Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Griul unei relaţii semiobscure - Şi negru şi alb şi gri la Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2018


mai 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mimi Brănescu propune la Alba Iulia, în cea de-a patra zi de festival (10 mai 2018), Şi negru şi alb şi gri, un spectacol savuros despre viaţă, despre relaţiile interumane şi despre secretele care uneori se pot ascunde în spatele acestora. Este o reprezentaţie fluidă, care adeseori trece graniţa dintre comedie şi dramă, conţinând atât momente comice, cât şi pasaje sobre. Mai mult de-atât, se vorbeşte deschis despre modul în care multe relaţii devin rutină sau chiar corvoadă, iar cei implicaţi sunt mult prea comozi ori prea nepăsători pentru a păşi în afara acestor conexiuni stricate.

Carmen Tănase este Marina, o femeie care a suferit de un atac vascular cerebral şi care călătoreşte alături de fiica ei Lena pe la fraţii săi, pentru a-şi căuta dreptatea după care tânjeşte atât de mult şi pentru a încheia socotelile cu aceştia. De remarcat rolul pe care Carmen Tănase îl face şi pe care se pliază armonios, căruia îi oferă forţa şi vigoarea de care acesta are nevoie, fără însă a-l umfla şi a-l transforma în ceva nenatural ori caricatural.

Momentul ei monologal îi demonstrează capacitatea de a trece dintr-o stare explozivă într-una emotivă şi plină de sentiment. Marina îşi povesteşte cu adevărat viaţa, amintind atât de decepţiile, cât şi de alegerile pe care le-a făcut, opţiuni care adunate laolaltă au adus-o în punctul final. Intriga spectacolului se învârte în jurul ei, ori, mai exact, în jurul morţii ei. Odată dispărută, Lena îi continuă misiunea justiţiară. Ea este precum o prelungire a mamei sale, pentru că ajunge să îi preia o parte din personalitate, ba chiar ajunge s-o înţeleagă. Parcurgând jurnalul răposatului ei părinte, Lena scoate la lumină o serie de secrete care zăceau undeva repudiate de către membrii familiei. Interpretarea Mirelei Oprişor este practic liantul care unifică reprezentaţia, alăturând momentele comice celor dramatice. Succesiunea se face, însă, în mod cursiv şi-ntr-atât de firesc încât cele două ore pe care spectacolul le ocupă trec pe nerăsuflate, ba chiar şi o durată mai lungă ar putea trece neobservabil de repede.

Dana Dogaru şi Adrian Titieni sunt cei doi fraţi ai Marinei, Cati şi Ionel. Ei se află la poluri complet opuse în ceea ce priveşte personalităţile, astfel încât ea rămâne echilibrată pe tot parcursul spectacolului şi pare de neclintit, în timp ce el este subordonat într-o oarecare măsură soţiei sale - lucru pe care Marina i-l impută -, dar mai apoi izbucneşte în mod violent la adresa e când află că aceasta l-a minţit cu privire la unul dintre cele mai importante aspecte ale tinereţii sale: colonia de albine. Atât în cazul Catiei, cât şi în cazul lui Ionel, dramaturgul şi regizorul Mimi Brănescu a vrut să scoată în evidenţă tocmai relaţiile disfuncţionale în care se află fiecare dintre ei. Unul, cum s-ar spune, "sub papuc", pe când cealaltă este implicată într-o relaţie carnală cu un mult mai june băiat, necopt şi poate puţin idealist, care încă nu înţelege foarte multe despre viaţă. Tot în această ecuaţie este adăugată şi Lena, care odată cu funerariile mamei sale descoperă că a sa căsnicie este şubredă, pentru că din ea lipseşte comunicarea, provocând neplăceri atât pentru ea, cât şi pentru soţul ei, Anghel. Ea este într-adevăr o prelungire a mamei sale, însă este o variantă îmbunătăţită şi maturizată emoţional, pentru că alege să părăsească ceea ce nu îi oferă plăcere, ba chiar ceea ce nu îşi doreşte, şi reuşeşte să-şi rupă lanţul propriei frustrări conjugale. De altfel, toate cuplurile din acest spectacol se eliberează într-un mod sau altul, fiecare fiind sedimentat pe o bază putredă, izbucnind şi mai apoi frângând orice legătură creată din obişnuinţă sau dintr-o plăcere strict superficială.

Texul lui Mimi Brănescu este bine scris, inteligent şi nu poate fi acuzat că suferă de pudibonderie, ba chiar din contră. El oferă libertate de exprimare actorilor şi nu îi subjugă unui limbaj de carton, care să transforme dialogul într-unul artificial. Ba mai mult de-atât, este plin de umor, dar nu se rezumă la a fi o simplă comedie, ci inserează şi momente de reflecţie asupra vieţii şi asupra subiectelor usturătoare pe care fiecare actant le dezbate în parte. Întreaga dramaturgie este asamblată sub forma unei serii de episoade care se succed şi care au o ordine cronologică bine stabilită, iar a căror tranziţie se produce rapid, uneori prin intermediul unor monoloage ale personajelor. De asemenea, această trecere se realizează numaidecât şi pentru că scenografia rămâne aceeaşi de la începutul până la finalul spectacolului. Este un element important, de altfel, deoarece creează un mediu familiar, care leagă verigile destrămate ale membrilor dezbinaţi. Cu toate că este disfuncţională şi greu încercată, familia a fost sudată laolată tocmai de acest cadru cunoscut tuturor. În final, însă, este şi locul în care au loc rând pe rând rupturile ireparabile, astfel încât se schimbă dintr-un mediu pacificator într-unul cu puternice energii negative.

Tocmai pentru că Mimi Brănescu se ocupă şi de regia spectacolului, acesta reuşeşte să-şi impună în mod eficient viziunea pe care o are şi să-şi transmită mesajul pe care-l ascunde printre replicile actorilor. Totodată, izbuteşte să nu fie nici prea, prea, nici foarte, foarte. Se menţine pe o linie dreaptă, fără a cădea într-o extremă sau într-alta, astfel că Şi negru şi alb şi gri rămâne un spectacol echilibrat şi nu devine nici o comedie fără prea multă substanţă, nici o dramă prea exagerată. Astfel că nu e nici prea negru, nici prea alb, ci exact nuanţele potrivite care mai apoi să formeze griul atât de persistent pe întreg parcursul reprezentaţiei.

Spectacolul teatrului Metropolis oferă deopotrivă o porţie bună de râsete, precum şi o temă asupra căreia spectatorul să mediteze şi prin care să-şi analizeze poate puţin mai atent viaţa şi relaţia cu ceilalţi. Însă rămână la latitudinea fiecăruia să urmeze una dintre pistele pe care spectacolul le plasează, fără însă a-l obliga pe cel prezent să urmeze o cale sau alta.

Dramaturgie: Mimi Brănescu
Regie: Mimi Brănescu
Distribuţie: Dana Dogaru, Carmen Tănase, Mirela Oprişor, Natalia Călin, Adrian Titieni, Vlad Zamfirescu, Tudor Aaron Istodor
Scenografie: Nina Brumuşilă
Ilustraţie muzicală: Mimi Brănescu



 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2018
 Toate articolele despre Şi negru şi alb şi gri


0 comentarii

Spacer Spacer