Despre culoarea politică a demagogiei - ...escu la Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti, 2018

Teatrul Mic îmbogăţeşte oferta festivalieră de la Alba Iulia şi propune publicului iubitor de teatru o adaptare după unul dintre textele lui Tudor Muşatescu,...Escu. În ciuda faptului că piesa este scrisă în anul 1933, temele pe care le abordează au rămas la fel de stringente şi astăzi. De multe ori, textul dă impresia că a fost scris de un dramaturg contemporan care deplânge şi totodată critică situaţia politică a ţării din acest moment. Dramaturgia vorbeşte însă despre inconvenientele perioadei interbelice, în care credinţa într-o ideologie politică nu există, traseismul este în floare, iar funcţiile sunt ocupate de parveniţi şi nicidecum de persoane calificate pentru posturile respective şi care să le merite. O oglindă amplasată parcă spre anul 2018, dar şi spre perioada în care I.L. Caragiale scria O scrisoare pierdută, criticând la rândul său mecanismul politic avariat al timpurilor sale. De altfel, este evidentă influenţa pe care Caragiale a avut-o asupra textului scris de Tudor Muşatescu, creând astfel o dinastie a dramaturgilor care se folosesc de comedie şi de toate instrumentele pe care ea le poate oferi pentru a lupta împotriva nedreptăţii şi a demagogiei.

În cadrul spectacolului, Doru Ana are o triplă calitate. El se ocupă de adaptarea pentru scenă a textului creat de Tudor Muşatescu, permiţându-şi să schimbe pe ici-colo şi să-i ofere un suflu modern, ceva mai uşor de aplicat şi de adaptat societăţii actuale. Se mai ocupă şi de regia spectacolului, pe care îl construieşte minuţios şi foarte atent la detalii, aplicând cărămidă peste cărămidă până când imaginea de ansamblu este construită, pentru ca mai apoi s-o sfărâme în bucăţele. Nu în ultimul rând, face parte şi din distribuţie, interpretându-l pe generalul Stamatescu, un militar cam ramolit şi a cărui familie, inclusiv relaţiile din interiorul ei, este cel puţin inedită. El reuşeşte prin prestaţia pe care o are pe toate planurile să ofere un spectacol de calitate, cu mult umor subtil şi grăitor publicului prin temele propuse şi prin abordarea lor ironică pe-alocuri.

Ovidiu Niculescu îl joacă pe Decebal Necşulescu, un politician care încearcă să ajungă în Guvern şi nu se dă în lături de la nimic. Pentru a-şi atinge scopul, se mută dintr-un partid în altul, folosindu-se de discursuri la fel de goale precum cele ale lui Caţavencu pentru a convinge că el este diferit. Dar în esenţă nu este. Îşi doreşte doar să parvină la poziţii înalte din cauza unui trecut modest, pe care încearcă să-l refuleze. Este profilul tipic al politicianului care s-a perindat de-a lungul timpului în politica românească, a cărui lege de căpătâi este dictonul lui Machiavelli: Scopul scuză mijlocele. În plus, el nu acţionează singur, ci alături de amanta sa şi de soţia unuia dintre prietenii săi, Nina. Iar de-aici, se conturează un adevărat pătrat amoros, astfel că Necşulescu şi Nina sunt amanţi, pe când soţul acesteia, Bebe Damian, "este în limbă" după soţia politicianului, Amelie. Aceste relaţii obscure şi îmbârligate sunt, de fapt, declanşatorul întregii intrigi, deoarece atracţia fizică şi interesele ascunse în spatele ei sunt cele care hotărăsc şi cele care oferă un traseu întregii acţiuni. În cele două femei, Nina şi Amelie, putem recunoaşte portretul Zoei Trahanache, amândouă având o influenţă puternică asupra celor din jurul lor. Nina chiar îi declară lui Necşulescu într-una dintre discuţiile lor ascuţite că ea este cea care l-a ridicat şi că ea este cea care decide în spatele cortinelor trase. O femeie care trăieşte pentru politică şi care tânjeşte după dragostea lui Decebal Necşulescu, dar care năzuieşte şi mai mult după putere.

...escu este un spectacol revoltător prin tema pe care o propune şi prin faptul că demaschează complet mecanismele care funcţionează, ţinute departe de privirile poporului, prin discursuri umflate şi lipsite de substanţă, ori scandaluri care să acopere şi să acapareze atenţia publică. Este monografia unei realităţii care durează de multe decade şi care continuă să persiste. Indiferent de perioada istorică, piesa lui Tudor Muşatescu rămâne la fel de actuală şi dramaturgul, conştient de acest fapt, alege să trateze chestiunea cu umor fin şi ironie.

Adaptarea pe care Doru Ana o face la Teatrul Mic păstrează fineţea textului şi o transformă într-un manifest tacit, prin care distribuţia spectacolului oferă o reprezentaţie vie şi realistă. Ridică multe semne de întrebare în spatele replicilor comice şi încearcă să ofere direcţii pentru a se putea răspunde acestora într-un mod cât mai lucid şi lipsit de orice urmă de propagandă ideologică. Nu impune, ci propune. După ce cortinele sunt trase, rămâne la latitudinea spectatorului să mediteze asupra celor văzute, să decidă calea pe care să o urmeze şi să acţioneze întocmai. Tocmai datorită acestei naturi călăuzitoare, ...escu este un spectacol remarcabil, care ar merita să fie revăzut după o anumită perioadă de timp, pentru a-şi reînnoi din nou mesajul. Mai mult de-atât, reprezentaţia merită revizitată şi datorită actorilor care au prestaţii remarcabile, datorită unui regizor care ştie exact cum să scoată în evidenţă şi cum să pună în valoare textul lui Muşatescu, dar şi pentru piesă în sine, un mozaic care foloseşte nişte culori atât de cunoscute încât par să fie recente... mult prea recente.

Dramaturgie: Tudor Muşatescu
Regie şi adaptare scenică: Doru Ana
Distribuţie: Ovidiu Niculescu, Dan Condurache, Adriana Şchiopu, Doru Ana, Vlad Corbeanu, Ana Bart, Irina Rădulescu, Radu Zetu, Ana Bianca Popescu, Sergiu Fleşner, Beatrice Peter, Petre Moraru, Avram Birău, Mihai Mitiţescu, Ciprian Chiricheş
Decor: Ştefan Caragiu / Costume: Liliana Cenean / Muzică originală: Ovidiu Niculescu