micul Requiem, o baladă corală scurtă, are trei părţi: I. Adagio - Ihr wandelt droben im Licht (Te plimbi în lumina de deasupra); II. Allegro - Doch uns ist gegeben (Dar ni se dă) şi III. Adagio - Orchestral Postlude.
Ascultam această lucrare excepţională şi mă uimeau armoniile celeste, simetria frazelor, echilibrul şi omogenitatea timbrală a compartimentelor corului, precum şi sunetul topit al ansamblului orchestral. Remarcabil a sunat momentul coral Wie die Finger der Künstlerin Heilige Saiten (Precum degetele artistului pe sfintele corzi).
În continuarea serii muzicale de la Ateneul Român din Bucureşti, publicul a audiat Introducere şi Allegro appassionato pentru pian şi orchestră de Robert Schumann, solist şi dirijor Christian Zacharias. Robert Schumann a compus trei lucrări concertante pentru pian: Celebrul Concert în la minor, op. 54 (compus între 1841-1845), Introducere şi Allegro appassionato în sol major, op. 92 (compus în 1849) şi Introducere şi Allegro Concertante în re minor, op. 134 (compus în 1853).
Christian Zacharias te conduce firesc în lumea lui Robert Schumann. Romantic, interiorizat, cu un discurs de mare eleganţă, cucereşte auditoriul de la primele sunete, prin investirea emoţiei în actul interpretativ, fără ostentaţie, cu subtilitate coloristică şi totodată, realizând unitatea lucrării cu o ştiinţă muzicală desăvârşită. Introducere şi Allegro appassionato este un opus schumannian arareori cântat pe scenele noastre, iar soliştii, pe drept cuvânt, preferă să interpreteze Concertul în la minor pentru pian şi orchestră al aceluiaşi compozitor. Probabil, ideile curentului Sturm und Drang [1] sunt mult mai atractive în zilele noastre.
Introducere şi Allegro appassionato conţin mai multe secţiuni, în care se întâlnesc procese dezvoltătoare neobişnuite. După o Introducere de ample dimensiuni, în care arpegiile constante ale pianului solist sunt însoţite de un aproape imperceptibil acompaniament orchestral, Allegro-ul appassionato aduce teme noi. Am ascultat astfel. cu mare plăcere, cea de-a doua idee muzicală, pe care Christian Zacharias a etalat-o suav, în tonalitatea relativă, mi minor. Un moment deosebit de frumos a fost reiterarea temei din Introducere, în tonalitatea omonimei relativei. Acel mi major schimba întreaga atmosferă. Interesantă a fost şi "alternarea dntre tehnica beethoveniană de inversare şi prezentare fragmentată a melodiilor, pe de o parte şi enunţul complet al ideilor muzicale, pe de altă parte; totul desfăşurat pe diverse armonii, în cadrul unei dezvoltări dense, implacabile".[2]
După pauză, publicul de la sala Ateneului Român a ascultat Simfonia nr. 3, în la minor, op. 56 «Scoţiana» de Felix Mendelssohn. Lucrarea a fost compus între anii 1829-1842 şi a fost cântată în primă audiţie la 3 martie 1832, la Leipzig, de către Orchestra Gewandhaus. Inspirată după vizitarea ruinelor Capelei Holyrood, a Palatului Holyrood din Edinburg, "unde Regina Maria (Queen Mary) a trăit şi a iubit."[3] De fapt, a doua parte este compusă atât sub aspect melodic, cât şi ritmic, în stilul muzicii folk scoţiene, folosind sunete ale gamei pentatonice şi ritmul caracteristic scoţian. Simfonia are patru părţi ce se desfăşoară fără pauză între ele: I Andante con moto - Allegro un poco agitato; II. Vivace non troppo: III. Adagio; IV Allegro vivacissimo. Allegro maestoso assai. Simfonia a fost dedicată Majestăţii Sale, Reginei Victoria a Angliei.
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijate de Christian Zacharias, am admirat concepţia unitară şi conexiunea dintre părţile simfoniei. În prima parte, după introducerea în care apare o temă lirică ce se pierde rapid într-un şir de cromatisme, a urmat un Allegro agitat. Totul decurgea dintr-o celulă muzicală ce genera parcă, întreaga simfonie. În partea a doua, Scherzo, intervenţiile clarinetului, amintind de cimpoi, au adus acel caracter scoţian fermecător.
Partea a treia, Adagio cantabile, avea într-adevăr un aer de meditaţie interogativă. Finalul simfoniei era plin de un aprig dinamism, asemenea unei furtuni. Iar Coda, plină de solemnitate, sugera grandoarea Curţii britanice.
Christian Zacharias entuziasmează la fiecare apariţie scenică, iar ansamblul orchestral prinde viaţă sub bagheta sa. Îl aşteptăm cât mai curând, ca să ne bucure cu muzica înfăţişată în chip aurit, sufletele noastre, însetate de frumos artistic.
NOTE:
* Imaginea tabloului Naufragiul de Claude Joseph Vernet a fost preluată de pe site-ul https://www.google.ro/search?q=claude+joseph+vernet+le+naufrage
** Imaginea tabloului Adonis dream de Richard Franklin a fost preluată de pe site-ul arttocanvas.com/art/abstract/adonis-dream/
[1] în literatură, romanul Suferinţele tânărului Werther de Johann Wolfgang von Goethe (1774) este cel mai reprezentativ pentru curentul artistic Sturm und Drang (Furtună şi avânt). Libertatea este valoarea centrală. Se caracterizează de asemenea, prin refuzul convenţiilor sociale şi morale care îngrădesc dezvoltarea persoanei. (wikipedia.org/wiki/Sturm_und_Drang)
[2] allmusic.com/composition/introduction-and-allegro-appassionato-for-piano-orchestra-in-g-major-op-92
[3] aşa cum reiese dintr-o scrisoare trimisă de către compozitor familiei sale. (wikipedia.org/wiki/Simfonia_3_(Mendelssohn))