mai 2018
Festivalul TIFF 2018
Nouă debuturi puternice, dintre care două semnate de regizori români, vor concura pentru Trofeul Transilvania alături de alte trei filme realizate de autori aflaţi la cel de-al doilea lungmetraj. Prezentate în premieră naţională pe marele ecran, cele 12 filme din Competiţia oficială a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania iau pulsul noii generaţii de cineaşti din întreaga lume.

"Pariurile formale fac casă bună cu poveşti ambiţioase şi profund umane, tumultul politic atotprezent din lumea contemporană lasă loc dramelor personale intime - într-o selecţie echilibrată din care nu lipsesc abordările originale, propunerile radicale, conflictele pe muchie de cuţit, umorul negru şi emoţia pură", declară directorul artistic Mihai Chirilov despre programul competiţional al acestui an.

La graniţa dintre ficţiune, documentar şi artă vizuală, Touch Me Not / Nu mă atinge-mă este primul lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie şi dublul câştigător al Ursului de Aur şi al Premiului pentru debut la Festivalul de la Berlin în 2018. O explorare temerară a ideii de intimitate şi a nevoii umane de contact autentic, filmul "şochează prin inteligenţă, siguranţă de sine şi originalitate" (The Hollywood Reporter) şi a stârnit deja nenumărate controverse în lumea filmului.


Cel de-al doilea debut românesc din competiţia internaţională, Charleston, în regia lui Andrei Creţulescu, a avut premiera mondială la Locarno şi este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros neobişnuit. Capetele de afiş ale acestui cocktail pop condimentat cu umor negru, melancolie şi un soundtrack eclectic sunt Şerban Pavlu şi Radu Iacoban, iar director de imagine este Barbu Bălăşoiu (Sieranevada).


Acelaşi Bălăşoiu se regăseşte şi pe genericul filmului Life and Nothing More / Viaţa şi nimic altceva, distins cu Premiul FIPRESCI la San Sebastian în 2017. Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului spaniol Antonio Mendez Esparza urmăreşte efortul unei familii monoparentale de culoare de a rămâne împreună, în ciuda realităţilor cotidiene ostile cu care se confruntă.

Ostil este şi mediul de lucru dintr-o comunitate izolată de muncitori danezi în care cei doi fraţi din Winter Brothers / Iarna trădării sunt nevoiţi să se adapteze. Debutul regizorului islandez Hlynur Pálmason i-a adus actorului Elliott Crosset Hove, prezent în 2017 la TIFF, un binemeritat Premiu de interpretare masculină la Festivalul de film de la Locarno.

Experienţa ca profesor de literatură pentru elevi cu probleme comportamentale constituie sursa de inspiraţie primară a lui Matan Yair pentru debutul său în regie cu Scaffolding / Eşafodaj, lansat în secţiunea ACID a Festivalului de la Cannes. Yair are flerul şi curajul de a-l distribui în rolul principal al acestui film neconvenţional despre educaţie pe chiar unul dintre studenţii lui recalcitranţi, carismaticul Asher Lax.


Răsturnările de situaţie din viaţa protagonistei din The Heiresses / Moştenitoarele compun drama unei femei în vârstă, pusă în situaţia de a-şi pierde statutul material privilegiat. În timp ce partenera ei de viaţă îşi ispăşeşte pedeapsa în închisoare, Chela începe un nou capitol plin de provocări, în primul lungmetraj regizat de paraguayanul Marcelo Martinessi, distins cu Premiul FIPRESCI, Premiul Alfred Bauer şi un Urs de Argint pentru interpretare feminină (Ana Brun) la Berlin.

După succesul înregistrat cu 10,000 km, premiat cu un Goya pentru debut în 2015, spaniolul Carlos Marques-Marcet revine în Competiţia oficială de la TIFF cu Anchor And Hope / Ancora şi speranţa, o poveste de dragoste inedită care reconstruieşte, cu umor şi multă naturaleţe, ideea de familie, chestionând normele tradiţionale. Tot un triunghi sentimental stă şi la baza primului film al kosovarei Blerta Zequiri, The Marriage / Căsătoria, descris de Cineuropa ca fiind "unul dintre cele mai impresionante debuturi ale anului".


Recompensat cu Premiul publicului la Sundance, The Guilty / Vinovatul vorbeşte într-o manieră bulversantă despre cum cele mai bune intenţii se pot transforma într-o formă de abuz. Debutantul danez Gustav Moller reuşeşte imposibilul, ţinând-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist filmat în timp real într-un interior unic, cu un personaj care vorbeşte nonstop la telefon.


Aceeaşi unitate de timp şi spaţiu se regăseşte şi în The Home / Casa, o dramă claustrofobică despre conflictul unei familii nevoite să respecte dorinţa rudei decedate de a-şi dona trupul neînsufleţit universităţii de medicină. Coregrafia alaiului de personaje şi tirul verbal încrucişat fac din debutul iranianului Asghar Yousefinejad o experienţă profund cinematică.


Dispariţia neaşteptată a unui membru al familiei dă tonul unui şir de evenimente nefericite şi răbufniri violente şi în Scythe Hitting Stone / Izbiţi de soartă, debut-dinamită al rusoaicei Anna Kruglova. Deopotrivă cinic şi comic, Pity / Mila imaginează o lume a oamenilor care nu pot fi fericiţi decât în situaţii nefericite. Recent lansată la Sundance şi demnă de bizareriile Noului Val Grecesc, comedia neagră regizată de Babis Makridis spune povestea unui bărbat dependent de compasiunea altora.

Primele nume confirmate în juriul oficial al Competiţiei TIFF 2018 sunt Dagur Kari, islandezul câştigător al Trofeului Transilvania în 2003 cu Nói Albinói, Stephane Foenkinos, director francez de casting, dar şi regizor şi scenarist al filmului Gelozia, inclus în programul TIFF 2018, Rebecca Lenkiewicz, dramaturg britanic şi co-scenaristă la Ida şi Disobedience / Nesupunere (r. Sebastian Lelio) şi Vlad Ivanov, unul dintre cei mai prolifici actori români ai momentului, cunoscut din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (r. Cristian Mungiu), Câini (r. Bogdan Mirică) şi Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu).

Ne puteţi urmări pe: www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene
Prezentat de: Staropramen
Sponsor Principal: Banca Transilvania
Partener Principal: Mastercard
Maşina oficială: Mercedes-Benz
Sponsori: Orange, HBO, Samsung, Lidl, MOL România, Tenaris Silcotub, Avon, McDonalds, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti.
Cafeaua oficială: Nespresso
Partener Logistic Oficial: DHL
***
Parteneri media: TV5, Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Harper's Bazaar, Cosmopolitan, Men's Health, Business Review, Zile şi Nopţi, Cinemap, Radio România Cultural, Observator Cultural, Scena 9, Agerpres, Life.ro, Cinemagia, BIZ, News.ro, A List Magazine, LiterNet, AaRC.ro, Sinteza.
Parteneri media locali: Erdèly Naplò, Făclia, Filmtett, Krónika, InfoTrafic, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter
Partener de monitorizare: mediaTRUST


Descarcă broşura TIFF 2018 aici.. Descarcă programul TIFF 2018 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus