Cu o carieră cinematografică care se-ntinde pe mai bine de o jumătate de secol, actriţa Anna Széles s-a născut în 1942 la Oradea şi a absolvit Institutul de Teatru din Târgu Mureş în 1965. Din acelaşi an şi până în 1989, când a emigrat în Ungaria, Anna Széles a fost angajată a Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca. A debutat în cinema cu Vacanţa la mare (1962), film în care a fost distribuită chiar din primul an de studenţie. În anul trei de facultate a avut şansa extraordinară de a fi aleasă de maestrul Liviu Ciulei pentru rolul Ilonei din ecranizarea romanului omonim al lui Liviu Rebreanu, Pădurea spînzuraţilor (1965), care rămâne nu doar unul dintre cele mai bune filme româneşti din toate timpurile, ci şi vârful ei de carieră. "Nu e doar o promisiune şi o apariţie atrăgătoare, ci deja o actriţă de mare talent", a declarat la vremea respectivă Ciulei, distins la Cannes în acelaşi an cu Premiul de regie pentru acest film.
Despre rolul ei din Gaudeamus Igitur, turnat în Cluj în anii ′60, scriitorul Gheorghe Tomozei scria în epocă: "Anna Széles reuşeşte să sugereze, graţie unui talent nativ dominat de emoţii severe, o senzaţie vitală de autentic. Gingăşiei îi adaugă o notă de umor melancolic, disperarea candidatei picate la examen e o fină parodiere a melodramei." Acestor două filme, care vor putea fi văzute la TIFF, li se alătură, printre multe altele, apariţiile din Meandre (1966), Vin cicliştii (1968), Balul de sîmbătă seară (1968) sau Tinereţe fără bătrîneţe (1969).
Împreună cu legendarul Florin Piersic, care i-a fost nu numai coleg, ci şi partener de viaţă timp de aproape 10 ani, actriţa a strălucit pe marele ecran în filme ca Ştefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975), Elixirul tinereţii (1975) sau Masca de argint (1985).
Distins cu Premiul de excelenţă la TIFF 2018, oferit de Mercedes Benz, cineastul Dan Nuţu e cunoscut pentru producţiile documentare realizate în cadrul programului Aristoteles Workshop, pe care l-a fondat în 2006, dar mai ales pentru interpretările memorabile din Duminică la ora 6 (1965), Meandre (1966), Dimineţile unui băiat cuminte (1966), 100 de lei (1973) şi Dincolo de nisipuri (1974) - film ce va fi proiectat la TIFF 2018 în versiune necenzurată, în onoarea lui şi a regretatului Radu Gabrea, care a semnat regia.
Nuţu s-a născut în 1944, la Bucureşti şi a debutat cu brio, alături de Irina Petrescu, în primul film al maestrului Lucian Pintilie, Duminică la ora 6. Interpretările sale în roluri de tineri nonconformişti l-au transformat în "durul-vulnerabil al cinematografiei anilor '60" (Tudor Caranfil). "Nimeni nu ştie să spună dintr-o privire, ca el, cât de complicat e să fii adolescent", scria despre Nuţu cronicarul de film Eva Sârbu. Rebel prin atitudine, adesea comparat cu James Dean sau Tom Courtenay, Dan Nuţu şi-a întrerupt brusc cariera la sfârşitul anilor '70 pentru a emigra în SUA, dar a revenit în ţară pentru o apariţie surpriză la ediţia din 2005 a TIFF-ului.
Alături de partenera sa, producătoarea Cristina Hoffman, Nuţu fondează în 2006 Aristoteles Workshop, un atelier de film documentar dedicat artiştilor din toată lumea. Din acest proiect de suflet s-au născut până acum peste 40 de filme, dintre care multe au fost selecţionate şi premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Varşovia etc. Una dintre cele mai importante producţii Aristoteles, lansată la Locarno în 2007 şi premiată la Leipzig, rămâne documentarul Nu te supără, dar..., regizat de Adina Pintilie, recent laureată cu Ursul de Aur la Berlin pentru debutul ei cu Touch Me Not, film inclus şi în Competiţia oficială a TIFF.17.
Ne puteţi urmări pe: tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene
Prezentat de: Staropramen
Sponsor Principal: Banca Transilvania
Partener Principal: Mastercard
Maşina oficială: Mercedes-Benz
Sponsori: Orange, HBO, Samsung, Lidl, TenarisSilcotub, Avon, McDonalds, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti.
Cafeaua oficială: Nespresso
Partener Logistic Oficial: DHL
***
Parteneri media: TV5, Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Harper's Bazaar, Cosmopolitan, Men's Health, Business Review, Zile şi Nopţi, Cinemap, Radio România Cultural, Observator Cultural, Scena 9, Agerpres, Life.ro, Cinemagia, BIZ, News.ro, A List Magazine, LiterNet, AaRC.ro, Sinteza.
Parteneri media locali: Erdèly Naplò, Făclia, Filmtett, Krónika, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter
Partener de monitorizare: mediaTRUST