Trei paşi până la premieră. Al doilea pas: O zi din săptămână - Coriolanus

De la Danton-ul lui Ciulei sau Orfeu şi Euridice al lui Darie nu au mai fost pe scenă la Bulandra atât de mulţi actori. Sau, de ce să nu comparăm cu dezlănţuirea din Crucişătorul Potemkin, filmul-istorie al lui Serghei Eisenstein, sau cu "spectacolul viu" al străzii (vezi Mexico - Plaza de las Tres Culturas, în 1968)? Exemple sunt multe când întâmplările istoriei devin "istorie pe scenă".

"Mulţimea" lui Ducu Darie dă însă imaginea unei "superproducţii" teatrale, o anvergură demnă de marea scenă a marelui Teatru Bucureştean. Mişcarea mulţimii, aparent haotică - care în lumea filmului probabil ar fi retuşată prin duble trase de câte ori e nevoie ca să rezulte imaginea dorită, perfectă. Totul devine atât de viu aici, pe scena unde eşti şi tu ca spectator, în respiraţia acesteia, încât ai sentimentul că poţi să te ridici din scaun ca să alergi alături de ea. Ea, "Mulţimea", personajul fără un caracter clar conturat, dar atât de decisiv în istoria lumii.
Chiar dacă lumina proiectoarelor, lumina de serviciu, sub care se repetă este impersonală, când îl asculţi şi îl vezi pe regizor, pe acest dirijor a cărui baghetă se mişcă descifrând partitura shakespeariană, simţi că eşti în preajma unui mare "concert" teatral.

O zi de repetiţii în care se simte apropierea premierei.
...
Într-un colţ al teatrului Lia Manţoc, înconjurată de saci ce aşteaptă să fie deschişi, a întins o frânghie pe care a agăţat haine, cămăşi, pantaloni. În aşteptarea regizorului se ridică şi se duce într-un un loc în care se poate fuma!!! în afara oricărui pericol de incendiu (şi cu toate acestea pompierul teatrului o urmăreşte atent de la distanţă!).
Când Ducu apare, Lia îl invită să stea de vorbă pe o bancă în Grădina Icoanei. Vorbesc despre costume pentru actorii noi adăugaţi în figuraţie sau "completări" la cele deja aflate în scenă. Astfel de întâlniri şi discuţii consolidează conceptul artistic asupra imaginii personajelor fie principale, fie secundare, fie figuraţie.
...

În tot acest timp actorii din figuraţie sosesc unul câte unul şi, sub supravegherea lui Ionuţ Deliu (cel ce se ocupă de pregătirea scenelor de luptă), încep încălzirea: gimnastică şi sărituri pe plasa cu arcuri, rostogolire pe saltea şi alte mişcări energice, căci va urma o repetiţie grea la care pregătirea fizică este foarte importantă. Orice mişcare în scenă va fi repetată până la epuizare, până când va corespunde cerinţelor fizice ale montării şi exigenţei regizorului.

"Un spectacol nou, nou pentru regizor, nou pentru oricine" ca să parafrazez un prieten, un eveniment în lumea teatrului prin tălmăcirea specială a piesei shakespeariene. Acelaşi mod de folosire a mulţimii, aceeaşi fascinaţie pentru forţa scenică a străzii. Epoci diverse în care apare nebunia mulţimii dezlănţuite, dar aceeaşi seriozitate în judecata la care sunt supuşi aceia care uită că nu poţi să conduci dacă nu-i înţelegi pe cei pe care-i conduci.

Aici, mai sus, am vorbit numai despre un sens al conceptului spectacolului, despre mişcare şi reacţii ale maselor dezlănţuite, dezamăgite, schimbătoare, şi, desigur, ar mai fi multe de spus, dar... după premieră.